VIDEO Situaţie unică în justiţie: o judecătoare este acuzată de omor. Acelaşi magistrat, filmat când îşi înjură vecinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cerasela Cazacu, magistrat la Judecătoria Iaşi, a fost dată pe mâna procurorilor fiind acuzată de omor de fratele ei. Anchetatorii au deschis un dosar penal însă efectuează cercetări pentru abuz în serviciu.

Situaţie şocantă la Iaşi acolo unde o judecătoare cu experienţă a fost reclamată la Parchet pentru omor. Magistratul Cerasela Cazacu, de la Secţia Civilă a Judecătoriei Iaşi, este acuzat de fratele ei, Cătălin Hulbocianu, că prin acţiunile sale ar fi provocat decesul mamei, ce a survenit în luna aprilie a acestui an. 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au confirmat că judecătoarea este cercetată urmare a unei plângeri făcute iniţial pe omor, însă încadrarea juridică a fost schimbată în abuz în serviciu. Surse juridice susţin că Cerasela Cazacu mai este cercetată de procurori şi în alte două dosare, pentru infracţiunile de favorizarea infractorului şi fals în declaraţii.

Acuzaţiile fratelui judecătoarei

Plângerea împotriva judecătoarei Cazacu a fost înaintată la Parchet imediat după moartea mamei acesteia, Eugenia Hulbocianu, care a decedat în luna aprilie a acestui an pe un pat de spital al unei clinici private din Iaşi. Cauza decesului a fost, potrivit plângerii amintite, o afecţiune pulmonară şi ar fi survenit urmare a „neîngrijirii şi inacţiunii frauduloase ale făptuitoarelor.” Alături de Cerasela Cazacu, la Parchet a mai fost reclamată şi o amică de-a acestei, Alina S., cea care era curatorul bătrânei în momentul decesului.

„În mod neîntemeiat consider că învinuitele au acţionat cu intenţie directă atunci când, în războiul dus împotriva mea şi-au asumat ca victimă colaterală să fie mama. Mai mult, atât prin acţiunile cât şi prin inacţiunile lor, Hulbocianu Eugenia a decedat în condiţii de abandon şi neîngrijire, fiind obligată nedemn la izolare şi umilinţă deşi starea ei de sănătate iniţială nu invita la astfel de măsuri extreme de «ocrotire»”, scrie Cătălin Hulbocianu în plângerea sa penală.

Cea de-a doua persoană reclamată în dosar, Alina Elena S., este cea care, zice Hulbocianu, cu ajutorul judecătoarei Cazacu, ar fi obţinut în mod fraudulos custodia bătrânei. Bărbatul spune că scopul obţinerii custodiei Eugeniei Hulbocianu, acordată de instanţă din cauza unei afecţiuni psihice a femeii, ar fi fost unul material. Hulbocianu a susţinut că, prin această acţiune, sora sa ar fi dorit să pună mâna pe un apartament.

Alina S. ar fi devenit curator special al mamei judecătoarei Cazacu în anul 2011. „Odată propusă curator specal al lui Hulbocianul Eugenia, printr-o încheiere ambiguă sub aspectul dobândirii acestei calităţi, a urmat planul surorii mele şi a început ca în numele mamei să promoveze o multitudine de acţiuni judecătoreşti împotriva mea. Toate aveau ca scop final interese patrimoniale”, se mai arată în plângere. În acelaşi document bărbatul mai precizează că sora sa şi-ar fi tratat mama ca „pe un obiect”, internând-o în diferite clinici.

Cerasela Cazacu a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse de fratele ei.

Magistratul a mai fost în vizorul opiniei publice după ce, în urmă cu câţiva ani, a fost filmată de un vecin în timp ce îl înjura pe acesta şi îl numea prost. Cazacu se află în conflict mai vechi cu vecinii din cauza unui uscător din scară. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite