Cea mai mare aberaţie din turismul românesc se găseşte la Iaşi. Ce venituri aduce telescaunul din pădure, construit cu 6,4 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Telescaunul de la Ciric aduce încasări infime municipalităţii din Iaşi, care l-a construit cu 6,4 milioane de lei din fonduri europene. Mai mult, pentru amenajare a fost nevoie de o defrişare masivă.

Telescaunul de Iaşi este unul dintre cele mai proaste proiecte din România realizate pe fonduri europene. A fost inaugurat în 2013 şi chiar de la început a atras opinii critice pe de o parte din cauza costurilor ridicate – 6,4 milioane de lei, pe de altă parte din cauza traseului şi a priveliştii.

Telescaunul de la Iaşi are doar 370 de metri, fiind cel mai scurt traseu din ţară, pe care îl parcurgi în 6 minute. În plus, peisajul constă în admirarea unor trunchiuri de copaci. Trecătorii sunt dezamăgiţi de această investiţie. 

‘’Este un proiect inutil. M-am plimbat o singură dată şi nu îmi venea să cred ce aberaţie s-a realizat. Mi se pare o absurditate că s-a defrişat un teren ca să se realizeze aşa ceva. Este strigător la cer. Nici nu e de mirare că mereu când trec pe aici este pustiu. Normal că lumea nu dă bani ca să se plimbe câteva minute şi să nu vadă nimic’’, spune un trecător. 

De altfel, încasările realizate la telescaun sunt extrem de mici, astfel că investiţia ar putea fi amortizată în câteva sute de ani. 

De exemplu, anul acesta, telescaunul a adus municipalităţii venituri de numai 4.600 de lei, assta însemnând că dacă luăm în calcul cel mai mic preţ achitat de copii, 5 lei, ar rezulta că mai puţin de o mie de persoane s-au plimbat cu telescaunul.

În luna iunie, când la zonele de agrement s-au înregistrat venituri substanţiale, telescaunul a adus numai 2.171 de lei. 

Vă mai recomandăm:

FOTO A opta minune a relaxării. Piscina suspendată pe lac la Iaşi, singura din România şi cea mai mare din Europa

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite