Starea gemenilor din Vaslui peste care a căzut un stâlp de electricitate, mai bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ISU Vaslui
FOTO: ISU Vaslui

Cei doi copii, fraţi gemeni, provin dintr-o familie cu şapte copii, fără posibilităţi financiare, însă localnicii şi-au propus să îi ajute în urma acestei tragedii.

Cei doi copii răniţi la finalul săptămânii trecute în judeţul Vaslui, când un camion s-a răsturnat şi a lovit un stâlp de electricitate care s-a rupt şi a căzut peste ei, se află la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, unul dintre ei fiind operat. 

„Pacientul în vârstă de 12 ani, transportat la spital cu elicopterul SMURD, a fost internat în Secţia de Chirurgie Plastică/ATI cu diagnosticul: şoc hemoragic, politraumatism. Imediat după internare s-a început terapia intensivă de susţinere a funcţiilor vitale şi de corectare a parametrilor biologici, s-a intervenit chirurgical în echipă mixtă chirurgie plastică şi ortopedie pediatrică. S-au obţinut reducerea şi fixarea focarelor de fractură menţionate şi revascularizarea gambei şi piciorului stâng”, a declarat medicul Sidonia Susanu, de la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi. 

Minorul a fost detubat între timp, iar starea sa s-a ameliorat, dar recuperarea va fi de durată. 

„Copilul va necesita intervenţii chirurgicale ulterioare pentru acoperirea defectelor de părţi moi şi consolidarea viabilităţii gambei şi piciorului stâng. Dacă evoluţia imediată va fi lipsită de complicaţii ischemice sau infecţioase funcţionalitatea gambei şi piciorului stâng va putea fi recăpătată în proporţie de 90%. Evident, prin program de kineto şi fizioterapie de minim şase luni”, a mai transmis Sidonia Susanu. 

Cei doi fraţi gemeni în vârstă de 12 ani, victime ale accidentului, provin dintr-o familie fără posibilităţi financiare, iar sătenii au sărit în ajutorul familiei, dorind să repare gardul distrus de camionul care a ajuns de pe stradă în curtea oamenilor, iar copiii vor fi aşteptaţi acasă într-o cameră primitoare, pentru a se recupera în linişte. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Boeing 737 cu 132 de oameni la bord, prăbuşit în sudul Chinei. Momentul în care avionul cade aproape vertical, filmat! VIDEO

Pistolul-mitralieră furat de la santinela unităţii militare din Mamaia-Sat, căutat în Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite