Ferma unde s-au filmat „Lord of the Rings“ şi „Wolverine“ s-a vândut cu 15 milioane de euro. Cum arată proprietatea
0
O fermă pe teritoriul căreia s-au filmat părţi din trilogia „Lords of the Rings“, din „Wolverine“ şi un videoclip al solistei Taylor Swift s-a vândut cu aproape 15 milioane de euro, singura condiţie impusă noului proprietar fiind să-l păstreze pe Bo, căţelul de 14 ani pe care vânzătorul nu a mai vrut să-l traumatizeze, schimbându-i mediul.
Ferma Arcadia este situată lângă Lacul Wakatipu din South Island, Noua Zeelandă, şi a fost folosită pentru a filma scenele din Lothlorien, pământul elfilor din trilogie, Sir Ian McKellen, care l-a interpretat pe Gandalf în filmele Lord of the Rings, descriindu-l drept locul său preferat pe Pământ.
Pe cele 260 de hectare există o vilă superbă cu 11 camere, lacuri, păduri vaste, şi chiar un uriaş lanţ muntos - perfecte pentru ţinuturile mitice din celebra trilogie.
Proprietatea, care a ajuns şi o atracţie turistică a zonei, după filmări, va fi folosită şi pentru un serial "The Lord of the Rings", anunţat de Amazon cu un buget de 1 miliard de dolari raportat.

Ferma "Arcadia" a fost folosită ca locaţie pentru a filma trilogia Lord of the Rings trilogy FOTO: Kobal Collection - Rex Features

Fanii filmului pot vedea munţii care înconjoară "Arcadia" în toate trei episoadele trilogiei FOTO: Kobal Collection - Rex Features
Lord of the Rings nu este singurul film în care a fost folosită locaţia. Aici s-au turnat scene din Cronicile din Narnia, un videoclip al cântăreţei Taylor Swift iar Hugh Jackman a filmat aici scene pentru Wolverine.

Mai multe scene din filmul Wolverine, avându-l în rol principal pe Hugh Jackman au fost filmate pe proprietate. FOTO: Cobal Collection - Rex Features
Taylor Swift a filmat aici videoclipul Out Of The Woods
Uriaşa proprietate, situată lângă Parcul Naţional Mount Aspiring are ea însăşi o poveste "de film". A fost cumpărată în secolul 19 de Joseph Cyprian Fenn, un absolvent de Cambridge, care a fugit din Marea Britanie, când logodnica sa s-a îndrăgostit de tatăl său, şi care a trăit aici ca un pustnic până după cel de-al doilea război mondial, când a fost preluată de părinţii actualului deţinător, Jim Veint. Iar de atunci, vreme de peste 80 ani, a rămas în aceeaşi familie.

Pe uriaşa proprietate se află şi o superbă vilă cu 11 camere. FOTO: rwqueenstown.co.nz

Proprietarul Jim Veint a decis să vândă după ce soţia sa a suferit un atac cerebral anul trecut. FOTO: 1news
Veint, acum în vârstă de 83 ani, a decis să vândă imensa fermă după ce soţia sa a suferit un accident cerebral. Voia să aibă mai aproape de servicii medicale şi a considerat că nu ar fi corect nici să-l "rupă" între cei cinci copii ai familiei şi nici să aleagă dintre ei, pentru a-l lăsa unuia singur.

Sir Ian McKellen, care l-a interpretat pe Gandalf în trilogia The Lord of the Rings, a spus că ferma "Arcadia" este locul său preferat de pe tot mapamondul. FOTO: Kobal Collection - Rex Features
De altfel, şi Jim Veint s-a despărţit cu greu de ferma pe care şi-a petrecut toată viaţa. „Am fost cel mai norocos copil de pe pământ că am locuit aici. Practic, sunt aici dintotdeauna şi nici n-am crezut că voi pleca. A fost o plăcere să mă trezesc dimineaţa, să lucrez. Dar lucrurile sunt dificile acum", a declarat, Veint, presei locale, după vânzarea proprietăţii.

Uriaşa proprietate a aparţinut, vreme de peste 80 ani, unei singure familii. FOTO: rwqueenstown.co.nz

Veint s-a asigurat ca Bo să-şi trăiască liniştit bătrâneţile pe uriaşa proprietate. Credit: 1news
Singura condiţie pe care bărbatul a pus-o la vânzarea proprietăţii a fost ca Bo, un câine ciobănesc de Huntaway, care trăia acolo de la naştere, să rămână în continuare pe proprietate. "Nu aş fi putut niciodată să-l iau de aici", a mai spus bărbatul.
Din fericire, ferma a fost cumpărată de un om de afaceri local, care a acceptat condiţia şi, în acest fel, bătrânul câine va putea rămâne în fermă pentru tot restul vieţii.

Lacuri, munţi, păduri întinse. Proprietatea de 260 hectare a fost cumpărată de un om de afaceri local FOTO: rwqueenstown.co.nz

Proprietatea a ajuns atracţie turistică după celebrele filme care s-au turnat aici. FOTO: New Line Cinema