Tribunalul Bucureşti a decis: Tudor Pendiuc se întoarce în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Tudor Pendiuc a fost ridicat de la domiciliu şi condus către arestul poliţiei. Măsura a fost luată în urma deciziei instanţei, ca urmare a solicitării procurorilor DNA care l-au acuzat pe edil că a încălcat condiţiile impuse de arestul la domiciliu.

Cererea procurorilor de arestare preventivă a primarului Piteştiului a fost acceptată de judecători. Astfel, Tudor Pendiuc va sta în următoarele 30 de zile după gratii, după ce, iniţial, judecătorii luaseră doar măsura arestului la domiciliu.

Potrivit procurorilor, Tudor Pendiuc a purtat mai multe convorbiri telefonice cu consiliera sa, suspectă în acelaşi dosar, dar nu direct, ci prin persoane apropiate acesteia. Practic, edilul iniţia dialoguri prin care crea aparenţa că discută cu titularul postului telefonic însă în realitate discuta cu Elena Carmen Lis.

Procurorii au stabilit că Pendiuc a luat de cinci ori legătura cu aceasta. „Reaua credinţă a inculpatului constă în aceea că, în primul rând, sună la posturi telefonice utilizate de persoane apropiate suspectei Lis Elena Carmen, iniţiază convorbirea cu respectivele persoane, după care continuă discuţia cu suspecta anterior amintită, însă i se adresează cu apelativul persoanei utilizatoare a postului telefonic. Conştient de obligaţia stabilită de instanţă de a nu comunica cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, inculpatul Tudor Pendiuc îşi camuflează convorbirile telefonice pe care le poartă cu Lis Carmen Elena“, se arată în propunerea de arestare a procurorilor.

Procurorii mai susţin că apelurile telefonice nu au fost unele de curtoazie, ci au avut ca scop „informarea directă sau indirectă a acesteia din urmă asupra modului în care evoluează urmărirea penală, aceste comunicări dintre inculpat şi suspectă având loc în perioada în care Direcţia Naţională Anticorupţie a efectuat acte urmărire penală în cauză (percheziţii informatice, solicitare înscrisuri de la Primăria Municipiului Piteşti, audieri de martori, suspecţi)“, se mai arată în propunerea de arestare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite