Cum devine telefonul mobil duşmanul copiilor. Avertismentul specialiştilor: „Avem liste de aşteptare la logopedie“

Creşte alarmant numărul copiilor care încep să vorbească la vârste din ce în ce mai mari şi au deficienţe de comunicare, spun specialiştii, iar telefonul mobil este printre printre principalii inamici.

Aproape că a devenit de neimaginat ca un copil care poate ţine o jucărie în mână să nu manevreze cu dibăcie un telefon mobil. Adulţii se minunează, se amuză, uneori se mândresc cu abilităţile celui mic şi concluzionează: „sunt deştepţi copiii ăştia…, noi eram înapoiaţi mult la vârsta lor!“.

Ceea ce pare un progres se traduce, în schimb, în din ce în ce mai multe cazuri, în probleme grave de adaptare la vârsta şcolară şi probleme de limbaj. Chiar dacă cei mici folosesc cu dexteritate telefonul şi fac asocieri pe care un adult cu greu le reuşeşte, telefonul riscă să ajungă aproape singurul prieten al copilului.

Părinţii realizează târziu că cel mic socializează greu, că vorbeşte cu dificultate, iar sfatul liniştitor „fiecare copil are ritmul lui, nu-i nimic dacă vorbeşte mai târziu“ nu-şi mai găseşte sensul când cel mic mai are un an până la şcoală şi nu înţelegi nimic din ce spune, sau chiar refuză să vorbească.

Consilierul psiholog şcolar Loredana Stroiuleasa, şefa Centrului de Psihopedagogie Slatina, spune că a crescut, în ultimii 4-5 ani, alarmant numărul copiilor care au nevoie de ajutor pentru a pronunţa corect. S-a ajuns chiar ca solicitările părinţilor să fie prioritizate şi rezolvate cu greu.

„Avem din ce în ce mai multe probleme, din ce în ce mai multe solicitări. Stau copiii de micuţi pe telefon şi nu-şi dezvoltă limbajul. Se trezesc părinţii pe la 4-5 ani, sau chiar mai târziu, când să-şi dea copilul la şcoală - «copilul meu nu vorbeşte, nu pronunţă». E vina părintelui, dar părintele vine la tine – «Ajută-mă! Copilul meu trebuie să vorbească, pentru că merge la şcoală. Am greşit că l-am lăsat prea mult pe telefon, nu m-a-nvăţat şi pe mine nimeni, n-am ştiut». Sau – «mi-a fost mai uşor“. Avem liste de aşteptare la logopedie. Avem logopezi cu sute de copii la logopedie şi ei ajung să facă liste de aşteptare, pentru că suntem puţini“, a semnalat psih. Loredana Stroiuleasa.

La problemele legate de vorbire se adaugă cele ce ţin de relaţionare, sunt copii care provin din familii destrămate, copii cu părinţi plecaţi, pentru care telefonul a fost un refugiu, a mai semnalat specialistul.

„Copilul nici nu mergea, dar stătea pe telefon în cărucior“

Psihologul spune că principalul motiv al întârzierilor în dezvoltarea copilului este lipsa de relaţionare cu părinţii. „Stau foarte mult pe telefon şi automat ei nu-şi dezvoltă limbajul, pentru că nu mai interacţionează cu adulţii, cu ceilalţi copii. Am văzut un copil care nici nu mergea, îl plimba mămica în cărucior, dar copilul avea telefonul în mână. Iar de aici foarte mulţi copii cu probleme de vorbire. Sunt aproximativ 4-5 ani de când tendinţa e de continuă creştere. Îi îndrumăm pe părinţi şi spre consiliere psihologică, tot în ideea de a învăţa părintele că trebuie să se joace cu copilul, să interacţioneze, şi învăţăm şi părintele să nu-i mai dea telefonul, dar şi cum să reuşească să facă asta. Vin părinţii şi spun: «doamnă, păi nu pot să nu-i mai dau telefonul la 11,00-12,00 noaptea, pentru că urlă şi vin vecinii şi…». Iar a doua zi acel copil de clasa I doarme cu capul pe bancă, la şcoală. Îi învăţăm tehnici, cum să păcălească, să spunem aşa, copilul, să nu-i mai dea telefonul“, a mai spus psihologul.

Obezitatea cu aceeaşi cauză

Folosirea telefonului mobil de la vârste fragede, şi o foarte mare perioadă din zi, are şi alte efecte perverse. Chiar şi kilogramele în plus au ajuns să se adune din acelaşi motiv. Pe de o parte copiii nu mai fac la fel de multă mişcare cum se întâmpla cu generaţiile anterioare, pe de alta, telefonul a luat până şi locul „avionului“ care aducea mâncarea la masa celor mai mici.

„Am văzut asta în vacanţă. Stătea copilul la masa şi mama îi băga în gură, cu pretextul că e nevoie de telefon pentru a nu deranja.Şi nu am văzut un copil, ci chiar mulţi. Nu mai înţelegem că sunt copii şi că e normal să fie gălăgie, să fie joacă. Ce se întâmplă cu mâncatul şi uitatul în telefon, de fapt, este că mintea nu mai conştientizează cât mânăncă. Părintele e fericit că mănâncă, aşa că - ia şi bagă! -, şi-apoi e necăjit că de ce e gras copilul…

Apare şi o întârziere în dezvoltare.  Lipsa de socializare, de comunicare cu persoanele din jur, aduce şi o întârziere în gândire. Auzim adesea -  vai, ce isteţi sunt copiii în ziua de azi, ce repede butonează telefonul! -, dar la atât se reduce. La a face conexiuni între ce se întâmplă în lumea asta, în lumea reală, în jurul nostru, ei asta  nu mai reuşesc s-o facă. Efectiv mintea lor se dezvoltă în ceea ce înseamnă programul de joc din telefon. Reuşesc să combine culori, să…, pe partea de tehnologie, dar pe partea de socializare şi comunicare sunt zero“, a mai spus psihologul.

Soluţiile în astfel de situaţii nu sunt niciodată uşoare şi necesită implicare din partea părinţilor şi mai ales dorinţa de a renunţa la confort, pentru că, până la urmă, părinţii au ajuns să-şi câştige liniştea în casă cu preţul afectării psihicului celor mici, spun specialiştii.