O maşină a fost luată de viitură la intrarea pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, în localitatea argeşeană Căteasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viiturile au lovit puternic judeţele Argeş, Gorj, Vâlcea şi Olt
Viiturile au lovit puternic judeţele Argeş, Gorj, Vâlcea şi Olt

Un autoturism a fost luat de viitură, aseară, în localitatea Căteasca, din judeţul Argeş, la intrarea pe Autorstrada BUcureşti-Piteşti. Şoferul, care era singur în maşină, a reuşit să iasă când a văzut că vine viitura, abandonând autoturismul.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Argeş, şoferul maşinii a fost identificat şi este teafăr, el adăpostindu-se într-o casă din localitatea Căteasca.

Bărbatul era singur în maşină, iar când a văzut că vine viitura a părăsit autoturismul, care ulterior a fost găsit de către autorităţi.

Sute de persoane au fost evacuate în urma inundaţiilor din judeţul Argeş, cea mai afectată fiind localitatea Bascov, unde în unele zone apa atinge doi metri înălţime, ajungând până la acoperişurile caselor, arată ultimele informaţii furnizate de Prefectura Argeş.

Cea mai afectată localitate este Bascov, dar situaţii similare, unde apa ajunge până la acoperişul caselor, sunt şi în localităţile Uda şi Vedea.

Sute de oameni din localităţile afectate au fost evacuaţi, Prefectura Argeş neavând, însă, un bilanţ al acestora, în condiţiile în care acţiunile de salvare şi evacuare sunt încă în desfăşurare.

De asemenea, viiturile puternice au dezrădăcinat numeroşi copaci şi au luat mai multe maşini care plutesc pe străzi, o astfel de situaţie fiind la Bascov.

În urma inundaţiilor din judeţul Argeş şi-au pierdut viaţa două persoane - un bărbat din localitatea Merişani şi un bătrân de 71 de ani din localitatea Vedea. Cei doi bărbaţi au fost luaţi de viiturile puternice.

De asemenea, un tren personal al unei firme private, care făcea legătura între Piteşti şi Curtea de Argeş, a deraiat, ieri, din cauza viiturii între localităţile Borleşti şi Dobrogostea, în comuna Merişani, şapte persoane fiind rănite, trei dintre acestea fiind transportate cu salvările SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Practic viitura puternică provocată de precipitaţii de peste 100 de litri pe metru pătrat căzute în 30 de minute, iar apa a măturat terasamentul în două porţiuni, ambele de aproximativ 50 de metri, iar garnitura feroviară, rămasă în aer doar pe şine, a deraiat. 

Recomandări pe aceeaşi temă

UPDATE VIDEO Tren deraiat între Curtea de Argeş şi Piteşti. Toate cele şapte persoane aflate în garnitură au fost rănite

O ambulanţă care transporta o gravidă în luna a noua a rămas blocată din cauza inundaţiilor

FOTO VIDEO Viitura a făcut ravagii în judeţul Vâlcea. Zeci de oameni au fost salvaţi din calea apelor cu elicopterele

VIDEO Case distruse şi maşini „măturate“ de viitură. Localnici evacuaţi cu forţa din calea puhoaielor

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite