Cum au ajuns zece biciclete cumpărate pentru poliţiştii locali cu 126.000 de euro „să zacă“ în parcare: „Dacă-i a Poliţiei şi o lasă în faţă, n-o fură sau ce?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bicicletele electrice achiziţionate de Primăria Suceava. FOTO www.vivafm.ro
Bicicletele electrice achiziţionate de Primăria Suceava. FOTO www.vivafm.ro

Primăria municipiului Suceava a cumpărat zece biciclete electrice pentru care a plătit 586.996 de lei. Acestea ar fi trebuit să fie folosite de către poliţiştii locali, însă de când au fost achiziţionate şi până în prezent stau blocate într-o parcare.

În decembrie 2017, Primăria municipiului Suceava a intrat în proprietatea a zece biciclete electrice cumpărate cu fonduri nerambursabile alocate printr-un program de cooperare româno-elveţian. Bicicletele au fost achiziţionate în schimbul sumei de 586.996 de lei de la firma Wind Technologie din Braşov şi ar trebui folosite, teoretic, de către poliţiştii locali din Suceava.

De mai bine de patru luni, bicicletele electrice stau însă în parcarea Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, loc în care este amenajat un sistem de încărcare a vehiculelor electrice cu ajutorul unor panouri fotovoltaice, cumpărate în cadrul aceluiaşi proiect.

Iniţial, imediat ce bicicletele au ajuns la Suceava, oficialii primăriei au afirmat că poliţiştii locali nu pot folosi bicicletele din cauza zăpezii. Odată cu venirea primăverii, edilii locali au găsit o altă scuză: vehiculele n-au sistem anitfurt şi-ar putea fi sustrase chiar în timpul intervenţiilor oamenilor legii. „Bicicletele sunt repartizate la Poliţia Locală, dar au acest impediment, că nu au antifurt. Dacă-i bicicleta Poliţiei Locale şi o lasă în faţă nu o fură sau ce?“, s-a întrebat retoric Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Edilii locali susţin că, în următoarea şedinţă de Consiliu Local urmează să fie votat un proiect ce vizează achiziţionarea de sisteme antifurt pentru bicicletele electrice, iar ulterior va fi organizată o licitaţie pentru cumpărarea a zece astfel de dispozitive.

Preţul unei singure biciclete, împreună cu sistemul de încărcare, ajunge la aproximativ 12.600 de euro, cât cel al unui autoturism Dacia Duster cumpărat prin Programul Rabla. Costurile de întreţinere pentru o bicicletă electrică sunt mult mai mici, explică edilii, deoarece nu mai trebuie plătit impozitul, RCA-ul sau combustibilul.

O astfel de bicicletă electrică are o autonomie de până la 60 de kilometri şi poate ajunge la o viteză de 25 kilometri/ oră. Poate fi asistată electric la pedalare şi are un timp de încărcare de circa patru ore. O bicicletă electrică, precum cele achiziţionate de către Primăria municipiului Suceava, are o greutate de 25 de kilograme şi poate susţine în jur de 100 de kilograme.

În noiembrie 2017, oficialii Primăriei Suceava au anunţat că proiectul vizând infrastructura de alimentare a mijloacelor de transport ecologice este finalizat, după ce pe raza oraşului au fost montarea cele 28 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, dintre care 14 cu încărcare standard şi alte 14 cu încărcare rapidă.

Municipalitatea spune că sucevenii care-şi achiziţionează un autoturism electric îl vor putea încărca gratuit timp de cinci ani la punctele din oraş. Pentru a putea beneficia de gratuitate, proprietarii de vehicule electrice ar trebui să meargă la Primăria municipiului Suceava şi să solicite eliberarea unor carduri de încărcare.

Pentru montarea celor 28 de puncte de încărcare a autovehiculor electrice s-a investit suma de 1,07 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri elveţiene, prin intermediul Programului de Cooperare Elveţiano-Român.

Edilii din Suceava spun că, în viitor, transportul public local ara urma să fie asigurat cu autobuze electrice. Autorităţile locale au depus un proiect la Agenţia Regională de Dezvoltare Nord Est prin care solicită aprobarea unui proiect pentru cumpărarea a 40 de autobuze electrice.

Alte ştiri pe această temă:

Proprietarii de autoturisme electrice dintr-un oraş de provincie îşi vor putea încărca gratuit vehiculele timp de cinci ani

Un oraş de provincie în care există doar două autoturisme electrice le oferă proprietarilor posibilitatea de a-şi încărca gratuit maşinile cinci ani

VIDEO Cum a luat Turda faţa unor oraşe precum Manchester şi Milano. Planul de transformare a orăşelului într-unul dintre cele mai moderne din Europa

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite