Ce rămâne omul dacă pierde tot ce are. Dilema contemporană, comentată din perspectivă religioasă şi filosofică

Esenţa capitalistă a societăţii a produs anumite resemnificări conceptuale: se poate vorbi de o reaşezare a sensurilor în interdependenţa lui ”a fi” şi ”a avea”. Religia vorbeşte despre o transformare a omului în consumator, iar filosofia despre o ”degradare a fiinţei în avere”.

Parohul Bisericii Calvaria din Satu Mare, Preotul Iulian Budău, priveşte distincţia dintre ”a fi” şi ”a avea”, raportat la consumerism: ”Trăim într-o civilizaţie a consumului. Consumul înseamnă să producem cât mai multe bunuri: omul consumă cât mai mult, ba chiar ajunge să se definească, la nivel esenţial, drept consumator”.

Părintele Budău tinde să creadă că omul poate fi pus în rândul obiectelor: ”fiind definit ca un consumator, acesta ajunge să fie pus în rândul obiectelor”, devenind, oarecum, o simplă funcţionalitate. Acel ”a fi”, ce era de tip esenţial, îşi pierde sensul, în plin consumerism, iar omul devine ceva previzibil, de cucerit prin marketing. Părintele Budău consideră că omul ajunge să fie manipulat, întocmai cum manipulăm obiectele. Astfel, omul ajunge să se perceapă şi – implicit – să se definească, prin raportare la chestii exterioare: vestimentaţie, gadget-uri, maşini etc.

" Dacă ai o masină nu-stiu- de- care, esti cineva...sau, mai exact, ceva. Iată, în felul acesta, individul ajunge să se definească pe sine, ca persoană", spune preotul. În fapt, susţine părintele Budău, se produce o ”obiectificare a omului”, care nu e altceva decât o alienare. E trist să descoperi că un om se defineşte printr-un obiect: însuşi omul e cuprins de tristeţea, ce rezultă dintr-o astfel de definire. ”Prin obiectificarea omului, acesta devine trist, chiar alienat”, crede Părintele Budău.

În acest ritm, spune Părintele Budău, omul de azi avanseaza în viaţă, şi ajunge să se simtă definit de maşina pe care o conduce, apoi de casă, pentru ca, în cele din urmă, ”să-şi vândă liniştea”.
Nu mai e decât un pas până la frica de a nu pierde bunurile pe care le-a acumulat,
bunuri care-i definesc existenţa. Când frica de ”aici” dispare, apare cea de ”după”: cui lasă aceste obiecte ce-l definesc? Finalmente, bucuria de ”a fi” nu mai poate fi savurată în linişte.

Astăzi, observă Părintele Budău, a devenit foarte importantă civilizaţia lui ”a face”, şi a lui ”a avea”: omul este perceput ca bun sau rău, în funcţie de randamentul pe care-l dă. Iar acest fapt îl alienează. El nu mai este el, ci lucrurile pe care le face. Dacă îl întrebi – cine eşti? – o sa-ţi răspundă că este persoana care a organizat nu-stiu-câte-conferinţe, sau care a publicat un anumit număr de articole.Abia când este singur cu sine, priveşte, dincolo de realizări şi se simte alienat, se simte singur. ”Mereu le spun oamenilor să dea importanţă cui sunt ei, cu adevărat. Iisus spune: La ce i-ar folosi omului dacă ar câştiga lumea intreagă, iar sufletul şi l-ar pierde?!”, spune Părintele Budău.

Concluzia parohului Bisericii Calvaria a fost că consumatorul îşi pierde sufletul, dacă se alienează în bunuri, în realizări, definindu-se prin părerea celorlalţi despre el. Aceasta nu este decât o cădere în aparenţe, ceea ce-l face pe om să-şi piardă seva, vitalitatea. ”Ajunge să nu se mai poată autodefini”, încheie Părintele Budău.

Viziunea filosofiei

Alin Negomireanu este doctor în Filosofie, cu preocupări în filosofia lui Gabriel Marcel. Pornind de la filosofia lui Marcel, Negomireanu susţine că avem libertatea şi „puterea de a degrada fiinţa în avere”, „tragedia lui a avea”, fiind în centrul lumii cotidiene ca o ameninţare continuă. Ideile pe care le dezvoltă Marcel îşi au originea – susţine Negomireanu -  în importanta lucrare „Jurnal metafizic”: „În fond, totul se reduce la distincţia dintre ceea ce avem şi ceea ce suntem”.

Filosoful francez consideră ilegitimă tentaţia vieţii naturale potrivit căreia ne identificăm cu ceea ce avem, susţine Negomireanu; e o modalitate greşită să credem că a nu mai avea nimic înseamnă a nu mai fi nimic. Omul contemporan trăieşte în fiecare zi pentru a avea (pentru confort, bogăţie, plăcere) şi pentru a poseda, uitând astfel de ceea ce este esenţial în realitate, ceea ce poate da sens vieţii noastre: dragostea, libertatea, frumuseţea, fiinţa. Acesta oferă şi o soluţie, inspirată din filosofia lui Marcel:

” Pentru a evita riscurile pe care le implică averea, trebuie să adoptăm o atitudine pozitivă şi creatoare, trebuie să urmăm calea Fiinţei şi s-o evităm pe cea a averii”.

Deşi conceptele diferă, prin viziunea preotului Budău şi a filosofului Negomireanu, religia şi filosofia se întâlnesc într-un verdict comun: ”a fi” trebuie să fie mai mult decât ”a avea”!