De ce a fost incendiat conacul din Goleşti de către domnitorul Nicolae Mavrocordat

Conacul de la Goleşti a fost ctitorit în 1640 FOTO: Denis Grigorescu

Conacul Goleştilor, aflat astăzi pe teritoriul administrativ al oraşului argeşean Ştefăneşti, este singurul ansamblu laic fortificat de la sud de Carpaţi, reprezentativ pentru arhitectura de dinaintea epocii brâncoveneşti. În 1716, conacul a fost incendiat de către domnitorul Nicolae Mavrocordat. Care au fost cauzele incendierii, aflaţi din materialul următor.

Ctitorit în anul 1640 de către boierul Stroe Leurdeanu, conacul a fost distrus în mare parte de un incendiu în 1716, fiind refăcut şi extins la sfârşitul secolului al XVIII-lea de Radu Golescu.

În timpul războaielor ruso-austro-turce, oraşele Piteşti, Curtea de Argeş şi Câmpulung au fost ţintele atacurilor trupelor otomane, deoarece aici se aflau punctele de concentrare şi aprovizionare a trupelor imperiale austriece. În timpul războiului dintre anii 1716-1718, boierii din divan conduşi de marele spătar Radu Golescu şi de logofătul Grigore Băleanu au organizat un complot pentru înlăturarea primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat. Cătanele nemţeşti au fost găzduite la mănăstirea Vieroşi  care era ctitoria Goleştilor şi la conacul Goleşti. Pe fondul războiului austriaco-turc, slujitorii banului Radu Golescu luptă alături de austrieci, împotriva armatei otomane. Pentru înlăturarea trupelor austriece de la Goleşti, Nicolae Mavrocordat a incendiat conacul, trimiţând trupe formate din turci, tătari şi români.

Dar spătarul din Goleşti, în fruntea unui detaşament de simpatizanţi locali şi ostaşi imperiali, va reuşi, în noaptea de 13-14 noiembrie 1716, să-l aresteze pe domnitorul fanariot.

Cristina Boţoghină, muzeograf la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, a explicat pentru Adevărul contextul istoric ce a dus ulterior la incendierea conacului de la Goleşti.

„După eşecul ultimei zvâcniri expansioniste a Porţii Otomane spre inima unei Europe aflate la începuturile modernizării, puterea suzerană a plănuit ţărilor române un destin oriental  de factură postbizantină odată cu înscăunarea efemeră a dragomanilor fanarioţi. Politică prin care otomanii au considerat că vor reuşi să ţină ţările române în sfera imperiului medieval, departe de uneltirile eliberatoare care să rupă o însemnată resursă economică.

Consecinţa imediată a fost subjugarea politică şi pârjolul economic. Însă, dincolo de socoteala otomanilor, această politică a reuşit să coaguleze elita politică pământeană în ceea ce avea să fie cunoscută ca partida naţională, în rândurile căreia s-au regăsit  boierii mari şi mici, care aveau patriotismul ca principalul numitor comun.

Între aceştia s-a aflat şi Radu  Golescu, regăsit printre dregătorii care au jucat un rol important la curtea domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) sau Ştefan Cantacuzino (1714-1716). Deşi a ajuns să fie un dregător apreciat şi influent la curtea fanariotului Nicolae Mavrocordat (1716 şi 1719-1730), Radu Golescu nu a fost un executant obedient al politicii otomane, ci a ales să promoveze o politică pro-austriacă. Poziţia acestuia era de fapt cea a boierilor români, care şi-au consolidat propria tradiţie de organizare socială, intervenţia străină fiind considerată un factor de dezechilibru, de aceea greu de acceptat”, spune Cristina Boţoghină.

În timpul războiului austro-turc (1716-1718), slujitorii lui Radu Golescu susţinuţi de soldaţi austrieci nu au ezitat să opună rezistenţă atunci când pâlcuri de oaste otomană au asediat conacul din Goleşti, sau zidurile fortificate ale mănăstirii Vieroşi.

După cum precizează Cristina Boţoghină, „În cronica acelor vremi, Radu Popescu ne-a lăsat scris că pentru a curma ,,relele” făcute de soldaţii austrieci care rezistau la conac sub adăpostul spătarului Radu Golescu, domnul fanariot Nicolae Mavrocordat „îndată au gătit oaste amestecată, turci, tătari, români şi au trimis să-i gonească de acolo…Deci tătarii, văzând că într-alt chip nu pot să facă, au dat caselor foc de au arsu…“.

În înţelepciunea sa, Nicolae Mavrocordat a găsit de cuviinţă că mai bine ar fi să se prefacă a nu şti de uneltirile lui Radu Golescu, decât să-l înrăiască în duşmănie, aşa că l-a despăgubit cu 1000 de aspri ,,ca să-şi dreagă casele de arsură”. Însă convingerile patriotice ale spătarului Radu Golescu nu erau de vânzare, fapt ce l-a făcut pe cronicar să chibzuiască pe seama avântului antiotoman, scriind că: ,,Dracului dă-i fum de tămâie cât de mult, el rămâne în firea lui tot drac, aşa şi Golescu”. Atitudinea potrivnică domniilor fanariote a dus la bejenia întregii familii, spătarul Radu Golescu fiind deposedat de casă şi pământuri, a luat drumul pribegiei oprindu-se pentru a se aşeza la Craiova“.

Complexul de la Goleşti a fost restaurat acum 75 de ani

După 1763, când ultimul Mavrocordat avea să fie mazilit de pe tronul Ţării Româneşti, domeniul de la Goleşti a fost restituit văduvei şi urmaşilor săi, odată cu dreptul de a se întoarce acasă.

Complexul de la Goleşti a intrat în circuitul cultural în urmă cu 75 de ani, după un amplu proces de restaurare. Iniţiativa salvării complexului boieresc i-a aparţinut istoricului George Fotino, care în 1939 vorbea, într-o serie de conferinţe radio, despre stadiul avansat de degradare în care ajunseseră toate construcţiile. În acelaşi an, printr-un decret semnat de regele Carol al II-lea pe 7 iunie, se înfiinţa Muzeul Dinicu Golescu.

Conacul, fostul local al şcolii obşteşti şi foişorul erau în ruină, zidurile de incintă erau dărâmate, doar vechea baie turcească mai era păstrată în întregime. Lucrările de restaurare au fost începute în anul 1942 de inginerul Radu Minescu, proiectul fiind realizat de arhitectul Horia Teodoru.