Baronul Nichita, învinuit de sperjurul suprem: „S-a jurat în faţa Adinei Samson, la Ierusalim, cu mâna pe Sf. Mormânt, că n-o urmăreşte cu Poliţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi oameni importanţi din sistemul public al judeţului Iaşi şi-au asumat responsabilitatea prezentării unor informaţii grave din intimitatea primarului Gheorghe Nichita, anchetat penal de către DNA în arest la domiciliu.

Primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, este învinuit că are un istoric al violenţei domestice de lungă durată, care datează încă de la sfârşitul anilor '90. Acuzaţiile i-au fost aduse de Mihai Cozma, fost ofiţer de Securitate şi fost colonel în cadrul DGIPI (Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă al Ministerului de Interne, fostul "Doi şi-un sfert"), un om cunoscut în comunitatea de informaţii din România.

Cozma a afirmat că a fost martorul unui episod de violenţă extremă provocat de Gheorghe Nichita în vremea în care acesta ocupa funcţia de director general al RAJAC (fosta denumire a regiei de apă şi canalizare din Iaşi), vorbind despre una dintre relaţiile extraconjugale ale baronului PSD.

"Persoana respectivă era o femeie deşteaptă, frumoasă şi cu funcţie. În ‘98-’99, s-a complicat cu primarul Nichita. Şi de-acolo, s-a complicat şi mai tare, s-a lăsat cu bătaie până la urmă. Dar nu numai pe ea, a bătut-o şi pe nevasta lui: o dată i-a dat cu un lemn între ochi, o dată cu bărdiţa de tocat carne, în Parcul Copou. Că femeia aflase despre această relaţie neoficială. M-a sunat pe mine să vin s-o salvez, că nu putea să iasă din maşină, o aştepta într-o benzinărie din Păcurari. În ’99 se întâmpla asta", a afirmat Mihai Cozma în cadrul unei emisiuni difuzate la postul local de televiziune Tele M.

image

Fostul ofiţer a mai afirmat cu aceeaşi ocazie că are informaţii şi despre alte femei din trecutul actualului primar de Iaşi care au avut parte de tratamente similare. În plus, Mihai Cozma (foto dreapta) susţine că detectivul particular tocmit s-o urmărească pe Adina Samson, femeia pe care Nichita a hărţuit-o, bătut-o şi a ameninţat-o cu moartea, a fost plătit, de fapt, în baza unui contract încheiat cu Ştefan Avîrvarei, adjunctul Poliţiei Locale Iaşi, unul dintre angajaţii din sistemul public care au participat activ la acţiunile de filaj.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, a vorbit şi Dragomir Tomaşeschi, fost prefect de Iaşi, avocat al Adinei Samson în acest moment. Potrivit acestuia, arhiva referitoare la cazul Nichita pe care i-a predat-o clienta sa conţine informaţii grave, care vor fi relevate în întregime cu ocazia acţiunii în justiţie pe care o pregătesc în acest moment. "Printre altele, există o fotografie în care Nichita mângâie cămila în Israel. Au fost împreună la Ierusalim, unde Nichita s-a jurat în faţa Adinei Samson, cu mâna pe Sfântul Mormânt, că n-o urmăreşte cu Poliţia Locală. Mai există un SMS, pe care i l-a trimis Nichita, în care-i promite că o face şefa Poliţiei Locale“, a spus Tomaşeshi.

Vizita la Mormântul Sfânt are legătură cu un incident făcut public în stenogramele DNA, din care reiese că Nichita o minţea cu seninătate pe Adina Samson.

În seara zilei de 15 aprilie, Adina Samson, angajata Primăriei Iaşi aflată într-o relaţie cu primarul, i-a trimis, la ora 20.50, un SMS cu mesajul: "Mă urmăreşte un Seat negru". Un minut mai târziu, Nichita l-a sunat pe şeful Poliţiei Locale, Mihai Liviu Hliboceanu, pentru a-l informa despre mesajul amantei. Acesta a făcut mai departe demersuri pentru a afla dacă este cumva vorba despre o maşină a detectivului particular angajat, de asemenea, în acţiunile de supraveghere.

"La scurt timp, respectiv la ora 20:52, Avîrvarei Ştefan (n.r. - adjunctul Poliţiei Locale) l-a contactat pe unul dintre detectivii particulari care la acel moment supraveghea deplasarea prin Municipiul Iaşi a numitei (.....) pentru a verifica dacă autoturismul cu numărul anterior menţionat aparţine echipei de detectivi. În urma răspunsului pozitiv funcţionarul public îi transmite interlocutorului său folosind un limbaj codificat faptul că autoturismul a fost observat şi trebuie să înceteze supravegherea operativă «să plece…nu-i parcat bine, urmează s-o ridice»", se arată în referatul de arestare întocmit de către procurorii DNA.

Din acelaşi document, reiese că, ulterior, a avut loc o dispută prin SMS-uri: "După ce (.....) i-a transmis lui Nichita Gheorghe faptul că este urmărită de un autoturism, între cei doi a avut loc un schimb de mesaje în care edilul a încercat să o convingă pe interlocutoarea sa că el nu are nicio legătură cu persoanele despre care aceasta crede că o urmăresc".

Gheorghe Nichita refuză, în continuare, să-şi dea demisia sau să se autosuspende din funcţia de primar al Iaşiului pe perioada arestului la domiciliu şi până la finalizarea anchetei DNA. Este un caz de aberaţie administrativă fără precedent în România.

CITIŢI ŞI:

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Armata de slugi a baronului Nichita

VIDEO Adina Samson, fosta iubită a primarului de Iaşi, declaraţii extrem de grave despre Nichita: „M-a bătut, m-a ameninţat cu violul şi cu moartea“

De ce a intrat DNA în patul lui Nichita. Legătura dintre blonda primarului Iaşiului, spionajul pe bani publici, mafia din Poliţia Locală şi un dosar penal secret

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Primarul Gheorghe Nichita, cercetat sub control judiciar. Avocatul Striblea: „Nu poţi aresta un om cu acuzaţii derizorii, doar pentru că e lider politic”

UPDATE Primarul Gheorghe Nichita, reţinut 24 de ore de DNA. Baronul Iaşului este acuzat că folosea Poliţia Locală ca să-şi spioneze duşmanii

VIDEO Poliţia Locală Iaşi, garda secretă a baronului Nichita. Cum abuza în văzul lumii instituţia aservită primarului PSD

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite