Cum a devenit Caransebeşul oraşul cu cele mai multe sculpturi monumentale din Europa, executate de artişti din 40 de ţări
0
Oraşul cărăşean s-a transformat într-un adevărat muzeu al artelor în are liber. Pe lângă operele care au împânzit oraşul, pe drumul spre Reşiţa există chiar un parc al sculpturilor din andezit, circa 30 de opere care străjuiesc oraşul. Tot în Caransebeş, mai există un parc al sculpturilor din lemn şi se pregăteşte unul al sculpturilor din piatră.
De trei săptămâni de zile la Caransebeş, 10 artişti veniţi din toate colţurile lumii muncesc în cea de-a cinsprezecea ediţie a Taberei Internaţionale de Sculptură. Este vorba despre Dan Daniel – România, Roland Höft – Germania, Zigmunds Bielis – Letonia, Tanya Preminger – Israel, Tibor Zoltan Farkas – Ungaria, Laura Marcos – Argentina, Florin Vîlceanu – România, Jing Chu – China, Ahmad Soleimani – Iran şi Eugen Petri din Ploieşti, care este şi cel care coordonează acestă manifestare, în fiecare an, din 2010 încoace. Din partea administraţiei locale, responsabil pentru ca artiştilor să nu le lipsească nimic este Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură Caransebeş.
Tabără de creaţie, în târgul de vite
Ne-am dat întâlnire cu directorul Cojocariu, la marginea Caransebeşului, într-o sâmbătă, fără să ştim, că de trei zile împlinise 60 de ani şi era încă ocupat cu acest eveniment. Nu îi dai vârsta pe care o are, asta poate pentru că nici felul său de a fi nu te lasă să crezi că a trăit deja atâtea decenii. E un moldovean viguros, doctor în etnologie, pasionat de tradiţii şi simbolistică, de la care te încarci cu energie. Are o poveste de viaţă extraordinară, pe care promite să ne-o spună cu altă ocazie, pentru că treaba noastră e cu totul alta, iar el e grăbit să se întoarcă la musafirii care încă îl sărbătoresc.
Până la locul unde crează cei 10 artişti, abia ţinem pasul cu directorul Cojocariu, atât pe jos cât şi cu maşina. Ajungem la celălalt capăt al Caransebeşului, pe un teren verde, împrejmuit, pe malul râului Sebeş. Intrarea e străjuită de o placă pe care scrie mare “Târg de animale al oraşului Caransebeş”.
“Nu mai vine lumea să vândă animale la târg, l-am desfiinţat şi aici ţinem tabăra de sculptură”, ne spune directorul, care până să ajungem la artişti, ne dezvăluie planurile lui cu cele peste 2 hectare de teren aflate într-o zonă mirifică. “E visul meu, nebunia mea, să facem aici cel mai mare parc al artelor din România. Imaginaţi-vă că o să vină aici oameni din toată lumea să admire sculpturile, să poată sta în parc, să se relaxeze pe malul râului, la un grătar, aşa cum facem noi românii. Să aibă toate facilităţile aici, parcări, restaurante, un loc de agrement în toată puterea cuvântului. Nu mă las până nu o să fac asta”, spune Cojocariu, în timp ce ne conduce la locul unde crează cei zece sculptori.
De departe se vede o mare de praf şi se aude mult zgomot. Sub şopronul unde în trecut băteau din copite caii neîmblânziţi, aduşi la vânzare de gugulani, astăzi câţiva artişti îmblânzesc blocuri mari de travertin.
Când spui artist, poate te gândeşti la un individ spicluit, dichisit, aranjat ca pentru un vernisaj. Aici însă, am dat peste nişte omuleţi, acoperiţi de un strat gros de praf alb, din cap până în picioare. Exact lângă intrare, lucrează un bărbat înalt, cu barba albă de la praf, dar nu numai. Când şi-a dat ochelarii jos, l-am recunoscut pe sculptorul Eugen Petri, dirijorul acestei orchestre de artişti, care transformă piatra în opere de artă.
După ce ne prezintă, directorul Cojocariu şi sculptorul Petri îşi pasează câteva glume, semn că între cei doi s-a instalat şi o pritenie trainică, în anii care au lucrat împreună la acelaşi vis, să transforme Caransebeşul în oraşul cu cele mai multe sculpturi monumentale din Europa.
“Îmi mănâncă zilele, cu toate trebuinţele lor”, spune Cojocariu glumind. “Eu crezând, în naivitatea mea, că sculpturile se pot face oricum. E o muncă laborioasă, atât din punct de vedere al concepţiei, al travaliului, dar mai ales a altor probleme auxiliare de care au ei nevoie aici în tabără. A trebuit să aduc o instalaţie de aer comprimat, apă, unelte de tăiat, şlefuit, cioplit, dălţi, ciocane, picamere, carote...Este aproape imposibil. Ca să nu mai vorbesc de instalaţiile de ridicat, e vorba de tone de rocă, care e adusă de la nivelul de stâncă până la cel de operă de artă. Vă daţi seama de câte ori trebuie întoarsă, culcată, ridicată, probată şi toate astea înseamnă macarale, motostivutoare, buldoescavatoare, frânghii, cabluri. Este foarte complicată treaba asta, de aia nici nu se prea face. Împotriva curentului şi inerţiei unor mari oraşe, care nu înţeleg să se înobileze cu astfel de opere, noi am reuşit să aducem simpozionul ca, după cele 15 ediţii, să fie cel mai important din Europa, privind monumentalitatea şi numărul operelor”, adaugă Cojocariu, înainte de a ne lăsa pe mâna lui Eugen Petri, să ne introducă în lumea artiştilor.
Caransebeşul, unic în Europa
Petri este unul dintre cei mai bine cotaţi sculptori români, în momentul de faţă. E născut, la Sibiu, dar locuieşte în Ploieşti, însă la Caransebeş se simte ca acasă. E cetăţean de onoarea al micului oraş cărăşean şi spune că e posibil ca, în anii următori, să-şi facă o casă şi să se mute aici. Afirmă cu tărie că ceea ce se întâmplă la Caransebeş, este nemaîntâlnit în Europa.
“În 2010, le-am spus că dacă tot avem Ruschiţa, aici, în zonă, e păcat să nu facem nişte ediţii pe care să le dedicăm sculpturilor în piatră. Eu având ceva experienţă, am fost în Coreea, am fost în Rusia, în asemenea simpozioane internationale, ştiam cum se face. Am pornit prima ediţie, cu multe probleme, cu multe neajunsuri, pentru că nu ştiau cum se organizează o asemenea tabără, de o aşa anvergură. Până atunci au fost tabere de sculptură în lemn. Necesităţiile erau altele şi lemnul nu implică atâta logistică. Am pornit prima ediţie, la care se dorea să invităm cinci sculptori, însă când am văzut că am o solicitare aşa de mare, la vremea respectivă am avut 90 de aplicanţi, s-a decis să facem cu zece, după care primarul a zis să facem trei ediţii a câte 11 sculptori, de la cifra cristică 33. În timpul celor trei ediţii, eu le-am propus să facem un parc de mare avengură care nu mai există în Europa. Există în China mai multe, în SUA, în Canada, în Argentina. În acest parc vor fi expuse lucrările reprezentanţilor unor sumedenie de ţări. Doar la ediţiile de piatră avem până acum 40 de ţări participante. Niciodată nu au venit aceeaşi artişti, cu excepţia mea, care am coordonat.”, spune Petri. Ne conduce printre sculptorii care se luptă cu pietre de câteva tone. Unele dintre ele sunt gata, altele sunt pe final, pentru că peste doar şapte zile va avea loc vernisajul expoziţiei.
Eugen Petri ne face cunoştiinţă pe rând cu toţi artiştii, pe care oricum nu-i poţi recunoaşte din cauza prafului alb şi gros care îi camuflează, din cap până în picioare. Au fost aleşi dintre peste 150 de aplicanţi din întrega lume.
Printre ei se află şi Tanya Preminger din Israel, o legendă a simpozioanelor de sculptură. Petri spune că a participat la peste 180 de astfel de tabere şi că e un artist deosebit. E o mână de om! Nu cred că are mai mult de 50 de kilograme şi 1,60 înălţime, însă a biruit o bucată de travertin de 4 tone. Vorbeşte puţin engleza şi din ce ne povesteşte înţelegem că este încântată de condiţiile oferite de organizatori, iar singurele probleme pe care le-a avut au fost cu piatra, care nu s-a lăsat întotdeauna modelată aşa cum ar fi dorit artista. Tanya spune că din toate taberele la care a participat, cea de la Caransebeş este printre cele mai reuşite.
O altă artistă, venită de pe alt continent, este Laura Marcos, din Argentina. Lucrarea ei este aproape gata şi este intitulată “Holy Water”, pentru că mulţi dintre noi risipim apa, în timp ce în unele părţi ale lumii aceasta este un bun nepreţuit.
“Mă simt fantastic la Caransebeş, cu atâta verdeaţă şi aer curat. Aproape că e mai bine decât acasă. Asta poate şi pentru că eu locuiesc într-un oraş foarte mare, Buenos Aires, unde e multă poluare şi nu vezi aşa ceva. Tabăra e foarte bine organizată şi vreau să le mulţumesc celor care s-au ocupat de noi pentru că mă simt foarte bine aici”, susţine argentinianca.
De altfel, toţi artiştii cu care am discutat au spus acelaşi lucru. Deşi au mai participat şi la alte simpozioane, în alte colţuri ale lumii, la Caransebeş a fost cel mai bine. Dacă cumva vă îndreaptă paşii spre zona Caraşului, miercuri, 12 iulie, de la ora 18, mergeţi la vernisajul expoziţie de sculptură monumentală din târgul de animale al oraşului, cu siguranţă va fi ceva ce nu vedeţi în fiecare zi.
Se încarcă comentariile...
