Amorul extraconjugal care l-a împins pe Alexandru Odobescu la suicid. „Am căzut pradă uşurinţei şi vulgarităţii“

Publicat: 31.07.2022 19:14

Ultima actualizare: 18.08.2022 14:59

Alexandru Odobescu Enciclopedie.info

Povestea de dragoste fatală trăită de Alexandru Odobescu cu fosta soţie a dramaturgului Alexandru Davila, femeia care a fost „adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii” sale, era cunoscută de soţia literatului, care l-a iertat şi s-a îngrijit de imaginea acestuia.

În noiembrie 1895, cu numai câteva zile înainte de a se sinucide cu o supradoză de morfină, de care era dependent scriitorul, profesorul, arheologul şi omul politic Alexandru Odobescu îi scria prietenului său, scriitorul Anghel Demetriescu, despre decepţia trăită în dragoste: „Nebun n-am fost, dar că, cu inima mea peste fire simţitoare, am căzut pradă uşurinţii şi vulgarităţii simţirilor unei fiinţe fără inimă, fără conştiinţă, lipsită chiar de acea pătrundere de minte ce ar fi făcut dintr-însa sau zână inspiratoare mult-puţinelor mele facultăţi intelectuale. Mi s-a întâmplat să iubesc şi alte femei în viaţa mea şi câteva din acelea au fost pentru mine îndemnătoare la cele mai bune şi mai alese ale mele lucrări. Aceasta însă, pe care am iubit-o mai mult decât pe oricare, a fost adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii mele”.

Fostul ministru al monumentelor (între 1863-1864) avea 60 de ani când şi-a pus capăt zilelor (a murit pe 10 noiembrie 1895, după două tentative de suicid prin supradozare cu morfină, un medicament prescris de medicul personal pentru guta de care suferea), iar femeia care i-a grăbit sfârşitul era Hortensia Keminger, profesoară de geografie la o şcoală de fete din Bucureşti, văduvă, fosta soţie a dramaturgului Alexandru Davila, cu care avea doi copii, fiind despărţită de acesta în 1888 şi recăsătorită cu D. Racoviţă, şeful de cabinet al lui Titu Maiorescu, mort de mielită după doi ani de mariaj. I-a grăbit sfârşitul, pentru că Odobescu avea însă şi alte probleme, inclusiv de sănătate şi financiare.

„Am căutat o fotografie a Hortensiei şi deocamdată nu am dat de ea. Eram curios să văd ce l-a atras atât de mult pe Odobescu de şi-a pierdut complet capul după vârsta de 60 de ani. Era un om care trecuse printr-o viaţă întreagă şi totuşi a căzut în capcana aceasta de a-şi imagina că ar putea să-şi continue viaţa cu o femeie cu 30 de ani mai tânără decât el şi care s-a dovedit că a fost fatală pentru existenţa lui. Motivul sinuciderii sale a fost chiar Hortensia Keminger. Epistola-testament, în care spunea că a fost adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii sale, vine într-un fel să explice gestul pe care l-a făcut”, spune, pentru „Adevărul”, profesorul Adrian Săvoiu, cel care a realizat o amplă documentare legată de Alexandra (Saşa), soţia literatului.

„Nu a putut să iasă din prăpastia asta în care se aruncase”

Povestea de amor cu Hortensia Keminger dura de câţiva ani şi prevestea, încă din 1892, un divorţ de Saşa Odobescu. „Sunt antrenat cu forţa cea mai irezistibilă, cea mai suveran dominantă, într-o afecţiune foarte puternică pe care n-am mai simţit-o niciodată”, explica scriitorul în epistolele trimise prietenilor.

Saşa Odobescu avea însă cunoştinţă de infidelitatea soţului, asupra căreia păstra însă discreţia, graţie fineţii sale pe de o parte, şi rugăminţilor soţului de a rămâne la Curtea de Argeş, departe de locurile frecventate de Odobescu, în care ar fi trebuit poate să se confrunte direct cu realitatea dureroasă a pasiunii extraconjugale a soţului. A fost gata chiar să-i acorde divorţul, ca el să se poată căsători cu Hortensia Keminger, care însă l-a refuzat.

Citește și: In memoriam marelui psihiatru Aurel Romila

„Pentru Odobescu a fost, probabil, o rătăcire, să zicem aşa, pe care a regretat-o, dar nu a putut să iasă din prăpastia asta în care se aruncase. În fine, a luat o doză mortală de morfine, în data de 5 spre 6 noiembrie 1895, lăsând în urmă o fiică şi o soţie. Saşa Odobescu ştia însă de această rătăcire a soţului şi faptul că ea a vrut să rămână la Curtea de Argeş, s-a datorat, într-un fel, dorinţei sale de se ţine mai departe de aventura lui Odobescu. A acceptat tacit ceea ce făcea Odobescu, dar se pare că după moartea lui l-a iertat şi s-a îngrijit de posteritatea lui. După ce Odobescu n-a mai fost, Saşa a avut grijă ca opera lui să fie publicată, ca numele lui să circule. În fine, e cu totul admirabil ce a făcut Saşa, după ce el nu a mai existat (...). A fost o femeie superioară, fără doar şi poate”, spune, pentru „Adevărul”, profesorul Adrian Săvoiu.

Ce s-a întâmplat cu femeia fatală din viaţa lui Odobescu şi cum i-a păstrat memoria soţia

În acelaşi an al morţii lui Alexandru Odobescu, Hortensia Keminger s-a recăsătorit, cu un coleg, profesor de geografie, ca ea.

Soţia literatului, Saşa Odobescu, potrivit criticului literar George Călinescu, era, la rândul ei, dependentă de narcotice, a făcut eforturi apreciabile de a aduna laolaltă scrieri inedite şi pagini din corespondenţa scriitorului, profesorului, arheologului şi omului politic Alexandru Odobescu, pentru care avea un adevărat cult.

Iată ce îi scria Saşa, printre altele, de la Curtea de Argeş, în 1904, lui Nicolae Iorga despre notele de călătorie din tinereţea soţului său: „Pentru a păstra o amintire de această frumoasă călătorie, domnia lui a ţinut zilnic un fel de jurnal în care a notat toate peripeţiile acestei călătorii, precum şi impresiile personale resimţite de domnia lui. Multe din aceste notiţe n-au putut fi completate, prin lipsa de timp. Aceste notiţe le-am copiat şi vi le alătur aici, un număr de 72 pagini. Totodată mai alătur aici şi cuvântarea lui Odobescu rostită la Şcoala Normală Superioară, duminică, 8 decembrie 1892. (...) Acum toate sunt în mâna d-tale, doresc din suflet ca să putem scoate două frumoase volume care să fie citite cu plăcere spre amintirea mult regretatului nostru Odobescu”