Modernizare de drumuri, extindere reţea de apă şi canalizare, after school, realizate cu fonduri europene la Aninoasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valoarea proiectului este de 11,9 milioane de lei, iar lucrările s-au derulat în perioada mai 2012 - octombrie 2013
Valoarea proiectului este de 11,9 milioane de lei, iar lucrările s-au derulat în perioada mai 2012 - octombrie 2013

Mai multe obiective de interes local, printre care modernizare de drumuri, construirea unui after school, extinderea reţelei de apă şi canalizare au fost inaugurate, duminică, în comuna dâmboviţeană Aninoasa, fiind realizate printr-un program european.

Valoarea proiectului este de 11,9 milioane de lei, iar lucrările s-au derulat în perioada mai 2012 - octombrie 2013. 

''Am încercat să echilibrăm în toate satele din comună investiţiile. Considerăm că este de datoria noastră, ca autorităţi publice locale, să accesăm fonduri pentru comunitate. Lucrările inaugurate sunt realizate cu fonduri europene, pe Măsura 322'', a declarat primarul din Aninoasa, Constantin Maricescu. 

Proiectul prevede modernizarea drumurilor de interes local în satele Aninoasa, Viforâta şi Săteni. Sunt 16 străzi cu o lungime totală de opt kilometri şi 61 de podeţe. Totodată a fost extinsă reţeaua de canalizare în satul Aninoasa pe o distanţă de nouă kilometri, iar reţeaua de apă a fost extinsă, în acelaşi sat, pe o distanţă de 600 de metri liniari. A fost construit un centru de zi de tip after school, cu două săli de clasă şi o capacitate de 40 de copii. 

Proiectul a mai cuprins şi o componentă de conservare a specificului local şi a moştenirii culturale în comuna Aninoasa. Aceasta a presupus amenajarea unui spaţiu în care sunt expuse costume naţionale şi achiziţia unui video proiector. 

''Este onorant pentru noi astăzi să marcăm, printr-o festivitate, încheierea mai multor proiecte. Pe lângă cele cu finanţare europeană au existat şi proiecte cu fonduri de la bugetul judeţean şi cel local, realizarea unui teren de minifotbal, precum şi modernizarea unui drum judeţean. Cumulând valoarea proiectelor ajungem la suma de peste 14 milioane de lei. Sunt bani mulţi, pe care primăria a ştiut să îi atragă şi lucrul acesta face cinste primarului Constantin Maricescu şi echipei de la Consiliul local'', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. AGERPRES 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite