Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, acuzat de abuz în serviciu, a fost salvat de o greşeală a procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, audiat la DNA

Dosarul în care Vasile Astărăstoae este acuzat de trucarea unei licitaţii cu bani europeni s-a întors la Parchet, pentru că cercetările nu au fost făcute de cine trebuia.

Unul dintre cele mai mediatizate dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi, în care cap de afiş este preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a fost compromis de o greşeală a anchetatorilor, la un an şi jumătate de când a ajuns în instanţă.

Curtea de Apel Suceava a finalizat, la sfârşitul săptămânii trecute, motivarea deciziei prin care dosarul „Lotului UMF“ de la Iaşi a fost restituit către Parchet. Potrivit documentului obţinut de reporterii „Adevărul“, procurorul care a instrumentat cazul a fost „necompetent“, la fel şi Parchetul care a dispus trimiterea în judecată, respectiv DNA Iaşi.

Judecaţi cu încetinitorul

Vasile Astărăstoae este acuzat că, în calitate de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“, împreună cu alţi doi directori din cadrul unităţii - Daniela Druguş şi Adrian Ciureanu, ar fi trucat o licitaţie privind atribuirea unui contract finanţat cu peste 6 milioane de lei din fonduri europene. Contractul avea ca obiect implementarea unei platforme educaţionale e-leaning.

Dosarul s-a bucurat de o mediatizare excesivă, care a culminat cu arestarea Danielei Druguş şi a lui Adrian Ciureanu. După finalizarea rechizitoriului, în decembrie 2011, dosarul a fost trimis în judecată, ajungând, în urma unei strămutări, pe rolul Curţii de Apel Suceava. Timp de un an şi jumătate, judecătorii au tot amânat cauza, abia luna aceasta pronunţându-se cu privire la legalitatea actului de sesizare şi a urmăririi penale şi restituind dosarul către Parchet.

Procurorii DNA Iaşi sunt acuzaţi că au încălcat propriile norme privitoare la competenţă. Astfel, potrivit regulamentului DNA, dosarele ce vizează infracţiunile de corupţie împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene trebuie instrumentate de Serviciul de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, din cadrul structurii centrale. În acest caz, anchetatorii de la Iaşi au demarat cercetările fără a fi sesizaţi în prealabil de către acest serviciu.

„Curtea constată că au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la competenţa după materie a organului de urmărire penală, încălcare care duce la nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi, implicit, şi a actului de sesizare al instanţei“, se menţionează în motivarea Curţii de Apel Suceava, întocmită la finele săptămânii trecute. Vasile Astărăstoae s-a arătat mulţumit de decizia judecătorilor de la Suceava. „Am convingerea că lucrurile trebuie să meargă într-o direcţie bună. În acest caz, justiţia şi-a făcut treaba“, a declarat Astărăstoae, care a negat, de la început, acuzaţiile procurorilor.

Acuzat de abuz în serviciu

Vasile Astărăstoae a fost trimis în judecată împreună cu Daniela Druguş, director administrativ al UMF Iaşi, şi Adrian Ciureanu, director de comunicaţii din cadrul aceleiaşi instituţii, în decembrie 2011. Rectorul UMF a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. În acelaşi dosar mai sunt judecate şi alte persoane, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale sau firme. Potrivit DNA, cei trei reprezentanţi ai UMF Iaşi ar fi „atribuit ilegal“ contractul de lucrări cu privire la implementarea proiectului e-learning, către SC Maguay Impex SRL Bucureşti.

„În baza unor înţelegeri prealabile şi având concursul fraudulos al numiţilor Tănăsescu Laurian Gabriel (reprezentant al SC Euro Management Grup Bucureşti şi prieten a lui Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian şi Vasile Astărăstoae au decis atribuirea ilegală a contractului de lucrări în favoarea firmei SC Maguay Impex SRL Bucureşti, cauzând un prejudiciu de 6.126.481 de lei UMF, bugetului statului şi al Uniunii Europene“, se arată în rechizitoriu.

Judecătorii Curţii de Apel Suceava au menţinut sechestrele asiguratorii puse iniţial pe bunurile inculpaţilor din dosar. DNA Iaşi a făcut recurs împotriva deciziei magistraţilor de la Suceava. De abia după ce acesta va fi judecat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, refacerea urmăririi penale ar putea reîncepe. 

CITIŢI ŞI:

Avocaţii inculpaţilor în procesul în care este judecat şi preşedintele Colegiului Medicilor,Vasile Astărăstoae, cer restituirea cauzelor la DNA Bucureşti

Medici lacomi şi reţeta unei fraude de 500.000 de euro. Astărăstoae: Colegiul Medicilor va verifica modul în care le sunt respectate drepturile celor învinuiţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite