O tânără de 16 ani din Răteşti, Argeş, este dată dispărută de patru zile: „Bă, boschet, unde ai dus-o?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia Nică din comuna Răteşti trăieşte, de câteva zile, clipe de coşmar, după ce Carla, fiica de 16 ani, elevă la Liceul „Armand Călinescu“, a dispărut la începutul săptămânii şi, de atunci, părinţii nu mai ştiu nimic de ea. Părinţii, care nu sunt de acord cu relaţia pe care tânăra o avea cu un băiat din Piteşti, cred că fata a fugit cu iubitul.

Luni, adolescenta i-a spus mamei că merge la practică. Femeia se aştepta ca fata să se întoarcă acasă în jurul orei 14.00, însă nu a mai apărut. A încercat să o sune de sute de ori, însă nu i-a răspuns, aşa că a anunţat dispariţia ei la Poliţie.

"Bă, boschet,unde ai dus- o?"

Tânăra este într-o relaţie cu un băriat din Piteşti, relaţie cu care părinţii Carlei nu au fost niciodată de acord.

Justin, iubitul fetei, nu este nici el de găsit. Din ziua dispariţiei însă, a avut mai multe postări pe Facebook conţinând filmuleţe şi melodii triste, cu mesaje de dragoste. Azi-noapte, tânărul şi-a schimbat fotografia de profil. micii l-au apostrofat: 

“Mai, tu schimbi poza de profil şi nu şti unde este iubita ta dacă ai plecat cu ea ?”, scrie  o prietenă pe pagina de Facebook a lui Justin Matei. 

Un alt amic îl întreabă direct, pe aceeaşi pagină: "Bă, boschet, unde ai dus-o?"

Prietenii au lansat o campanie pe Facebook, distribuind fotografia fetei şi au lipit afişe cu tânăra în Piteşti, sperând ca cineva să le poată da relaţii despre Carla. 

Între timp, familia a primit SMS-uri de pe telefonul tinerei în care se specifica că este în regulă dar că nu vrea să se întoarcă acasă. Părinţii nu sunt însă convinşi că cea care a transmis mesajele este chiar fiica lor.

“Este dată în urmărire. Se pare că ar fi plecat cu iubitul. Colegii mei încă fac cercetări, ca să fie depistată efectiv şi predată familiei şi pentru a stabili dacă este sau nu victima vreunei infracţiuni. Sunt monitorizate inclusiv reţelele de socializare”, a declarat, pentru Adevărul, Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IJP Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite