Mii de petarde şi pocnitori, confiscate de pe tarabe de poliţiştii din Urziceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.200 de materiale pirotehnice au fost confiscate în numai 2 ore de poliţiştii din Urziceni, în cadrul unei razii de prevenire a tragediilor, generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Controalele au vizat atât societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, persoanele fizice şi juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Activităţile au avut scopul de prevenire şi de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada Anului Nou. În cadrul activităţilor au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor peste 2.200 de obiecte pirotehnice.

De asemenea, pe numele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice fără drept, după ce a fost depistat în flagrant de poliţişti în zona pieţei agroalimentare din municipiul Urziceni, cu zeci de obiecte pirotehnice deţinute fără drept.

Poliţiştii vă sfătuiesc să nu achiziţionaţi materiale pirotehnice de la persoane neautorizate şi să sesizaţi orice încălcare a legii prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie!

Vă mai recomandăm şi:

Trei scandaluri sexuale care au şocat Uniunea Sovietică. Unul dintre ele l-a avut ca protagonist pe Boris Elţîn

Misterul monoliţilor „extratereştri” a fost dezvăluit. Care este miza acestei isterii mondiale

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite