Ce s-a ales de casa natală din Scorniceşti a dictatorului Nicolae Ceauşescu şi cine are grijă de ea
0
În oraşul Scorniceşti nu există locuitor care să nu fi văzut măcar o dată casa unde s-a născut Nicolae Ceauşescu. Chiar şi copiii mai mici au fost aduşi aici de către părinţii lor pentru a vedea o parte din istoria ţării. Deşi casa nu este locuită de nimeni, ea este îngrijită de către nepotul fostului dictator, a cărui casă de află în imediata vecinătate.
Hulit de unii, adulat de alţii, Nicolae Ceauşescu este “preşedintele-dictator” care a condus ţara noastră vreme de 22 de ani (1967-1989). S-a născut la 26 ianuarie 1918 în satul (actualmente oraş) Scorniceşti din judeţul Olt, într-o familie de ţărani cu zece copii. Micul Ceauşescu nu a avut cărţi şi adesea mergea la şcoală desculţ. Nu avea prieteni, era nervos şi imprevizibil. La vârsta de 11 ani, după absolvirea şcolii primare, Nicu Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic de cizmar. Alexandru Săndulescu, membru activ al Partidului Muncitoresc Român (denumit, ulterior - Partidul Comunist Român), şi-a iniţiat ucenicul în misiuni conspirative. În 1932 devine membru al partidului, formaţiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. Este arestat prima oară în 1933 pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1939 a cunoscut-o pe Elena Petrescu, cu care s-a căsătorit în 1945.
După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunţat, Ceauşescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. (1944-1945). După preluarea puterii de către comunişti în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română şi, în februarie 1948, a avut loc primul congres al PMR. Ulterior, la 13 mai 1948, Nicolae Ceauşescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii în Guvernul Petru Groza. În funcţia de subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, el a activat direct la cooperativizarea forţată a agriculturii şi a ordonat reprimarea sau arestarea ţăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952 devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român. În 1954, Ceauşescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, iar, ulterior, ajunge să ocupe poziţia numărul doi în ierarhia PMR. La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate), Ceauşescu a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca din judeţul Vrancea, care se împotriveau colectivizării forţate.
În martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român. La începutul carierei sale ca şef al statului, Nicolae Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent faţă de Uniunea Sovietică. La 28 martie 1974, Marea Adunare Naţională instituie funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România, iar Nicolae Ceauşescu este ales în unanimitate, devenind, astfel, primul preşedinte al României. Prin politica sa externă, el a încercat să se elibereze de dominaţia sovietică, atrăgând simpatia şi aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle şi Richard Nixon. În realitate, singurul scop era consolidarea puterii dictatoriale. În ciuda cursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus încă de Gheorghiu-Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. Începând cu anii ’70, Ceauşescu devine obiectul unui cult al personalităţii tot mai pronunţat, nemaiîntâlnit în Europa de la moartea lui Stalin, obicei căpătat în special după vizitele în China, Coreea de Nord şi URSS. Acum apar formulări ce se vor repeat ani la rândul pe mai multe paliere ale societăţii: "Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forţelor armate”, "genialul cârmaci”, "cel mai iubit fiu al poporului român”, "personalitate excepţională a lumii contemporane” ş.a.
Cum şi-a transformat Ceauşescu satul în oraş
În acest timp, temperaturile din apartamentele românilor ajung iarna la cote foarte scăzute, apa caldă ajunge să fie furnizată de regiile locale din ce în ce mai rar - cam două ore zilnic şi, în multe localităţi, doar de două ori pe săptămână. Nu de puţine ori, apa caldă nici nu mai ajungea la etajele superioare ale blocurilor-turn. Întreruperea zilnică a curentului electric, lipsa principalelor bunuri de consum, demolarea în neştire de cartiere vechi, biserici şi mănăstiri etc. înrăutăţesc vizibil şi constant viaţa românilor. Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului său dictatorial. Casa acestuia de la Scorniceşti este singurul lucru ce a mai rămas efectiv de la el legat de el şi viaţa sa.
Casa lui Nicolae Ceauşescu este uşor de recunoscut datorită aspectului său tradiţional. Practic, este singura casă din Scorniceşti şi toate celelalte 12 sate/cartiere arondate care şi-a păstrat caracterul iniţial, fără modificări. Văzând-o, ai impresia că te-ai întors în timp sau că te afli într-un muzeu în aer liber. Dar nu, totul este cât se poate real, iar casa cu acoperiş din şipci de lemn şi pridvor, fără omniprezentele de-acum geamuri termopan, sunt cât se poate de reale.
În fapt, se spune că Nicolae Ceauşescu s-ar fi născut într-un sat care acum nu mai există pe nume Tătărăi (“Tătarii răi”), care făcea parte din fosta comună Scorniceşti. După ce a ajuns la putere, dictatorul ar fi decis ştergerea sa de pe faţa pământului „pentru a i se pierde originea“, cum spun localnicii, deoarece, în limba tătară, “Ceauş oglu“ înseamnă „fiu de slugă“. Ulterior, ar fi ordonat ridicarea actualei case pentru "cultivarea" unei noi origini. Aceste zvonuri sunt infirmate de mulţi vecini care spun că rudele lor mai în vârstă l-ar fi văzut pe Ceauşescu copilărind în actuala casă.
Casa se află la circa 1,5 kilometri de centrul oraşului Scorniceşti, făcând parte efectiv din vechiul sat Scorniceşti. Declarat oraş chiar în anul morţii dictatorului, respectiv în 1989, Scorniceşti se află la 27 de kilometri de Slatina, capitala judeţului Olt. Nu există român care să nu ştie că acest oraş este locul naşterii celui care a condus ţara cu mână de fier timp de 24 de ani. Localitatea a beneficiat de numeroase avantaje în perioada în care Ceauşescu s-a aflat la conducerea statului, fapt care a determinat transformarea rapidă dintr-un mic sat, într-o localitate de tip urban. După 1989 s-a resimţit un recul puternic în viaţa urbei, care poate fi vizibil şi cum. Până atunci însă, localitatea a avut parte de unele facilităţi la care comunităţi similare doar visau. În anii '70-'80, Scorniceştiul trece printr-un amplu proces de modernizare, industrializare, sistematizare şi introducere de noi facilităţi indispensabile ridicării la statutul de oraş. În mai 1989, localitatea este declarată oraş împreună cu satele componente: Piscani, Negreni, Jitaru, Mogoşeşti, Constantineşti, Şuica, Teiuş, Rusciori, Bircii, Chiţeasca, Mărgineni, Mihăileşti.
Casa are constant vizitatori
Casa natală a fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu este singurul monument turistic din localitate valorificat. Practic, aceasta reprezintă o căsuţă modestă, ţărănească. Interiorul casei arată mai degrabă a bordei: cele două cămăruţe, încadrate de un mic hol care ţine loc şi de bucătărie, încă mai păstrează mirosul de pământ de când aceasta era locuită. Într-una dintre odăi, pe o masă mică, tronează un bust al mamei lui Nicolae Ceauşescu, iar, alături, lada în care familia îşi ţinea puţinele haine. În cealaltă odaie, pe un perete, atârnă două tablouri cu părinţii şi bunicii fostului preşedinte, încadrate de câteva cămăşi populare, dar şi o fotografie ce aminteşte de momentul arestării lui Ceauşescu, în decembrie 1989. În aceeaşi curte locuieşte acum nepotul lui Ceauşescu, Emil Bărbulescu, singurul ce are grijă în continuare de casa tradiţională a fostului dictator.
Casa are în mod constant vizitatori. Ce-i drept, aceştia nu vizitează mereu casa propriu-zisă, ci doar o admiră “de la stradă” - din afara gardului tradiţional din uluci de lemn. Nepotul dictatorului rareori este dispus să o deschidă vizitatorilor. În fapt, acesta duce acum o viaţă solitară.
Locuitorii sunt nostalgici după vremurile bune şi îşi amintesc chiar şi astăzi de anii când oraşul avea seră, complex de găini şi de porci, abatoare, fabrică de brânză, de bere, nutrii şi oi. Dar prezentul este mai puternic. Oraşul a decăzut, iar numărul şomerilor atinge cote foarte mari. Industria textilă este singura care mai “mişcă”, dar, în general, viaţa celor din Scorniceşti este grea, iar venitul familial este unul foarte redus.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
