Impact mortal între un tir şi o dubiţă soldat cu un mort la Optaşi
0
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 65, în urma coliziunii frontale dintre un tir şi o dubiţă care a avut loc în preajma unui popas turistic de pe raza comunei Optaşi-Măgura din judeţul Olt. Impactul a fost atât de violent încât victima accidentului, respectiv bărbatul din dubiţă, a rămas încarcerat în autovehicul.
Tragedia a avut loc în jurul orei 03.00, pe DN 65 - E 574, în afara comunei anterior menţionate. La acel moment, Florin B., de 24 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un tir marca Mercedes pe direcţia Piteşti către Slatina, a pătruns pe contrasens pe sens opus într-o curbă la dreapta, unde s-a izbit frontal de o autoutilitară marca Mercedes Vito condusă regulamentar de Marius D., (31 ani), din Slatina. Impactul dintre cele două autoutilitare a fost unul deosebit de violent, şoferul dubiţei rămânând prizonier, practic, în interiorul maşinii sale, unde a şi fost găsit ulterior de pompieri zăcând fără puls.
“În urma coliziunii a rezultat decesul şoferului de 30 de ani ce conducea dubiţa implicată în accident. Şoferul supravieţuitor - de pe tir, a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, responsabil relaţii mass-media Poliţia Olt.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul staţiei Scorniceşti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt cu autospeciala de descarcerare grea. Aceştia au găsit partea frontală a dubiţei făcută praf, iar, în interiorul acesteia, se afla un tânăr de 30 de ani, originar din municipiul Slatina, care era deja mort.
“Oamenii noştri s-au deplasat la locul intervenţiei în timpul cel mai scurt posibil, dar, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru una dintre persoanele implicate în accident, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani. Acesta se afla încarcerat între fiarele contorsionate ale autovehiculului pe care îl conducea la acel moment - respectiv între uşă, scaun şi volan, el fiind extras doar cu ajutorul echipamentului special folosit în cazuri de descarcerare”, a afirmat plutonier Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Şoferul de pe tir a suferit doar leziuni minore şi a fost transportat la Spitalul Judeţean din Slatina, dar nu a rămas internat. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele şoferului tirului.