Medici lacomi şi reţeta unei fraude de 500.000 de euro. Astărăstoae: Colegiul Medicilor va verifica modul în care le sunt respectate drepturile celor învinuiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare reţea de fraudare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din care făceau parte 42 de persoane, dintre care 16 medici specialişti şi de familie, a fost destructurată în acest weekend de procurorii şi poliţiştii bucureşteni.

22 de persoane au ajuns după gratii în acest dosar pentru decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate în realitate, statul fiind prejudiciat astfel cu peste 500.000 de euro. 

Medicii sunt acuzaţi că au emis aproximativ 14.000 de buletine de analize fictive pe numele a circa 800 de persoane, din valoarea cărora îşi opreau 10%. Printre cei anchetaţi în acest dosar se numără şi cardiologul Sergiu Bîrsan de la Spitalul Elias, ginecologul Monica Ursu, dar şi endocrinologul Corina Iancu.

44 de percheziţii domiciliare

Acţiunea de anihilare a reţelei – la care au participat 13 procurori şi 175 de poliţişti - a fost declanşată vineri, când au fost făcute 44 de percheziţii domiciliare şi, de asemenea, puse în executare 42 de mandate de aducere. Majoritatea celor care au ajuns în faţa anchetatorilor sunt cadre medicale – asistenţi şi medici –, dar şi angajaţii laboratoarelor de analize Uromed Center şi CityLab. 

Acuzaţiile care li se aduc: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită şi dare mită.   

„Concret, angajaţi ai celor două laboratoare, direct sau prin intermediari, stabileau o legătură cu un medic (specialist sau de familie), în baza căreia cei din urmă emiteau în mod constant bilete de trimitere pentru analize medicale, cu valoarea compensată. Biletele astfel completate de către medic sau asistentul său erau înmânate unor angajaţi ai laboratoarelor şi înaintate, ulterior, spre decontare la Casa de Asigurări. Medicii care falsificau biletele de trimitere primeau sume de bani reprezentând 10% din valoarea analizelor recomandate“, au explicat surse din cadrul echipei de anchetă.

În plus, anchetatorii au stabilit că laboratoarele nu aveau nici reactivi şi nici aparatură care să ajute la realizarea corectă a analizelor, prin urmare cele mai multe dintre rezultate erau puse după ochi. 

„Analizele erau defectuoase, în sensul că foloseau reactivi vechi sau chiar expiraţi. Au existat situaţii în care au fost pierdute probele biologice prelevate de la pacienţi, iar buletinele de analize au fost întocmite în mod fictiv. Ba mai mult, persoane care aveau afecţiuni foarte grave, chiar incurabile, au primit buletine de analiză fictive“, a declarat Bogdan Staicu, procuror-şef al Parchetului Capitalei.

Scandalul a stârnit panică 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae, spune că are unele suspiciuni legate de arestările din acest weekend şi că medicii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi tocmai de aceea va fi verificat modul în care le sunt respectate drepturile.

„În ceea ce priveşte acest nou scandal, medicii români beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie până la proba contrarie, iar Colegiul Medicilor din România, ca organizaţie profesională a corpului medical, va verifica modul în care le sunt respectate drepturile celor învinuiţi în dosar. Bineînţeles, dacă va exista o hotărâre definitivă definitivă prin care aceşti medici sunt găsiţi vinovaţi, CMR va aplica, la rândul său sancţiuni dure. 

Din punctul nostru de vedere, sunt şi câteva suspiciuni legate de aceste arestări: au fost făcute vineri seara, astfel încât doar judecătorul de serviciu să fie prezent, se spune că au fost eliberate 14.000 de buletine de analiză fictive şi că au fost utilizaţi reactivi vechi, dar nu există niciun fel de expertiză în acest sens, sau cel puţin datele respective nu au fost puse la dispoziţia noastră. Din păcate, cei care vor avea de suferit sunt, în primul rând pacienţii, care nu vor mai avea încredere în medici.”, a mai arătat Astărăstoae.  

Vasile Barbu: se fac scurgeri de bani criminale

La rândul lui, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a declarat că acest scandal a stârnit panică în rândul pacienţilor.

„De doi ani şi jumătate ştim că se eliberează buletine de analize false, reţete false. Se întâmplă chiar şi în domeniul îngrijirilor la domiciliu. Noi am sesizat în repetate rânduri, dar la Poliţie nu am făcut niciodată reclamaţii. Avem pacienţi care se plâng că sunt nevoiţi să facă foarte multe analize, unele dintre ele nejustificate. Aceste probleme se vor rezolva în momentul în care vom avea Dosarul Electronic al Pacientului. În funcţie de CNP, CNAS va avea acces la toate analizele medicale, medicamentele sau alte servicii medicale de care a beneficiat persoana respectivă. În acel moment va exista o evidenţă amănunţită a investigaţiilor.

Eu sper să vadă şi cei din Ministerul Sănătăţii că sunt scurgeri de bani criminale şi că  sunt pacienţi care, din cauza epuizării fondurilor pe analize uneori nejustificate, nu beneficiază de serviciile medicale cuvenite.

Acest scandal a stârnit panică în rândul pacienţilor, este esenţial ca ei să ştie că sunt şi laboratoare foarte serioase, cu un circuit foarte bine pus la punct.”, arată Barbu.

Preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia: este o tentativă de genocid

"Este o tentativă de genocid şi vom cere pedepsirea drastică a celor care îşi bat joc de pacienţi în halul acesta. Totuşi, nu trebuie să băgăm toţi doctorii în aceeaşi oală. Sunt unii care îşi fac meseria fără cusur, mai ales că relaţia medic pacient este bazată, înainte de toate, pe încredere.

Problema este că de fiecare dată în aceste situaţii există doar vinovaţi, dar nu există şi persoane care să fie pedepsite pentru faptele lor, deşi tare mi-e teamă că vor găsi un acar păun şi cei vinovaţi cu adevărat vor scăpa nepedepsiţi. Celor care atentează la viaţa pacientului ar trebui să li se interzică dreptul de a profesa. Nu putem sa ne jucăm cu viaţa oamenilor...

Marţi mă voi duce la Ministerul Sănătăţii şi voi discuta şi despre această problemă, controalele în sistem trebuie înăsprite", este de părere preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite