Eroul de război care a făcut greva foamei în lagăr, s-a întors din morţi de pe front şi nu a vrut să audă de comunişti: „Am fost plâns. Maică-mea mi-a făcut pomană“

Gorjeanul Alexandru Ţundrea, avansat general în rezervă anul acesta, are ce povesti. S-a născut în 1910 şi a trăit pe viu marile evenimente ale secolului trecut: a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier şi a stat timp de patru ani într-un lagăr rusesc. Familia l-a crezut mort şi i-a făcut chiar pomană, dar, în cele din urmă, s-a întors acasă.

Gorjeanu Alexandru Ţundrea (104 ani) s-a născut într-o familie de ţărani simpli, care au înţeles rostul învăţăturii şi l-au sprijinit să studieze. A avut trei fraţi şi trei surori, el fiind cel mai mare dintre copiii familiei. Tatăl său, Matei Ţundrea, a luptat în Primul Război Mondial. Alexandru şi-a petrecut copilăria în satul Teleşti-Moşneni, unde a urmat şi şcoala primară. A absolvit Şcoala Normală din Târgu Jiu, aşa cum se numea atunci actualul Colegiu Naţional „Spiru Haret“, şi a devenit învăţător. „Tata a dorit să mă fac învăţător deoarece a constatat că studiile îl ridică pe om. Mi-a plăcut meseria de dascăl. Mulţi dintre dascălii pe care i-am avut erau distinşi, atât la şcoală, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul lor. Am avut ce să învăţ de la ei. Când eram elev am mers în întâmpinarea lui Gheorghe Tătărescu, aşa cum se proceda atunci. A fost o sărbătoare şi am ieşit în întâmpinarea dumnealui. Avea o locuinţă la Poiana (n.r. – un sat aflat la aproximativ 25 de kilometri de Târgu Jiu) şi venea des în Gorj“, ne spune Alexandru Ţundrea.

După ce a terminat şcoala normală, a lucrat ca dascăl în mai multe comune din Gorj. În anul 1932 a fost luat în armată, la infanterie, în Regimentul Tudor Vladimirescu. După eliberare, a fost repartizat în judeţul Hunedoara. „Am fost la Ploieşti să mă încadrez ca ofiţer, dar am fost respins la vizita medicală. Anul de armată l-am făcut la Târgu Jiu, iar apoi am fost cadru didactic la Ohaba de sub Piatră, în judeţul Hunedoara, şi la Bărăşti, în Haţeg“, spune Alexandru Ţundrea.

A FĂCUT DOUĂ FACULTĂŢI: FILOSOFIE ŞI DREPT

În anul 1935, Alexandru Ţundrea s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca. Pentru a putea urma o facultate, pe vremea aceea era obligatorie susţinerea diferenţei de liceu, pentru care s-a pregătit singur. A reuşit să studieze, în paralel, la ambele facultăţi. A avut profesori renumiţi, de la care a învăţat cu drag. Pe timpul studiilor superioare a făcut practică, timp de un an, la Liceul „Decebal“ din Deva, unde i-a avut elevi pe copiii lui Petru Groza, prim-ministru în primul guvern comunist al României. 

„Am avut profesori renumiţi la vremea respectivă, cum ar fi Traian Pop, la Drept, şi Marin Ştefănescu, la Filosofie. În timpul practicii pentru a deveni profesor de filosofie i-am avut ca elevi pe copiii lui Petru Groza“, rememorează cel mai vârstnic gorjean.

DUS PE FRONT ÎNTR-UN VAGON DE VITE

Cariera didactică i-a fost întreruptă de marile evenimente istorice. A fost concentrat în anul 1938 şi un an mai târziu a fost mobilizat în Regimentul 96 Infanterie Caransebeş, cu gradul de locotenent în rezervă.

A participat la acţiunile de apărare organizate preventiv în Ardeal. În primăvara anului 1941 a fost mobilizat din nou şi a plecat cu Regimentul 96 Infanterie pe frontul de Est. Cele două batalioane ale regimentului au fost îmbarcate în Caransebeş într-un tren cu destinaţia finală Tighina. De aici au traversat în marş toată Ucraina îndreptându-se către linia frontului din Crimeea. „Orice război înseamnă pierdere de vieţi omeneşti. Am fost mobilizat în Regimentul 96 din Caransebeş. Eram atunci la Haţeg. Am primit ordinul şi a trebuit să merg. Am făcut pregătire timp de o săptămână sau două şi am fost trimis pe front cu trenul, în nişte vagoane de vite. Am ajuns până la Tighina şi de acolo am mers, alături de ceilalţi camarazi, pe picioarele noastre până în Crimeea, unde era frontul. Am intrat pe linia frontului. Au fost primele zile de război. Nu eram obişnuit, dar a trebuit să intrăm în luptă. Regimentul nostru a schimbat un regiment nemţesc. Am lucrat la gropile de apărare pentru că ruşii ne-au primit cu focuri puternice“, îşi aminteşte Alexandru Ţundrea. 

A „FENTAT“ MOARTEA DE MAI MULTE ORI

Alexandru Ţundrea a ajuns cu frontul în zona Kerci, unde a dus lupte cu soldaţii şi partizanii ruşi în localitatea Colonca, unde se afla o exploatare de piatră cu galerii în care inamicul se ascundea. Pentru faptele sale de vitejie a fost decorat cu medalia „Coroana României în grad de Cavaler cu spade“. De aici, în primăvara anului 1943, a plecat către Stalingrad, dar compania din care făcea parte a fost oprită în timpul deplasării şi trimisă în Caucaz, în zona Erevan. A urmat o perioadă lungă şi grea de aşteptare, fără posibilitatea de a lua legătura cu cei de acasă şi de a le transmite că este în viaţă. Familia l-a crezut mort şi i-a făcut pomană. „Cât am fost prizonier, nu am putut să trimit părinţilor vreo scrisoare şi nu au ştiut dacă sunt viu sau mort. Am fost plâns. S-au tras clopotele şi maică-mea mi-a făcut pomană. A împărţit colaci şi cele necesare“, povesteşte Alexandru Ţundrea. 

Prizonierii nu au fost eliberaţi după încheierea războiului, deşi România devenise aliata Rusiei. În anul 1946 este eliberat un prim lot de prizonieri, are şansa să fie trecut pe lista celor care urmau să plece, dar imediat este scos din grup şi trimis înapoi în lagăr. „Nemţii ne ziceau că suntem trădători. La început, în primii doi ani, mâncam seminţe de mei măcinate, iar alţi doi ani ne-au trimis americanii făină  şi zahăr. Am făcut şi greva foamei, fiindcă se terminase războiul şi nu ne dădeau drumul. Ne spuneau că Guvernul nu ne vrea, pe atunci era la putere Petru Groza. S-a făcut un lot de prizonieri cu alegerile din 1946. Şi pe mine mă trecuse în lotul acela, dar am fost trimis înapoi, pe motiv că sunt reacţionar. Mi-a ieşit înainte un colonel care m-a trimis înapoi“, spune veteranul de război.

Patru ani, prizonier la bolşevici

Alexandru Ţundrea a trecut de mai multe ori pe lângă moarte. Detaşamentul său a fost atacat de către partizani la Abinskaia, iar în timpul luptelor a murit copilul consăteanului său, Gore Bâldea. Continuă înaintarea cu frontul către Crimskaia şi apoi până la Molkarai, unde au loc lupte crâncene din care scapă din nou, ca prin minune, nevătămat.

Din Molkarai a început retragerea şi ajunge la Adagun, în Caucaz. Aici primeşte concediu 20 de zile, profită de ocazie şi se întoarce acasă, în satul său. Deşi e sfătuit că e mai bine să nu se mai întoarcă pe front, la sfârşitul concediului, Alexandru Ţundrea se urcă în tren şi se întoarce la regimentul său, aflat acum în localitatea Anapa, unde asigură paza la ţărmul Mării Negre. După o săptămână, sunt nevoiţi să părăsească şi această poziţie, retrăgându-se cu un vas german până la Kerci. Aici a fost organizat un dispozitiv de apărare a istmului şi Alexandru Ţundrea a stat de pază până în primăvara anului 1944, când se ordonă retragerea către Sevastopol în vederea îmbarcării pe vase şi retragerea pe mare către ţară. Având probleme medicale ca urmare a unor răni la picioare, Ţundrea este trimis pe mare cu o şalupă şi face joncţiunea cu convoiul regimentar, care este atacat de ruşi, este încercuit cu tancurile lor şi cei circa 200 de români sunt nevoiţi să se predea. Prizonierii sunt cantonaţi într-o şcoală în zona oraşului Simferopol şi, în ziua de Paşti, sunt îmbarcaţi în vagoanele unui tren de marfă şi trimişi către Moscova. Aici li se face un control sanitar şi sunt internaţi în lagărul de prizonieri Oranki. „În drum spre Sevastopol, tancurile ruseşti ne-au interceptat şi ne-au luat prizonieri. Ne-au ieşit în cale doi partizani sovietici, ne-au tras după nişte tufe, probabil că voiau să ne execute. Eram 200 de prizonieri. Am avut noroc cu un ofiţer rus, s-a adresat unuia dintre partizani şi aceştia ne-au lăsat în pace“, ne povesteşte bătrânul.

A urmat o perioadă lungă şi grea de aşteptare, fără posibilitatea de a lua legătura cu cei de acasă şi de a le transmite că este în viaţă. Familia l-a creazut mort şi chiar i-au făcut pomană.

„Cât am fost prizonier, nu am putut să trimit părinţilor vreo scrisoare şi nu au ştiut dacă sunt viu sau mort. Am fost plâns. S-au tras clopotele şi maică-mea mi-a făcut pomană. A împărţit colaci şi cele necesare“,

povesteşte Alexandru Ţundrea. 

A făcut greva foamei în lagăr

Prizonierii nu au fost eliberaţi după încheierea războiului, deşi România devenise aliata Rusiei. În anul 1946 este eliberat un prim lot de prizonieri, are şansa să fie trecut pe lista celor care urmau să plece, dar, fără nici o explicaţie este scos din grup şi trimis înapoi în lagăr.

„Nemţii ne ziceau că suntem trădători. La început, în primii doi ani, mâncam seminţe de mei măcinate, iar alţi doi ani ne-au trimis americanii făină  şi zahăr. Am făcut şi greva foamei, fiindcă se terminase războiul şi nu ne dădeau drumul. Ne spuneau că Guvernul nu ne vrea, pe atunci era la putere Petru Groza. S-a făcut un lot de prizonieri cu alegerile din 1946. Şi pe mine mă trecuse în lotul acela, dar am fost trimis înapoi, pe motiv că sunt reacţionar. Mi-a ieşit înainte un colonel, care m-a trimis înapoi“,

spune veteranul de război.

Singurul noroc a fost că între cei eliberaţi a fost şi un gorjean din Stolojani care, ajuns acasă, a transmis familiei că este în viaţă.

Alexandru Ţundrea a mai stat în lagăr încă doi ani şi a fost eliberat abia în vara anului 1948. A fost transportat cu un tren sovietic până la Focşani, unde a primit ceva bani şi a fost lăsat să plece cum poate către casă. 

Singurul noroc a fost că între cei eliberaţi a fost şi un gorjean din Stolojani, care, ajuns acasă, a transmis familiei că este în viaţă. Alexandru Ţundrea a mai stat în lagăr încă doi ani şi a fost eliberat abia în vara anului 1948. A fost transportat cu un tren sovietic până la Focşani, unde a primit ceva bani şi a fost lăsat să plece cum poate către casă. 

A refuzat să se alăture comuniştilor

Ajuns acasă, Alexandru Ţundrea şi-a continuat meseria de dascăl, iniţial pe un post de învăţător la Peşteana Jiu, apoi profesor de matematică şi franceză la şcoala din comuna gorjeană Teleşti. Nu i-a plăcut doctrina comuniştilor şi nici ceea ce făceau în ţară, aşa că nu s-a înscris în PCR, cu toate că a avut foarte multe de pierdut. A fost învăţător în zona Peşteana, după care a fost transferat ca profesor la şcoala din comuna Teleşti. A predat ca profesor suplinitor de matematică, şi nu de filosofie, pentru că nu era înscris în PCR. „Ar fi trebuit să predau filosofia la liceu, dar nu s-a putut pentru că nu eram înscris în PCR. Nu am putut să mă înscriu, pentru că nu îmi plăcea ceea ce făceau comuniştii. Eu eram format în perioada interbelică şi mi se părea că regimul comunist reprezintă o politică străină“, ne explică Alexandru Ţundrea. Pentru că a refuzat să se înscrie în PCR nu a putut să ocupe funcţia pe care şi-o dorea foarte mult. „Mi-aş fi dorit ca, pe bază de licenţă în Drept, să fiu ambasador în Franţa, dar, fiindcă am refuzat înscrierea în PCR, nu am reuşit acest lucru”, ne mai relatează Alexandru Ţundrea.

S-a căsătorit în anul 1950 cu Constanţa şi au avut împreună doi copii. Cel mai bătrân gorjean s-a pensionat în anul 1972. În data de 9 mai 2015 a fost înaintat la gradul de general în rezervă. Ne explică longevitatea sa prin faptul că a fost mereu cumpătat: „Nu am făcut excese şi am încercat mereu să văd partea plină a paharului“. 

În urmă cu aproximativ o lună, Alexandru Ţundrea a primit o „Diplomă de excelenţă“ din partea Consiliului Judeţean Gorj.