FOTO-VIDEO Accident teribil pe „Drumul morţii“ Găneasa-Pădurea Saru, soldat cu un mort şi opt răniţi
0Un accident de circulaţie produs miercuri seară, pe DN 65 – E 574, între comunele Găneasa şi Pădurea Saru din judeţul Olt, s-a soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor opt. Accidentul a avut loc în urma impactului între două autoturisme, pe fondul vitezei excesive şi al pătrunderii pe contrasens. Poliţia şi mai multe echipaje SMURD se află la faţa locului pentru a acorda primul ajutor.
Accidentul s-a produs în jurul orelor 17.00, pe un drum cunoscut ca fiind unul extrem de periculos deoarece se întinde în linie dreaptă pe mai mulţi kilometri. Au fost implicate două autoturisme, respectiv un Logan şi un Volkswagen Golf model break. În cele două maşini se aflau nouă persoane, dintre care una a decedat chiar în momentul impactului. Din primele informaţii ale poliţiştilor, se pare că vinovat de producerea tragediei ar fi şoferul din Logan.
Autoturismul Volkswagen Golf se îndrepta spre municipiul Craiova, iar Logan-ul venea dinspre acest oraş către Slatina. La un moment dat, se pare că şoferului maşinii de producţie românească a pătruns pe contrasens încercând să depăşească un alt autoturism, dar, pentru că nu a apreciat corect distanţa şi timpul necesar acestei manevre, s-a izbit frontal de un autoturism Volkswagen Golf ce venea din sens opus.
Urmarea: opt răniţi şi o persoană care a murit în momentul impactului. Mai exact, trei persoane din Logan şi cinci din break-ul german s-au ales cu diverse leziuni, iar o altă persoană, care circula ca şi pasager în Logan, a decedat. A fost nevoie de intervenţia echipajelor SMURD de la ISU Olt dotate cu mijloace de descarcerare pentru extragerea răniţilor dintre fiarele contorsionate ale ambelor maşini.
“Se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă. Încercăm să stabilim cât mai exact circumstanţele în care s-a produs acest accident şi să dispunem măsurile care se impugn în asemenea situaţii”, a precizat şeful Poliţiei Rutiere Olt, comisar-şef Ilie Roşu.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Matei Basarab" Olt a trimis la locul accidentului un echipaj de prim-ajutor SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare. Acestora li s-au alăturat alte patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă. Circulaţie în zonă a fost blocată pentru mai bine de o oră.
Mai puteţi citi: