Poezie-blestem scrisă de Emil Brumaru, dedicată tăietorilor teilor din Iaşi: "Dea Domnul să le sece-n inemi/ Sângele lor decolorat"
0Poetul Emil Brumaru se alătură listei de personalităţi din Iaşi care iau atitudine împotriva şefilor Primăriei Iaşi, responsabili de tăierea a peste 80 de tei sănătoşi de pe bulevardul principal al oraşului şi de iniţierea unui plan de sacrificare a peste 500 de arbori în parcurile din zona Copou.
Poetul Emil Brumaru (75 de ani) a scris o poezie-blestem dedicată iniţiatorilor proiectelor de sacrificare a sute de arbori sănătoşi plantaţi în principalele zone de promenadă ale Iaşiului.
Poezia scrisă de cunoscutul poet ieşean a fost publicată pe pagina de Facebook a grupului de iniţiativă civică Florin Constantin, realizatorul radio Daniel Buzdugan sau vedeta de televiziune Simona Gherghe.
Poezia-blestem semnată de Emil Brumaru conţine şi un reproş dur adresat zecilor de oameni de cultură din Iaşi care nu s-au implicat până acum public în problema tăierii teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare.
Redăm mai jos versurile semnate de Emil Brumaru:
„Poeţi, călcaţi peste cadavre
De tei ucişi într-un oraş
În care orele bat grave,
Chemîndu-vă să nu fiţi laşi?
Uitaţi evlavia lor sfîntă
Împrăştiată în văzuduh
Prin care Eminescu-şi cîntă
Şi-acum Neperitorul Duh?
Cine-o să ierte blasfemia?
Cui vor plăti cei ce-au ciuntit
Din trup şi suflet bucuria
Teilor care au murit?
Dea Domnul să le sece-n inemi
Sîngele lor decolorat
Şi-n veci să nu-i mai ştie nimeni
Ce-au fost, pe unde au călcat,
Să li se şteargă-n baligi urma
Şi să audă, din coşciuge,
Cum trece peste dînşii turma,
Gonind bezmetică, şi muge!!!
Căci le-or cloci în măduvi viermii,
Ba cîte unii vor şi rîde,
Scoţînd din gropniţile vremii
Găvanele de cranii, hîde,
Să vadă cum mai stau salcîmii
Japonezeşti, cu lornionul
Încolăcit din maţul rîmei
Ce-i rumegă cînd îşi fac somnul...”
Mai puteţi citi:
Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei