Trei localnici din Hurezani, prinşi la furat de produs petrolier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi adolescenţi şi un bărbat, toţi din Hurezani, au fost prinşi de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgeau produs petrolier de la o sondă.

Cei trei sustrăseseră aproximativ 150 de litri de produs petrolier. Reprezentanţii unităţii păgubite au fost informaţi cu privire la fapta de sustragere de produs petrolier, sprijinind verificările efectuate şi urmează să calculeze şi să comunice valoarea prejudiciului cauzat iar produsul petrolier a fost ridicat de la persoanele depistate şi predat pe bază de proces-verbal. „Cu privire la constatare, au fost anunţaţi şi agenţii de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stoina, care au efectuat cercetarea la faţa locului cu privire la fapta comisă, procedând la ridicarea de probe şi contraprobe. Persoanelor depistate le-au fost întocmite de către jandarmi actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de prevederile art. 208 - 209 din Codul Penal, iar dosarul a fost înaintat organelor abilitate, pentru continuarea cercetărilor“, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite