FOTO VIDEO DN 71 aproape că a înghiţit un TIR. Drumul s-a surpat din cauza ploilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul Naţional 71 se află în reparaţii de mai bine de un an de zile, iar constructorii au abandonat lucrarea din lipsă de fonduri
Drumul Naţional 71 se află în reparaţii de mai bine de un an de zile, iar constructorii au abandonat lucrarea din lipsă de fonduri

Problemele pe DN 71, în oraşul Pucioasa, par să nu se mai termine pentru şoferi. În această dimineaţă, un şofer de camion a căzut într-o groapă imensă iscată în asfalt, din cauza ploii. Şoferul povesteşte că drumul s-a surpat pur şi simplu sub el.

“S-a lăsat drumul. Sunt pagube mari. Trebuie să vină macaraua să ne ridice. E scufundată toată faţa. Trebuie să vedem şi baia cum este. Oricum, e rupt totul pe sub cabină. NU îmi închipui cât de prost poate să fie druml ăsta dacă s-a format o aşa gaură. E teroare ce se întâmplă”, ne-a spus şoferul.

Drumul Naţional 71 se află în reparaţii de ani de zile, iar constructorii au abandonat lucrarea din lipsă de fonduri. Pe o distanţă de aproape doi kilometri, DN 71 este un adevărat coşmar pentru şoferii care trec prin Pucioasa. 


  “De anul trecut se lucrează. A fost nevoie de puţină ploaie să se lase pământul. Dar ăsta e drum naţional, nu? Şi arată a drum industrial. Este foarte prost. Sunt din Bucureşti, dar acest drum e aşa de un an de zile. Este neterminat, iar această canalizare s-a putea termina când or fi alegerile”, ne-a spus un ;ofer din Bucureşti. 

crater dn 71 pucioasa

„Eu nu cred că există un drum naţional mai prost ca ăsta”, ne-a spus alt şofer.

Drumul se află în reabilitare printr-un proiect derulat de Primăria Pucioasa prin Compania Naţională de Investiţii. Proiectul prevede şi reabilitarea şi extinderea parţială a reţelelor de apă şi canalizare şi are o valoare de peste 25 de milioane de lei.

dn surpat pucioasa
crater dn 71 pucioasa
crater dn 71 pucioasa
dn surpat pucioasa
dn surpat pucioasa
dn surpat pucioasa
Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite