Oradea, primul oraş din România cu terminal intermodal finanţat cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terminal cu bani europeni
Terminal cu bani europeni

Oradea va fi primul oraş din ţară care va avea un terminal intermodal după ce a obţinut o finanţare europeană pentru realizarea documentaţiei tehnico-economice. Este vorba despre un centru logistic feroviar-rutier pe o suprafaţă de 15 hectare.

“Acest terminal are rolul de a crea posibilitatea ca TIR-urile cu mărfurie pleacă din Oradea sau sunt aduse în oraş să poată să îşi transbordeze în condiţiile cele mai bune containerele pe calea ferată,” a declarat primarul Ilie Bolojan.

Managerul de proiect Delia Ungur a subliniat că Primăria Oradea este singura care a obţinut finanţare pentru demararea acestui amplu proiect după ce nouă municipii din ţară care au depus cereri de finanţare pentru realizarea de terminale intermodale.

“Prin POS Transport 2007-2013 au existat trei milioane de euro disponibili pentru finanţarea studiilor tehnice în nouă municipii din România, pentru realizarea terminalului intermodal. Doar Oradea a reuşit semnarea acestui contract, în valoare de 300.000 de euro,” a declarat Delia Ungur.

Obţinerea acestei sume – pentru care s-a aplicat în decembrie 2014 – permite primăriei să întocmească studiile de piaţă, de impact, de fezabilitate, proiectul tehnic etc, după care, la începutul anului 2016, se va depune proiectul pentru construcţia efectivă a proiectului de anvergură, în valoare estimată de 10 milioane de euro, care va fi finanţată în perioada următoare.

“Din discuţiile purtate la Autoritatea de Management de la Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare (POIM), vom putea depune acest proiect imediat, în ianuarie 2016, când se va deschide această axă, şi fiind singurul dintre cele nouă oraşe care avem toată documentaţia terminată teoretic avem şanse foarte mari să finalizăm acest proiect, după regula primul venit, primul servit. Sperăm ca din vara anului 2016 să înceapă lucrările şi în doi ani să fie gata”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Terminalul intermodal va fi construit în zona gării CFR din Episcopia Bihor, unde se vor realiza trei linii de căi ferate cu platforme betonate de încărcare-descărcare a mărfii, spaţii de depozitare pentru mărfuri, macarale, locuri de parcare pentru tiruri, clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru agenţii economici.

Acest terminal va fi conectat printr-un drum municipal la E60, precum şi cu zona industrială a oraşului, fiind în vecinătatea a trei parcuri industriale (două deţinute de municipiul Oradea şi unul aparţinând de localitatea Borş) şi a celor mai mari companii din zonă.

Documentaţia tehnico-economică va fi realizată de o asociere de trei firme specializate în construcţii feroviare pentru suma de 1.421.400 de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 1.208.190 lei, a Guvernului României este de 184.782 lei şi a Primăriei Oradea este de 28.428 lei.

Potrivit Deliei Ungur, România va primi aproape 9,5 miliarde de euro prin intermediul Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare al României (POIM) – perioada 2014-2020, adoptat de Comisia Europeană, pentru investiţii în proiecte de mediu, energie şi transporturi. Prin Master Planul General de Transport, în perioada 2014-2020 se vor finanţa zece terminale intermodale, suma alocată fiind de aproximativ 280 de milioane de euro.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite