O fi mişto, nu-i aşa, să-ţi zică nişte băieţi plini de muşchi că tu, o femeie normală într-un oraş cu pretenţii de capitală culturală, condus de nişte borfaşi cu apucături mafiote, nu eşti singură, aşa, de capul tău. Că ăla de lângă tine, fraierul ăla care nu e nici primar, nici vreun alt interlop, mai are o oră ca să se care din Iaşi.

O fi bine, onorată instanţă, să fii femeie şi să ai pe urme o haită întreagă de dubioşi, o gaşcă de infractori deghizaţi în poliţişti locali, un primar-baron PSD care controlează totul, dar absolut totul într-un oraş? Dar cât de fain o fi să te urmărească nişte demenţi în fiecare secundă a vieţii tale, să ştie unde te duci, ce faci, cu cine vorbeşti la telefon, cu cine te întâlneşti, când ajungi acasă, când ieşi în club, când te vezi cu prietenii, ce poze îţi faci? Cât de liniştitor o fi, onorată instanţă, să ştii că toţi ăştia pe care, în sfârşit!, îi vezi duşi cu dubele, pentru a ţi se face dreptate, sunt lăsaţi liberi? Toţi demenţii ăştia, care ţi-au violat viaţa şi te-au terorizat, sunt trimişi frumuşel acasă, mângâiaţi părinteşte pe cap, lăsaţi liberi cu toată puterea în mână, aceeaşi putere cu care te-au sugrumat.

Mă întreb, onorată instanţă, cât mai înseamnă în România noastră o viaţă de om? Cam ce ar trebui să se întâmple în ţărişoara asta a noastră ca să conteze cu adevărat siguranţa oamenilor de rând, a ăstora ca noi? Cam ce ar trebui să se întâmple ca vieţile noastre, ale proştilor ca noi, care nu suntem nici primari, nici baroni, nici borfaşi puşi şefi în poliţii locale, nici interlopi, să valoreze măcar cât un furt din buzunare?

Mă întreb, onorată instanţă, cam ce ar trebui să facem noi, cetăţenii ăştia obscuri care muncim ca vitele pentru a ţine în spate toate scursurile ajunse în funcţii publice, toate nimicurile agăţate de nişte fotolii de primar sau deghizate în poliţai cu apucături de miliţieni, ca să avem dreptul la puţină libertate? La puţină linişte? La puţină demnitate? La puţină decenţă?

Cazul spionajului de la Iaşi nu e nici pe departe un joc între adolescenţi, aşa cum aud din gura unor jurnalişti corupţi şi mediocri sau de la nişte politicieni compromişi până în măduva oaselor. Nu, primarul de Iaşi, baronul PSD Gheorghe Nichita, nu e un băieţandru amorezat până peste cap, care, înnebunit de gelozie, şi-a rugat prietenii să bată la uşa iubitei lui pentru a vedea dacă-i acasă.

Nu, onorată instanţă, tovarăşu’ Nichita este primar de oraş mare, care are pe mână milioane de euro din banii celor ca mine, a celor care cotizăm la bugetul Iaşului. Tovarăşu’ Nichita este omul acela care are la mână Poliţia Locală, plătită tot din banii mei şi ai celorlalţi ieşeni, ca să ne apere, nu ca să o folosească în interese personale şi penale. Tovarăşu’ Gheorghe Nichita este acela despre care câteva sute de mii de oameni ca mine cred că le este primar, nu un borfaş înhăitat cu interlopii oraşului.

Tovarăşu’ Gheorghe Nichita este omul acela pe care noi, ieşenii, nişte „cretini-isterici” aşa cum ne-a numit domnia sa, îl plătim de 12 ani ca să ne gospodărească oraşul. Nu ca să-şi pună slugile din Poliţie, plătite tot de noi, să-i rezolve toate porcăriile din viaţa personală, folosind cele mai abjecte metode. Tovarăşu’ Nichita, onorată instanţă, este omul acela în ochii căruia ar trebui să ne uităm cu încredere, nu cu teamă că-şi poate folosi puterea de baron, asmuţind pe noi ultimele scursuri botezate poliţişti locali sau vânându-ne la fiecare pas, dacă cumva i se pune pata pe vreunul dintre noi.

L-am auzit, vineri seară, pe Marius Striblea, avocatul lui Gheorghe Nichita, spunând că „nu poţi aresta un om doar pentru că e lider politic regional şi naţional sau că e primar de mare oraş, pentru acuzaţii derizorii”. Văzându-l liber pe primar, cercetat sub control judiciar, mă întreb, onorată instanţă, dacă tot derizorii vi s-ar părea acuzaţiile, în cazul în care v-ar spune acum un şmecher cu muşchi că mai aveţi cel mult o oră. O oră, în general.

P.S. Văzând decizia magistraţilor luată în cazul edilului Iaşului, încep să cred că unii judecători din România consideră mai grave o luare de mită sau o spălare de bani, fapte care i-au trimis pe mulţi politicieni după gratii, decât siguranţa unor simpli cetăţeni. Păcat, mi-ar fi plăcut să cred că viaţa noastră, a românaşilor de rând, valorează măcar în ochii judecătorilor ceva mai mult decât o şpagă.