Răzbunarea unui cerşetor care a primit doar trei lei la muncă. Ce pagube a creat după ce a incendiat o pubelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pubelele au fost incendiate din răzbunare FOTO Ziarul de Iaşi
Pubelele au fost incendiate din răzbunare FOTO Ziarul de Iaşi

Un ieşean de 62 de ani a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat pentru distrugere.

 Jenică Huhulea este o persoană fără adăpost, care îşi câştigă existenţa, de mai mulţi ani, din diverse munci pe care le prestează în zona autogării din oraş.

Pe 26 august 2019, individul a primit 3 lei de la reprezentanţii autogării, pentru ajutorul pe care l-a dat în ziua aia. După miezul nopţii, individul a început să caute în pubelele din zonă, fără a găsi nimic.

“Fiind nemulţumit din cauza faptului că primise doar suma de 3 lei pentru munca prestată la Autogara Codreanu şi pentru că nu putuse căuta bunuri în containerele de gunoi, inculpatul a scos din buzunar o brichetă, a aprins o hârtie pe care o avea în mână, a aruncat-o în prima pubelă şi a plecat”, au precizat judecătorii.

Opt coşuri de gunoi din zonă au ars, fiind nevoie de prezenţa pompierilor. Magistraţii au decis să confişte trei brichete de la individ, care ar trebui să plătească în jur de 16.000 de lei către Salubris.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite