Mattia, primul copil refugiat născut pe teritoriul României. Tatăl este din Irak, iar mama iraniană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Iran a născut la Spitalul din Rădăuţi un băiat cu o greutate de 3,5 kilograme. Tatăl din Irak şi mama din Iran se află în Centrul de Azil din Rădăuţi din luna august a acestui an.

În după-amiaza zilei de marţi, 4 octombrie, numărul persoanelor din Centrul de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi a crescut cu încă unul. O femeie din Iran a născut la Spitalul din Rădăuţi un băieţel sănătos cu o greutate de 3,5 kilograme.

Mattia este primul copil refugiat născut în România dintr-o familie de persoane transferate din Grecia în cadrul programului de relocare intra UE.

Părinţii – tatăl din Irak şi mama din Iran se află în România din luna august, perioadă în care au parcurs procedurile privind acordarea unei forme de protecţie internaţională, cererile lor fiind soluţionate prin acordarea statutului de refugiat.

După zilele necesare de spitalizare, Mattia împreună cu mama lui se vor întoarce în centru, unde sunt aşteptaţi de tată, nou-născutul urmând a fi înregistrat drept cel mai tânăr solicitant de azil din România.

Evenimentul a creat bucurie în rândul persoanelor cazate şi al personalului Centrului care sunt nerăbdători să-l cunoscă pe cel mai tânăr locatar.

Centrul Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi are o capacitate de 116 de locuri, iar gradul de ocupare este de aproximativ 25%.

Alte ştiri pe această temă:

Sute de refugiaţi au plecat de la Belgrad către Ungaria, pentru a cere deschiderea graniţelor

Referendum în Ungaria. Vecinii noştri de la Vest, chemaţi duminică să spună „nu“ refugiaţilor şi „da“ politicii lui Viktor Orban

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite