Trei tineri, grav răniţi, într-un accident petrecut în Prahova, pe DN1B. Maşina condusă de un şofer de 20 de ani s-a răsturnat pe plafon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două femei şi un bărbat, grav răniţi într-un accident produs pe DN1B lângă Ploieşti FOTO ISU Prahova
Două femei şi un bărbat, grav răniţi într-un accident produs pe DN1B lângă Ploieşti FOTO ISU Prahova

Trei persoane, printre care două tinere în vârstă de 22 de ani, au fost grav rănite într-un accident produs duminică seară lângă Ploieşti, pe DN1B. Şoferul, un tânăr de 20 de ani, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina pe plafon.

Accidentul s-a produs duminică, 16 ianuarie, cu puţin înainte de miezul nopţii.  

”Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 B, din direcţia Ploieşti către localitatea Blejoi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, lovind şanţul din beton, ulterior rasturnându-se pe plafon, pe banda de accelerare a DJ 102”, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova.

Sursa citată a precizat că în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a 2 pasagere, ambele cu vârstele de 22 de ani.

Accident Prahova

FOTO ISU Prahova

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite