FOTO Accident cu 12 răniţi pe DN 1. A fost activat planul roşu de intervenţie
0Mai multe persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut luni, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din oraşul Miercurea Sibiului.
UPDATE: 12 persoane rănite în accident au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii sanitare, Decebal Todăriţă, este vorba despre 6 bărbaţi şi 6 femei, cu vârste cuprinse între 17 şi 57 de ani, toţi conştienţi, cei mai mulţi dintre ei cu traumatisme minore. 3 persoane vor rămâne internate, 2 cu fracturi deschise şi una cu fracturi şi traumatisme.
UPDATE: Microbuzul implicat în accident venea din Italia şi se îndrepta spre Focşani. ”S-a trezit cu blocaj rutier, afară ploua, umed pe jos, normal, omul a frânat să oprească maşina, maşina a intrat în derapaj, a pătruns pe contrasens, s-a izbit frontal. Persoanele nu sunt foarte grav rănite, s-au lovit puţin, nu este în stare critică nimeni”, a povestit Cătălin Trifan, unul din pasagerii din microbuz.
Potrivit primelor informaţii, este vorba despre o coliziune între un microbuz de persoane şi un autoturism Dacia Logan. Potrivit reprezentanţilor ISU Sibiu, în zonă a fost activat planul roşu de intervenţie.
”Din primele cercetări se pare că accidentul s-a produs pe fondu vitezei neadaptate a microbuzului. Şoferul a frânat brusc pe carosabil umed, a derapat şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu turismul condus regulamentar spre Alba. În zonă se circulă îngreunat”, transmit reprezentanţii Poliţiei SIbiu. Potrivit srsei citate, nu se cunoaşte numărul persoanelor rănite.


