Florin Mergea şi-a deschis academie de tenis la Târgu Jiu. „Campionii se cresc şi se dezvoltă de mici“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Mergea va coordona propria academie de tenis Foto: Cristian Rus Photography
Florin Mergea va coordona propria academie de tenis Foto: Cristian Rus Photography

Fostul tenismen Florin Mergea, care a câştigat de două ori turneul de la Wimbledon, la juniori, la proba de simplu şi la cea de dublu, a acordat un interviu pentru Adevărul în care a vorbit despre deschiderea propriei sale academii de tenis în oraşul său natal, Târgu Jiu.

Tenismanul din Târgu Jiu a ajuns până pe poziţia 7 în clasamentul ATP de la dublu, în vara anului 2015. Florin Mergea a fost un component de bază al echipei României de Cupa Davis. 

Reporter „Adevărul“: Ce v-a determinat să deschideţi academia de tenis?

Florin Mergea: De când am aflat ca Noah va veni pe lume, ne-am gândit ca vrem sa ne creştem copiii altundeva decât în Bucureşti, aşa ca într-un final ne-am gândit sa ne reîntoarcem la Târgul Jiu, oraşul unde am copilărit, atat eu cât şi Daiana, până la 18 ani. 

Târgu Jiu era şi un oraş unde puteam sa mă antrenez, alături de Ştefan Pitian şi al sau club ATC Elite, o locaţie ideală cu toată infrastructura necesară, cu muntele la 50 de km depărtare unde aş fi putut sa mă pregătesc fizic la mare înălţime, la Rânca, pe Transalpina. În momentul de faţă avem tot ce ne trebuie la Târgu Jiu, de infrastructura completă, de sprijinul, atât al autorităţilor locale, cât şi al comunităţii locale, dar şi al mediului de afaceri din Oltenia. 

Un alt lucru important e ca aici avem liniştea necesară să ne desfăşuram activitatea aşa cum ne dorim noi, aer curat, trafic redus faţă de oraşele mari din ţară, lucru care eficientizează mult programul zilnic. Clubul ATC Elite, înfiinţat de Ştefan Pitian, împreună cu echipa lui, era deja unul dintre cele mai bune cluburi din ţară, cu cei mai mulţi sportivi crescuţi de club, prezenţi în loturile naţionale, după Dinamo Bucureşti şi CSM Bucureşti. Planul a fost şi este, sa ducem, ce au creat ei cu multa munca şi cu mult succes, mai departe spre următorul nivel.

- La ce obiective vă propuneţi să ajungeţi? 

Aducerea unui număr cât mai mare de copii care aleg practicarea tenisului, cat mai multi juniori care fac pasul către circuitul profesionist si dezvoltarea tuturor membrilor într-un mediu sănătos fizic şi mental

- Ce sportivi se vor putea pregăti în cadrul academiei, în privinţa categoriilor de vârstă?

Campionii se cresc şi se dezvoltă de mici. împreună cu comunităţile locale, ne dorim să aducem câţi mai mulţi copii la sport şi să ne creştem baza de selecţie, ca mai apoi sa avem de unde prelua talentele şi sa le trecem prin toate etapele de dezvoltare. Pentru a-mi materializa viziunea, este nevoie de anumite calităţi, care se pot dobândi, pe care vom încerca sa le sădim în tinerii noştri de la început, ca drumul spre marea performanta sa fie unul cât mai lin din punctul de vedere al eficientizării pregătirii şi pentru a avea o evoluţie sănătoasă. Academia se axează pe toate categoriile de varsta şi nivel, principalul obiectiv rămânand acela de a descoperii talentele locale şi de a le oferi şansa de a juca tenis în cele mai bune condiţii dar mai ales sa aibă la dispoziţie informaţia corectă şi sprijin financiar prin burse pentru copiii de perspectivă.

- Există o bază sportivă corespunzătoare? Cum vă gândiţi să vă dezvoltaţi? Ce investiţii plănuiţi să faceţi?

În momentul de faţă, dispunem de 6 terenuri de zgura exterioare, un teren de minitenis pe iarba sintetică cu zid, 2 terenuri de hard în sală, teren de fotbal pe iarba sintetica, gym, vestiare, spa, restaurant şi hotel. Avem şi posibilitatea de a construi şi alte terenuri în caz ca academia va avea nevoie de ele. Colaboram şi cu câteva clinici din oraş, deci şi partea de recuperare este acoperită, atât în academie, cât şi la câteva minute de condus, în oraş.

- Ce colaboratori veţi avea?

Academia de tenis Florin Mergea va colabora cu Federaţia Română de Tenis, cu Comitetul Olimpic Roman şi cu Consiliul Judeţean Gorj. Momentan suntem în negocieri şi cu alţi parteneri atât din ţară, cât şi de afară.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Întârzieri mari la construcţia centurii municipiului Târgu Jiu. „Cred că e nevoie de o prelungire de contract de un an“

Situaţie stupefiantă pe DN66, în Defileul Jiului: marginea şoselei, plină cu sticle cu urină aruncate de şoferi

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite