Director de şcoală, beat la volan. Poliţiştii nu au mai văzut o aşa alcoolemie la orele ale dimineţii
0Directorul unei şcoli din Bumbeşti-Piţic a fost cât pe ce să accidenteze maşina de poliţie aflată în misiune, după ce a făcut o manevră surprinzătoare. Oamenii legii au aflat imediat şi explicaţia. Şoferul băuse peste măsură şi se urcase la volan.
Gabriel Hodoşi, în vârstă de 37 de ani, directorul Şcolii generale din Bumbeşti Piţic, a fost la un pas să-i rănească pe doi poliţişti care se erau în misiunea. Aflat la volanul maşinii sale, directorul şcolii a tăiat calea automobiliului în care se aflau oamenii legii. Testat cu aparatul alcooltest, acesta a fost depistat cu o alcoolemie de 1,28 în aerul expirat.
„Nu am mai găsit în trafic o alcoolemie aşa de mare şi la ora la care ne aflăm. Este director la o şcoală generală din Bumbeşti Piţic. A ieşit de pe un drum lateral. Noi ne deplasam cu maşina poliţiei, în timp ce ne întoarcem de la targul de la Polovragi, iar ne-a tăiat pur şi simplu calea, noroc că am fost atenţi şi evitat, altfel se putea produce o nenorocire. Am reuşit El spune că a băut o bere, dar e imposibil la o asemenea alcoolemie. Probabil că în sânge va ieşi o alcoolemie dublă“, a spus Dumitru Tatomir, de la Poliţia Rutieră Gorj.
S-a ales cu dosar penal şi cu permisul suspendat
Directorul de şcoală i se va suspenda permisul de conducere şi i se va întocmi dosar penal. Gabriel Hodoşi nu a avut prea multe de declarat: „Nu am de comentat nimic. Nu e vorba de exemplul pe care îl dau copiilor, ci de ce o să decidă legea“.