O săptămână specială la Slatina pentru “Noaptea Muzeelor”
0Muzeul Judeţean Olt a pregătit un program special în această săptămână, program aferent Zilei Internaţionale a Muzeelor şi Nopţii Europene a Muzeelor care, în acest an, vor fi celebrate în aceeaşi zi – 18 mai. Astfel, conducerea instituţiei menţionate a pus la punct un program de manifestări culturale ce vor demara marţi - 14 mai, şi se vor încheia duminică.
“Noaptea Muzeelor” este pandantul nocturn al “Zilei Internaţionale a Muzeelor”, care are loc întotdeauna pe 18 mai. Anul acesta, evenimentul s-a nimerit că cadă într-o zi în care se aniversează două manifestări: Ziua Internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor. Muzeul Judeţean Olt participă pentru a doua oară la acest eveniment, prima dată fiind anul trecut. Cu această ocazie, toţi iubitorii de cultură şi istorie sunt aşteptaţi să viziteze, gratuit, instituţia menţionată şi exponatele de aici, dar şi să participe la acţiunile planificate în acest sens pe parcursul acestei săptămâni.
“Fiind pentru a doua oară când participăm la acest eveniment, ne-am mobilizat cu toţii pentru a face o imagine mai bună celor care ne vor vizita. De aceea am şi decis să nu organizăm doar Noaptea Muzeelor pe 18 mai, ci să venim cu un program mai complex care să se desfăşoare în toată această săptămână. Avem un plan cu multe acţiuni care sperăm să atragă cât mai mulţi vizitatori, indifferent că vor veni din Slatina sau din alte zone ale judeţului”, a declarat Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt, care a precizat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, programul de vizită va fi prelungit până la orele 01.00.
Programul complet al manifestărilor
Acţiunile cuprinse în programul manifestărilor pentru această săptămână specială cuprind expoziţii, excursii, concerte, piese de teatru etc.
--- Marţi, 14 mai: ora 12.00, Muzeul Judeţean Olt - Vernisajul expoziţiei gastronomice tradiţionale „Din bucătăria bunicii”;
--- Miercuri, 15 mai:
- ora 11.00, Sala de festivităţi a Muzeului Judeţean Olt - lansare volume:
I. Cimitirul roman şi roman târziu de la Sucidava-Celei. Săpăturile arheologice dintre anii 1969-1983, autori: Gheorghe Popilian, Dorel Bondoc;
II. Castrul roman de la Slăveni. Încercare de monografie arheologică, autori: Dumitru Tudor, Nicolae Gudea, Gheorghe Popilian, Dorel Bondoc.
- ora 12.00-16.00: Laboratorul de restaurare-conservare al Muzeului Judeţean Olt: atelier-şcoală cu elevii claselor a XI-a de la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina.
--- Joi, 16 mai: ora 18.00, Galeria Artis a Muzeului Judeţean Olt - Vvrnisajul expoziţiei de pictură „Simfonie alpină”, autor Gheorghe Atanasescu.
--- Vineri, 17 mai, ora 11.00: secţia de artă plastică „Ion Popescu-Negreni” - vernisajul expoziţiei de tapiserie şi pictură, autor Gheorghe Gogescu.
--- Sâmbătă, 18 mai - Zilei Internaţionale a Muzeelor şi Noaptea Muzeelor
- ora 10.00 - 17.00: Program de vizitare gratuită a expoziţiilor muzeale;
- ora 11.00: lansare de carte “Lirică aleasă = Elektita liriko”, autor: prof. univ. dr. Gheorghe Mihail;
- ora 17.00 – 00.00: Program de vizitare gratuită a expoziţiilor muzeale;
Proiecţii şi vizionări de filme istorice, etnografice şi documentare;
- ora 17.00: vernisajul expoziţiei „Medalion de Artist: Meşterul Gheorghe Tănase”;
- ora 17,30: scenetă „Nopţi la circ” după Angela Carter, interpretează trupa de teatru „ReGe” a Colegiului Naţional „Radu Greceanu” din Slatina;
- ora 19.00: în holul de onoare al Muzeului Judeţean Olt - Concert extraordinar susţinut de Corul Symbol.
--- Duminică, 19 mai:
- ora 10.00, Biserica „Sf. Mc. Gheorghe” din comuna Osica de Sus - Slujba Sf. Liturghii şi Concert al Corului „Symbol”;
- ora 15.00: Excursie documentară la mănăstirea Brâncoveni.
“Noaptea Muzeelor” este un eveniment cultural remarcabil aflat deja la cea de-a noua ediţie. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. La Noaptea Muzeelor 2013 participă peste 30 de instituţii muzeale din 22 de judeţe.