FOTO Cum arată stadionul de patru stele ridicat la Târgu-Jiu cu 20 de milioane de euro. Are integrat inclusiv un hotel de lux

FOTO Cum arată stadionul de patru stele ridicat la Târgu-Jiu cu 20 de milioane de euro. Are integrat inclusiv un hotel de lux

Stadionul are peste 11.000 de locuri acoperite

Construcţia noului stadion din municipiul Târgu-Jiu ar urma să fie finalizată până la sfârşitul lunii septembrie, dar inaugurarea este prevăzută a avea loc abia două luni mai târziu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficialii spun că noul stadion din Târgu Jiu va fi gata până la sfârşitul lunii septembrie, dar că inaugurarea oficială este programată în noiembrie. Mai trebuie găsit un constructor care să realizeze amenajarea exterioară.

 
Arena va avea peste 11.000 de locuri, acoperite în totalitate, o parcare subterană cu 150 de locuri, un hotel de patru stele, aproximativ 6.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, un corp administrativ şi va fi dotat cu o pistă de atletism pe care se pot desfăşura competiţii internaţionale. Construcţia stadionului va fi finalizată până la sfârşitul acestei luni, dar mai trebuie realizate şi o serie de amenajări exterioare. 
„S-au definitivat ultimele detalii, astfel încât lucrările la construcţia propriu-zisă, ceea ce este contractat în acest moment, vor fi definitivate în luna septembrie. Am făcut în paralel demersurile la Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii pentru a fi finanţate şi partea de amenajări exterioare. Este vorba de alei, platforme, pavele, iluminat stradal, astfel încât întregul complex sportiv să reprezinte un punct de referinţă al municiului. În sarcina Primăriei este obligaţia de a realiza racordurile la utilităţile“,
a spus Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei municipiului Târgu Jiu. 
 
Şi primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că lucrările nu se vor încheia odată cu terminarea stadionului: „S-a stabilit că lucrările la construcţia propriu zisă a stadionului se vor definitiva până la sfarşitul lunii septembrie, însă după această perioadă vor fi executate lucrările de amenajare ale platformelor adiacente, căilor de acces şi sistematizarea pe vertical, astfel încât întregul Complex Sportiv Municipal să devină funcţional şi să se înscrie într -un context urbanistic corespunzător zonei în care este situat“.
 

Trebuie încheiat un nou contract

 
Compania Naţională de Investiţii trebuie să încheie un alt contract pentru realizarea amenajărilor din jurul stadionului. Raul Chiriac susţine că noul complex sportiv va fi inaugurat în luna noiembrie: „Va fi vorba de un alt contract, care va realizat tot în perioada de toamnă. Este vorba de un alt contract care va fi atribuit de compania Naţională de investiţii conform procedurilor care trebuie parcurse după Legea achiziţiilor publice. Stadionul va fi funcţional în momentul în care întregul complex va fi finalizat. În această toamnă se vor realiza toate lucrările. În cursul lunii noiembrie, complexul sportiv va fi dat în folosinţă“.
 
Investiţia în noua arenă de la Târgu Jiu se ridică la peste 20 de milioane de euro. Stadionul va avea o clasificare UEFA de patru stele, astfel că aici se pot disputa chiar meciuri din etapa semifinală Europa League.
 
Am vizitat astăzi şantierul de la Compexul Sportiv Municipal, atât Stadionul cât şi Sala Sporturilor, pentru a verifica stadiul lucrărilor şi pentru a stabili ultimele detalii până la finalizarea acestora, inclusiv acelea care intră în sarcina beneficiarului, respectiv UAT a Municipiului Târgu Jiu.
 
În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu Jiu cu reprezentanţii firmei constructoare ,s-a stabilit că lucrările la construcţia propriu zisă a stadionului se vor definitiva până la sfarşitul lunii septembrie, însă după această perioadă vor fi executate lucrările de amenajare ale platformelor adiacente, căilor de acces şi sistematizarea pe vertical, astfel încât întregul Complex Sportiv Municipal să devină funcţional şi să se înscrie într -un context urbanistic corespunzător zonei în care este situat.
Imagini din aceeasi galerie
  • Stadionul dispune și de un hotel de patru stele
  • Toate locurile sunt acoperite
  • Valoarea investiției este de peste 20 milioane de euro
Distribuie imaginea
citeste totul despre: