STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detallii incredibile apar în dosarul în care primarul Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar. La dosar sunt ataşate mai multe interceptări care demonstrează cum edilul Iaşului a transformat Poliţia Locală în propria echipă de investigaţii.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat în libertate sub control judiciar, în urma deciziei luate vineri de judecătorii Tribunalului Bucureşti, după ce fusese prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă de către procurorii DNA, care au explicat ce tehnică de spionaj achiziţionase primarul.

Telefonul primarului Gheorghe Nichita, dar şi cele ale acoliţilor săi, au fost interceptate de către ofiţerii SRI timp de mai multe luni, perioadă în care aceştia au surprins mai multe discuţii în se aranja modul de urmărire a amantei lui Gheorghe Nichita, Adina Samson. 

În interceptări se menţionează şi numele unei persoane din clanul Corduneanu, cu care şeful Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, ar fi luat legătura pentru a-l ajuta să o urmărească pe Adina Samson. 

O parte din interceptările din dosarul primarului, mai jos

În data de 25.04.2015, la ora 12:25:17, Avîrvarei Ştefan a fost anunţat telefonic de către detectivul Băcioi Ion care supraveghea activitatea numitei Samson Adina Mihaela cu privire la faptul că aceasta s-a întâlnit la terasa Quartz&Lounge cu o persoană de sex masculin.

„BĂCIOI ION: Alo? S-au întâlnit.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Unde?

BĂCIOI ION: Îs pe esplanadă la o ... Palas la Quartz & Lounge (?), da' numai că e terasa de afară, nu-i interior. Ştiţi?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Aha. Ok.”

La scurt timp, respectiv la ora 12:27, Avîrvarei Ştefan i-a comunicat şi lui B. O.-N. locaţia, respectiv terasa de la Quartz & Lounge unde se aflau ambele persoane.

La ora 12:58:24, Avîrvarei Ştefan a fost contactat telefonic de către B. O.-N. care i-a transmis „s-au aflat nişte date multe, multe, multe şi are, o să fie bucuros să-l înştiinţez”. Cei doi reiau discuţia telefonică la ora 13:02, moment în care B. O.-N. i-a transmis faptul că persoanei de sex masculin i s-a cerut să părăsească de urgenţă Municipiul Iaşi, aşa cum rezultă din următorul fragment al conversaţiei telefonice:

„B. O.-N.: (…) Deci trebuie, acuma a văzut, iar eu vin în 3 ore. Dacă în 3 ore n-a plecat, mă mai sunaţi unde este şi se rezolvă de tot.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Aha. Tu pleci din Iaşi?

B. O.-N.: Deci vedeţi, i s-a dat ultimatumum, trebuie ca să părăsească în 2 ore a şi confirmat el că pleacă imediat.”

În data de 25-04-2015, la ora 14:52:40, Avîrvarei Ştefan a luat legătura cu Băcioi Ion pentru a se interesa dacă Samson Adina Mihaela şi persoana împreună cu care se afla aceasta au fost vizitate de alte persoane, răspunsul interlocutorului fiind unul pozitiv, totodată acesta afirmând şi că a filmat momentul „deci a fost i-a vizitat eu ştiu, doi băieţi mai mari aşa mai voinici au fost la masa lor, au stat de vorbă, înţelegi, cu ei un minut şi ceva că am filmarea de la cap coadă, de la venire până la plecare”.

La ora 17:07, Avîrvarei Ştefan este contactat de către B. O.-N. cu care a purtat următoarea conversaţie telefonică:

„AVÎRVAREI STEFAN: Alo!

B. O.-N.: Veniţi un pic pân’ la Oscar, dacă sunteţi amabil.

AVÎRVAREI STEFAN: De ce?

B. O.-N.: Că e discuţia asta de bani, că nu ştiu ce... veniţi puţin să discutăm, veniţi puţin vă rog, că doară... că i-o chemat pe ăştia, pe fraţii ăştia şi... fac presiune pe mine acuma.

AVÎRVAREI STEFAN: Cine i-o chemat?

B. O.-N.: Ăia doi i-o chemat pe fraţii Corduneanu aici al Oscar şi vreau bani, trebuia să le spuneţi să-şi vadă de treaba lor.

AVÎRVAREI STEFAN: Păi stai oleacă frate, că nu am să vin eu.

B. O.-N.: Dar trimiteţi pe cineva, trimiteţi...”

La scurt timp, respectiv la ora 17:12, cele două persoane au reluat convorbirea telefonică, B. O. N. spunând că îl va contacta pe edilul Nichita Gheorghe dacă nu este ajutat.

„B. O.-N.: Auziţi, puteţi trimite pe cineva?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Dar nu am pe cine frate, nici nu ştiu ce să fac.

B. O.-N.: Dar îl sun pe nea Gigi dacă nu rezolvaţi dvs., trimiteţi... veniţi dvs. şi discutăm exact să... oamenii îs supăraţi că... nu ştiu ce.”

Despre implicarea „Cordunenilor” în activitatea de ameninţare a persoanei care s-a întâlnit cu Samson Adina Mihaela, funcţionarul public l-a anunţat şi pe Hliboceanu Liviu Mihai.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Haideţi urgent pân' la primărie.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Eşti nebun.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ştiu. Îi cunoaşteţi pe Corduneni?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Cine îi cunoaşte? Georgel îi ştie?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Da.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Să vină Georgel atunci până aicea.”

În data de 25.04.2015, la ora 17:40, Avîrvarei Ştefan a purtat o nouă conversaţie telefonică cu B. Ovidiu-Nicolae din care a reieşit că persoanele care au discutat cu individul căruia i s-a solicitat să prăsească Mun. Iaşi sunt membri ai „Cordunenilor”

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da?

B. O.-N.: Ăia doi care-am fost eu i-au chemat pe ăştia. Şi ăştia au spus aşa...

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu, da' ăştia doi erau ăia.

B. O.-N.: Nu, nu, nu. Îs alţi doi.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu!

B. O.-N.: Îţi spun eu.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu, deci dacă vrei să colaborăm, mie-mi spui adevărul.

B. O.-N.: Hai să-ţi spun adevărul. Ăştia-s ăia, da, ăştia-s ăia.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Păi ai văzut? Ăştia-s ăia. Nu-mi spune mie alte lucruri. Dacă vrei hai să vorbim franc şi verde-n faţă ca să nu mai stârnesc alte belele.

B. O.-N.: Da, chestia este că se speria nenea Gigi. Şi am zis că hai să aşa. Şi i-am spus care-s condiţiile. Astea sunt şi astea sunt. Şi acuma a sucit-o ca la puşcărie, m-a prins în...

AVÎRVAREI ŞTEFAN - Da, bine, eu asta am înţeles. Da' te rog nu încerca, nu măcar acuma în al doişpelea ceas nu... spune adevărul”.

La ora 21:47:07, Avîrvarei Ştefan şi B. O.-N. au purtat o nouă discuţie telefonică în care au stabilit să se întâlnească în ziua următoare în jurul orelor 16:00 întrucât „Corduneninii” solicitau suma de 3.000 pentru informaţiile suplimentare pe care le deţineau.

„AVÎRVAREI ŞTEFAN: Ovidiu?

B. O.-N.: Bună seara!

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Salut!

B. O.-N.: Mâine dacă putem să ne vedem pe la patru. E ok?

AVÎRVAREI ŞTEFAN: În principiu cred că da.

B. O.-N.: Da că ei au zis că mai au informaţii noi şi vor vreo trei mii.

AVÎRVAREI ŞTEFAN: Da, da' vreau să mă văd eu cu ei.”

Despre evenimentele petrecute în data de 25.04.2015, Samson Adina Mihaela i-a comunicat şi lui Butnariu Laura în convorbirea telefonică purtate de cele două în data de 26.04.2015, la ora 14:40.

„SAMSON ADINA MIHAELA: Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi că a, la masă eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură.

BUTNARIU LAURA: Nu cred!!!”

Hliboceanu Liviu Mihai în data de 26.04.2015 s-a întâlnit în intervalul orar 19:00 – 23:00 de două ori cu numitul Junică Gheorghe Gelu, apropiat al familiei Cordunenilor, după fiecare dintre întâlniri acesta aducând la cunoştinţa edilului Nichita Gheorghe rezultatul discuţiilor purtate.

„NICHITA GHEORGHE: Cum e?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Acuma suntem la nişte discuţii.

NICHITA GHEORGHE: Da? Şi cam în cât timp terminaţi?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Suntem la Izăreni.

NICHITA GHEORGHE: A, acolo tocmai?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Hm... da, cam în cinci - zece minute terminăm, în... jumate de oră maxim putem fi la bază” (ora 19:52:57)

În aceeaşi zi, respectiv 26.04.2015, la ora 20:32, Nichita Gheorghe l-a contactat pe Tomorug Petru Dumitru cei doi purtând o discuţie cu caracter ambiguu.

„NICHITA GHEORGHE: Nu ai mai spus nimica, nu ai mai...

TOMORUG PETRU DUMITRU - Păi nu am spus că nu a fost, a avut weekend, o avut liber, am fost pe acolo şi nu era, o zis că azi intră în program normal.

NICHITA GHEORGHE: Dar la club nu o fost seara, nu?

TOMORUG PETRU DUMITRU: Ă, o fost seara dar la Time Out, dar eu dacă nu m-am mai dus să mă uit în partea aialaltă.

NICHITA GHEORGHE: A, te-ai dus dincolo, da, da.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, o fost acolo că am... am văzut, are şi fotografii.

NICHITA GHEORGHE: Bine.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Dar mă oup azi mai aprofundat.

NICHITA GHEORGHE: Da, că dacă nu, mă duc eu peste să văd ce...

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, OK.

NICHITA GHEORGHE: Nu vreau să fiu în penibil acolo, dar nici nu vreau să... să ştim dacă... intrăm sau nu intrăm cu...

TOMORUG PETRU DUMITRU: Corect, cu dezăpezirea.

NICHITA GHEORGHE: Dezăpezirea, da.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, bine, o să mă duc eu şi văd exact.

NICHITA GHEORGHE: Eu sunt la Bucureşti şi mă întorc de la Bucureşti diseară pe la şase, şapte.

TOMORUG PETRU DUMITRU: Da, bine, bun.”

Totuşi ulterior acestei discuţii, la scurt timp, respectiv la ora 20:48, Hliboceanu Liviu Mihai a luat legătura telefonic cu Tomorug Petru Dumitru, director general în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, totodată comunicându-i şi că va trece pe la domiciliul acestuia „în... 3-4 minute”

De asemenea, Hliboceanu Liviu Mihai i-a comunicat lui Junică Gheorghe Gelu faptul că se afla „în Păcurari … aştept să iau un pachet şi vin încolo”, iar după aceea îl va contacta pentru a se întâlni, aspecte ce reies din convorbirea telefonică purtată la ora 21:08.

Ulterior întâlnirii cu Junică Gheorghe Gelu, directorul general al Poliţiei Locale a purtat discuţii cu edilul Nichita Gheorghe referitoare la transmiterea sumei de bani şi modul în care urmau să acţioneze ulterior.

„HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Trăiţi şefu.

NICHITA GHEORGHE: Salut, ce faci?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Ăăă, suntem încă prin oraş, am fost, am discutat, rămâne... cum am stabilit dar să vedem dacă se poate marţi că omul îi la Londra... ăla, dar s-ar părea...

NICHITA GHEORGHE: Când?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: S-ar părea să vină.

NICHITA GHEORGHE: A, nu e în România?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu.

NICHITA GHEORGHE: Şi când se întoarce?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: M... ne întâlnim din nou cu ei şi vă spunem exact.

NICHITA GHEORGHE: Ai rezolvat şi cealaltă chestiune?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Am rezolvat tot, da.

NICHITA GHEORGHE: Şi îs mulţumiţi sau...?

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Deci sunt dispuşi... să meargă până la capăt fără nicio problemă.

NICHITA GHEORGHE: Da? Foarte bine.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Şi dedicaţi, adică la modul...

NICHITA GHEORGHE: Să fie sinceri asta ...(?).

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Păi asta, aste vrem şi noi.

NICHITA GHEORGHE: Da, sinceri. Nu trebuie să fim păcăliţi de nimeni.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nu, nu, păi... vă daţi seaama că asta e cel mai important.”

NICHITA GHEORGHE: Şi sunt convins că şi ei îs OK pentru că... eu sunt şi eu un om OK, nu am fost derbedeu cu nimeni.

HLIBOCEANU LIVIU MIHAI: Nnn... nu se ştie încă exact cu cine o să se întâlnească dar... cum am discutat şi cum asta, ce-o vrut condiţiile le-am respectat, ei la fel, plus că este cineva la mijloc care ne garantează...

NICHITA GHEORGHE: Da, da, da, da, să fie linişte în oraş, asta e important”

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite