VIDEO Gheorghe Flutur, la Iaşi, despre Autostrada Unirii: „Haideţi să nu ne mai duelăm cu carioca pe hartă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentari, primari, şefi de Consilii Judeţene din mai multe zone ale ţării pe unde ar trebui să treacă A8, Autostrada Ungheni- Iaşi- Târgu Mureş, au dezbătut la Iaşi situaţia acestei rute de transport.

Zeci de decidenţi din Parlament, dar şi de la nivel regional, judeţean şi local se află la Iaşi pentru a lua parte la întâlnirea de lucru pentru Autostrada Ungheni- Iaşi- Târgu Mureş a Grupul de iniţiativă civică „Împreună pentru A8”.

Primarul Mihai Chirica a transmis un mesaj foarte dur: „Cred că o parte din colegii mei de partid parlamentari nu şi-au făcut datoria. Marii absenţi de la această discuţie despre A8 sunt Liviu Dragnea şi premierul României, Mihai Tudose. În acest an, cel puţin cum a plecat bugetul pe 2018, nu este nicio şansă pentru această autostradă. Este o mare ruşine pentru parlamentarii de la putere“.

Mesajul transmis de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, la Iaşi a vizat susţinerea necondiţionată pentru A8. „Susţin orice construcţie de autostradă, dar după un deceniu de discuţii despre Iaşi-Târgu Mureş acum se vorbeşte de autostradă prin Bacău. Cred că este o diversiune să nu se facă niciuna. Haideţi să nu ne mai duelăm cu carioca pe hartă şi să facem ceva!“, a spus şeful Sucevei. Acesta a spus că tronsonul care „va face istorie“ este Târgu Neamţ – Ditrău, cel care trece Munţii. „Acum 100 de ani, moldovenii cereau să taie munţii, dar până acum nu au făcut-o“, a spus Flutur.



* Sursa VIDEO Infinit TV

La Iaşi au venit şi reprezentanţi ai administraţiei de la Târgu Mureş. În ultimele săptămâni au existat numeroase discuţii despre proiectul A8, ministrul Transporturilor Felix Stroe venind recent cu o altă soluţie pentru a uni rutier Iaşiul de vestul ţării, printr-un proiect de rută rapidă spre Bacău şi Braşov, ceea ce a stârnit numeroase dispute în spaţiul public. De la Ministerul Transporturilor a venit secretarul de stat ieşeanul Cătălin Bălan.


* Sursa VIDEO Facebook George Taranu

Cei prezenţi au semnat un memorandum în vederea realizării unui pact politic naţional pentru infrastructură rutieră, realizarea unei comisii interministeriale care să implementeze Strategia de dezvoltare a infrastructurii rutiere de transport, precum şi asumarea politică şi guvernamentală, transparentizarea şi analizarea temeinică a proiectului Autostrăzii A8.


* Foto Primăria Iaşi

Dezbatere autostrăzi FOTO Primăria Iaşi

Moderatorii dezbaterilor au fost jurnaliştii Mihaela Steliana Munteanu şi Sabin Gherman.
 

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Ieşeni la protestul pentru Autostrada Ungheni-Târgu Mureş: „Pe Guvern îl doare în cot de noi şi de A8“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite