Cea mai mare necropolă domnească din ţară, Biserica Mănăstirii Dealu, unde se află şi capul lui Mihai Viteazul, va fi resfinţită după 517 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Dealu, care adăposteşte capul lui Mihai Viteazul, va fi resfinţită duminică, 10 iunie, după 517 ani. Măsura a fost dispusă de Arhiepiscopia Târgovişte, ca urmare a unor lucrări de restaurare şi reabilitare bisericii. Mănăstirea Dealu se află în localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, în apropiere de Târgovişte.

Slujba va începe la ora 07.00, iar după cuvântări va avea loc parada militară a Batalionului Brigăzii 30 gardă „Mihai Viteazul”. 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, vor săvârşi slujba de resfinţire a bisericii Mânăstirii Dealu, împreună cu un distins sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi, în prezenţa unor înalte oficialităţi naţionale şi locale, cu participarea unui mare număr de credincioşi.  

„Invităm credincioşii să participe în număr cât mai mare, începând cu ora 7.00. În intervalul orar 07.00-16.00 va fi închisă circulaţia autovehiculelor pe strada Aleea Mănăstirea Dealu - DJ 718 (segmentul cuprins între DN 72 şi Mănsătirea Dealu) cu excepţia riveranilor şi a autobuzelor cu pelerini. Precizăm că din motive de securitate, nu se va urca la Mănăstire cu maşinile personale”, a precizat vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.

Imagine indisponibilă

Cei care vor să participe la acest eveniment o vor putea face cu mijloacele de transport în comun asigurate în mod gratuit de către AITT şi Arhiepiscopia Târgovişte: 

-două autobuze vor circula din oră în oră în intervalul 07.0 - 14.00 pe următorul traseu: Biserica Eroilor, din micro XI - Mitropolia - Mănăstirea Dealu
 

-două autobuze vor circula din oră în oră în intervalul 07.0 - 14.00 pe următorul traseu:  Biserica Sfinţii Arhangheli de la autogară - Staţia de autobuz Doi Brazi - Mănăstirea Dealu
 

- în intervalul 14.00 - 16.00 cele patru autobuze vor asigura transportul pelerinilor de la Mănăstire  către Târgovişte, spre cele patru zone de îmbarcare.

Cei care vin cu maşinile personale, vor parca la baza dealului. Sunt aşteaptaţi la slujbă în jur de 6.000 de credincioşi. 

Alături de ÎPS Nifon şi Preafericitul Daniel, vor veni mai mulţi ierarhi ai BOR: ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Petru, mitropolitul Basarabiei şi exarh al Plaiurilor,  ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, ÎPS Irimeu, arhiepiscopul Alba Iuliei, ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bcăului şi ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

De ce a fost nevoie de resfinţire

„Au avut loc ample lucrări de restaurare şi consolidare a bisericii şi întotdeauna, la o biserică ortodoxă, după ce au loc astfel de lucrări, bsierica se resfinţeşte. Este un eveniment unic pentru că Biserica Mănăstirii Dealu a fost sfinţită în anul 1501 şi, iată, discutăm după 517 ani, de o resfinţire. În Târgovişte nu se va sluji deloc în biserici, precum şi la câteva parohii în jurul Târgoviştei. În rest se slujeşte”, a mai spus vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte, Ionuţ Ghibanu.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa Liviu Dragnea (preşedinte CD), Călin Popescu Tăriceanu (preşedinte Senat), Viorica Dăncilă (prim ministru), Mihai Fifor (Ministrul Apărării Naţionale), Eugen Orlando Teodorovici (ministrul Finanţelor), Valentin Popa (ministrul Educaţiei), Rovana Plumb (ministrul Fondurilor Europene), George Ivaşcu (ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale) generalul Nicolae-Ionel Ciucă (şeful Statului Major General).

Despre Mănăstirea Dealu

Mănăstirea Dealu este cunoscută ca cea mai mare necropolă domnească din ţară. În partea dreaptă a necropolei este înmormântat capul domnitorului Mihai Viteazul (1592-1601), iar în stânga este mormântul domnitorului Radu cel Mare.  

Imagine indisponibilă

La Mănăstirea Dealu sunt înmormântaţi în ordine cronologică: Vlad Dracul (1436-1442; 1443-1447) şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea (1448-†1456), cel ucis de Vlad Ţepeş, Radu cel Mare (†1508), aflat în partea stângă a bisericii, Jupâniţa Caplea, sora sa (†1511), (pe a cărei piatră stă scris “răposat-a roaba lui Dumnezeu Caplea, fiica lui Io Vlad voievod şi sora lui Io Radu voievod şi a domnului Io Vlad marele voievod, fosta jupâneasă a lui Bogdan marele vornic, în anul 7019 (1511), luna fevruarie în luna a 21-a zi.), Vlăduţ Voievod sau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu (†1512), cel ce a luptat împotriva lui Neagoe Basarab şi a fost omorât de soldaţii lui Mehmed Paşa, Radu Vodă Bădica, fiul domnitorului (1523-†1524) – cel care încercase să-l detroneze pe Radu de la Afumaţi (1522-1529), Vlad Înecatul (†1532), fiul lui Vlad cel Tânăr şi al Doamnei Anca, înecat în râul Dâmboviţa, Pătraşcu Vodă cel Bun (1554-1557), Mihai Viteazul (1592-1601), Principele moldovean Mihail Movilă (†1608), ginerele domnitorul muntean Radu Şerban, călugări, precum caligraful Mihail Rusin, răposat în 7122 (1613-14) şi egumenul Matei al Mirelor (†1624). 

Se spune că mănăstirea a fost intemeiată iniţial de către Mircea cel Bătrân, însă Radu cel Mare este cel care a ctitorit-o în anul 1500. Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. 

Pe vatra vechiului aşezământ Radu cel Mare a ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea actualul lăcaş de închinare, turnul clopotniţă şi câteva clădiri de chilii. Biserica a fost sfinţită în 4 decembrie 1501.

Cea mai importantă necropolă voievodală munteană şi loc de pelerinaj naţional, Mânăstirea Dealu este ctitoria Voievodului Radu cel Mare (1495-1508), construită cel mai probabil pe locul unei biserici ce datează din vremea Voievodului Mircea cel Bătrân. Aici şi-a desfăşurat activitatea celebrul Ieromonah Macarie, cel ce a tipărit primul Liturghier ortodox din lume, în anul 1508, şi tot aici se află depus într-un sarcofag, în pronaos, capul primului mare întregitor de ţară, Voievodul Mihai Viteazul.

Biserica Sf. Nicolae, care adăposteşte capului lui Mihai Viteazu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă din 1515 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat. În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite