VIDEO FOTO Hoţi de apartamente din Târgu Mureş, prinşi la Piteşti de un poliţist aflat în timpul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri care spărgeau apartamente au fost prinşi, miercuri seara, la Piteşti, după o urmărire ca în filme, printre blocuri şi prin grădini. Circa doi kilometri au alergat poliţiştii după ei, pentru a-i prinde, fiind nevoiţi să sară gardurile unor gospodării.

Cei doi, unul în vârstă de 22 de ani, şi altul, de 33 de ani, sunt din Târgu şi făceau parte dintr-o reţea care acţiona în mai multe judeţe din ţară. Au experienţă în acte de hoţie nu numai în România, ci şi în Franţa şi în Italia. Furau orice le pica în mână de valoare, de la la bijuterii şi haine. Miercuri au ajuns la Piteşti cu un autoturism  înmatriculat în Italia şi s-au oprit în cartierul Găvana, unde au spart un apartament. Nimic nu fusese programat. Au furat două perechi de adidaşi şi bijuteriile dintr-un sertar, în valoare de aproximativ 1.000 de lei. Un poliţist care locuieşte în blocul unde au dat spargerea şi-a dat seama că cei doi sunt hoţi şi şi-a sunat colegii, apoi a fugit după ei printre blocuri şi prin grădinile unor case din zonă. ”Erau în preajma blocului în care locuiesc şi mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu ei. Mi-am alertat colegii şi am trecut la urmărirea acestora. Au sărit garduri, noi după ei. Am alergat circa doi kilometri după ei ca să-i prindem.”, a spus  Viorel Diaconescu, poliţistul care a ajutat la prinderea hoţilor.

image

Bărbaţii au fost duşi la Secţia 2 de Poliţie, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. ” Cei doi bărbaţi din municipiul Mureş au intrat într-un apartament din municipiul Piteşti. Aceştia au spart butucul yalei de la uşa de la intrare, au pătruns în apartament, de unde au sustras bunuri în valoare de 1.000 de lei, respectiv bijuterii şi două perechi de încălţăminte. Ulterior, au fost văzuţi în preajma blocului de către un poliţist al Secţiei 2, care se afla în timpul liber. Acesta şi-a alertat imediat colegii care s-au deplasat foarte repede la faţa locului. Poliţiştii au plecat în urmărirea acestora, prin preajma blocurilor şi prin curţile a doi cetăţeni. Au fost prinşi, fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi prezentaţi Parchetului de pe Lângă Judecătoria Piteşti. ”, a declarat Mădălina Bălănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş.Tânărul de 22 de ani a mai fost la închisoare, în Franţa, tot pentru furt. Acum el a fost audiat, împreună cu celălalt bărbat prins, asistaţi de avocaţi. Au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi duşi la mandate. Poliţişti din cinci judeţe sunt pe urmele celor care fac parte din respectiva reţea infracţională, fiind suspectaţi mai mulţi tineri.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite