Fantoma din Gorj: Incredibila poveste a lui moş Zaharia, veteranul de război care s-a întors din morţi la propriul parastas

Grigore Zaharia (94 de ani), din satul gorjean Rasoviţa, s-a întors de pe front, din Al Doilea Război Mondial, tocmai când mama lui se pregătea să-i facă parastasul de şase săptămâni, după ce fusese declarat mort.

Grigore Zaharia (94 de ani) are privirea caldă şi pasul încă hotărât, dar sprijinit într-un baston. Locuieşte în satul Rasoviţa alături de un nepot şi de un strănepot. Singurul lui copil, o fiică, locuieşte în alt sat.

Citeşte şi acum fără ochelari şi ţine fără greş toate posturile din calendar. „În vinerea marilor sărbători ţin post negru. Am mers în fiecare duminică la biserică, dar acum nu prea mai pot pentru că mă dor picioarele. De credinţă nu m-am lepădat niciodată“, spune veteranul. Doar memoria îi mai joacă feste, pierzând amănuntele printre nenumăratele amintiri.

CONFUZIE DE NUME
Grigore Zaharia a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, atât împotriva ruşilor, cât şi a nemţilor, şi, deşi a trecut prin multe situaţii extreme, a scăpat din ghearele morţii. În cei aproape patru ani pe care i-a petrecut doar pe front, a fost rănit de trei ori şi, de fiecare dată, s-a întors în luptă. A scăpat cu viaţă şi după ce tancurile ruseşti au trecut peste el şi chiar şi după ce a fost declarat, oficial, mort. Mulţi dintre prietenii lui Grigore Zaharia au pierit sub ochii lui. La începutul anului 1944, mama lui a primit acasă o înştiinţare că fiul i s-a prăpădit în timpul luptelor.

Femeia şi-a jelit copilul şi i-a făcut o slujbă de pomenire, iar când se pregătea să-i facă parastasul de şase săptămâni, în primăvara anului 1944, fiul ei s-a întors din morţi. Când l-a văzut în carne şi oase, femeia a rămas încremenită pentru că nu-i venea să-şi creadă ochilor. Toţi oamenii din sat au venit să-l vadă ca pe o fantomă. 

„M-am potrivit la nume cu un soldat din localitatea Preajba, care nu a mai fost găsit după luptă. În loc să vină înştiinţarea în Preajba, unde locuia, a venit la Dobriţa, acasă la mama mea. La slujba de duminică, popa a ţinut un discurs în amintirea mea, iar mama se pregătea să-mi facă pomană.  Grigore Zaharia, veteran de război

Grigore Zaharia fusese rănit şi a stat multă vreme în spital, iar după recuperare a primit un concediu medical şi a venit acasă. „Aveam o căţea neagră, Ursa, care nu m-a recunoscut atunci când am venit şi sărea pe poartă ca să mă muşte. Am strigat la ea, dar degeaba, apoi am chemat-o pe mama. A rămas stană de piatră când m-a văzut. Plângea cât doi, pe de-o parte, iar pe de altă parte, nu mai suferea pământului de bucurie. Unii săteni au plâns când m-au văzut. M-am spălat înainte de a intra în casă, pentru că eram plin de păduchi, şi apoi am stat cu mama la poveşti până la răsărit“, povesteşte cu emoţie în glas Grigore Zaharia. A stat acasă aproape două săptămâni, apoi a plecat din nou la război.

24 DE ANI ÎN MINĂ
Grigore Zaharia avea 27 de ani când s-a întors pentru totdeauna de pe front. După încheierea oficială a războiului, în 1945, a mai stat în unitate până în 1946. Războiul şi ororile pe care le-a văzut la tot pasul l-au marcat pe Zaharia şi, când s-a întors acasă, s-a angajat la mină, în Valea Jiului, pentru a nu mai pleca niciodată pe front. Exista atunci o lege potrivit căreia minerii nu erau înrolaţi în perioadele de mobilizare generală.

Munca în galeriile din străfundurile pământului a fost deosebit de grea şi de periculoasă, însă a ieşit învingător şi din această confruntare. „În anul 1947, m-am angajat la mină în Valea Jiului, la Lonea. Acolo nu ştiai dacă e zi, dacă plouă sau dacă ninge. Munceam cu târnăcopul şi picamărul la peste 320 de metri sub pământ. Aerul era foarte greu de respirat. Am lucrat 14 ani în stratul de cărbune, iar 10 ani la punctul principal de încărcare a producţiei“, rememorează bătrânul.  

Are 320 de lei pensie
Acum, Grigore Zaharia trăieşte din ajutorul nepoţilor şi din pensia de veteran de război de numai 320 de lei. Consideră că suma care i se oferă acum este o jignire: „Să am o pensie de numai 320 de lei, după atâţia ani petrecuţi pe front şi toată suferinţa îndurată, este batjocură. Am fost jignit, dar unde să mă mai duc şi la ce uşi să mai bat ca să mă mai plâng? Am rămas cu banii ăştia. Sunt apreciat de membrii familiei“. Cu banii din pensie nu-şi poate achita nici medicamentele de care are nevoie.

Veteranul Grigore Zaharia, alături de fiica sa, singurul său copil. FOTO: Alin Ion

Măcelul de pe Frontul de Est
Grigore Zaharia s-a născut pe 19 iunie 1919 în fosta comuna Dobriţa, din judeţul Gorj, într-o familie de ţărani. A muncit pământul alături de ai lui până când, în anul 1941, a fost înrolat în armată. A plecat pe front în Regimentul 18 Dorobanţi Infanterie. Atunci, România era aliată cu Germania, iar Grigore Zaharia a trecut Prutul şi a ajuns în Basarabia, iar apoi, în Rusia. „Am făcut instrucţie şi aplicaţii timp de câteva luni, după care am plecat pe front“, îşi aminteşte veteranul.

Prima mare luptă la care a luat parte a fost cea de la Odessa. După mai multe atacuri, oraşul a fost ocupat. Abia apoi a urmat o altă cruntă bătălie: în Crimeea, unde fiorul morţii s-a răspândit cu repeziciune printre combatanţi. Tânărul Zaharia a trăit atunci clipe cumplite. A văzut cum camarazii săi mureau sub ochii lui şi cum corbii se năpusteau asupra cadavrelor.

„Ziceai că se întâlneşte obuz cu obuz în aer. Moartea era la tot pasul. Au căzut la datorie foarte mulţi camarazi. Eu am fost şi ochitor la brand, dar şi la puşca mitralieră. Era un ger puternic şi îmi îngheţau degetele pe armă. Mâncare nu mai aveam. Primeam pesmet şi o cutie de conservă pe zi. Am ajuns să luptăm şi la baionetă cu ruşii, dar nu dura mult. În luptele de la Sevastopol şi Feodosia au murit cei mai mulţi“, povesteşte bătrânul. Şi acum îşi aminteşte cum morţii erau luaţi de echipele de salvare după ce se opreau focurile.

Un cal trăgea două tărgi pe care erau puşi morţii, dar şi răniţii. Erau cimitire în localităţile respective şi acolo erau îngropaţi. Mai rămâneau morţi pe câmpul de luptă şi veneau corbii să mănânce din trupurile lor. Am trecut prin multe întâmplări înfiorătoare. Să ferească Dumnezeu sufletele de pe pământ să mai ajungă să trăiască ce am petrecut în război.  Grigore Zaharia, veteran de război

RĂNIT DE TREI ORI
În timpul războiului, el a trecut de multe ori pe lângă moarte. De două ori a fost rănit la acelaşi picior şi o dată în umăr. „Prima dată s-a întâmplat în timpul luptelor din Feodosia (n.r. – decembrie 1941). O mină s-a spart aproape de mine şi am văzut că mă arde la picior. Când m-am uitat, schija era în picior. Nu puteam să mai merg. Am fost dus la spital la Bahcisarai. Am stat trei săptămâni acolo“, îşi aminteşte veteranul. Apoi a primit alte trei săptămâni de concediu medical.

„După ce am fost externat, am venit acasă, unde l-am găsit pe fratele meu mai mare, care era rănit şi el. Ne-am arătat unul celuilalt rănile. El era la Regimentul 17 Lugoj. Cel mic era la Batalionul 8 Vânători din Aiud şi a luptat în Caucaz“, spune Zaharia.

TANCURILE AU TRECUT DE DOUĂ ORI PE DEASUPRA LUI
Şi asta n-a fost tot. De două ori a trecut tancul inamic peste el. Norocul şi inspiraţia l-au salvat. „Tancurile au trecut peste mine la Odessa şi la Sevastopol. S-a întâmplat când era întuneric afară. Nu puteam să fug din poziţie pentru că mă împuşcau ruşii. Ei aveau puşti cu lunetă. Au venit tancurile şi eu am rămas în groapa individuală. Am auzit că vin, dar nu ştiam din ce parte. Am stat în genunchi în fundul gropii, iar tancurile au trecut pe deasupra. Am avut noroc că am scăpat cu viaţă“, relatează bătrânul.

ÎNTOARCEREA ARMELOR
După cumplitele lupte alături de nemţi, Grigore Zaharia a rezistat şi a ajuns să lupte şi împotriva lor, după decizia României din 23 august 1944 de a întoarce armele. A ajuns până în Munţii Tatra, alături de armata rusă, în urmărirea trupelor germane care se retrăgeau. „Luptele nu au fost aşa de grele pentru că trupele germane erau în retragere. Am ajuns până în Cehia, în Munţii Tatra, după care noi ne-am retras şi au continuat ruşii lupta“, încheie veteranul. 

Vă mai recomandăm:

FOTO Cel mai bătrân veteran de război din România. Are 100 de ani şi nu ştie cum arată un spital

Minciuna în care s-a aflat Armata Română la începutul Primului Război Mondial, după victoria din 1913 asupra Bulgariei