Academicienii din Iaşi vor protesta în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ faţă de modificările legilor justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii comunităţii academice din Iaşi, printre care şi câteva zeci de profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC), vor protesta joi, începând cu ora 12.00, în faţa instituţiei de învăţământ superior faţă de modificările aduse în ultima perioadă legilor justiţiei.

Comunitatea academică a lansat vineri, 8 martie, o petiţie online care vizează Ordonanţa de Urgenţă 7/2019, semnată de Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, care este şi rector suspendat al UAIC. Scrisoarea a adunat până în prezent 240 de semnături ale academicienilor.

Redăm mai jos conţinutul integral al petiţiei:

De peste doi ani, odată cu adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, sub pretextul amendării legislaţiei penale şi de organizare a sistemului judiciar, are loc un asalt continuu asupra statului de drept. Încă de la începutul lunii februarie 2017, numeroase organizaţii nonguvernamentale, asociaţii profesionale şi grupuri cetăţeneşti au cerut, prin apeluri publice şi proteste de stradă, oprirea acestei agresiuni, care ameninţă fundamentele sistemului politic, ordinea constituţională şi viitorul societăţii noastre. În loc să abandoneze un demers profund toxic, coaliţia actuală de guvernare a trecut la modificarea brutală, fără o consultare autentică a magistraţilor, a partidelor de opoziţie şi a opiniei publice, a cadrului legal privind organizarea sistemului judiciar, îndeosebi a legislaţiei referitoare la combaterea corupţiei.

Această adevărată operă de inginerie legislativă, la limita prevederilor Constituţiei, aşa cum reiese inclusiv din decizii ale Curţii Constituţionale, din care au rezultat legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern, anulează, în fapt, independenţa justiţiei în raport cu puterea politică şi face aproape imposibilă lupta împotriva celui mai periculos flagel care macină societatea românească, corupţia. În mod natural, cele mai multe dintre prevederi au fost respinse atât în fond cât şi în formă de comunităţile profesionale din justiţie, de opinia publică naţională, precum şi de organismele internaţionale din care România este parte.

Cea mai recentă probă a faptului că acest uriaş efort urmăreşte demantelarea ideii de justiţie ca proces instituţional legitim, predictibil şi independent în România, o constituie Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2019. Criticat atât de corpul magistraţilor din România cât şi de instituţiile europene, actul normativ aduce grave atingeri independenţei justiţiei şi separaţiei puterilor în stat, după cum induce şi o stare de confuzie generalizată cu privire la funcţiile justiţiei într-un stat democratic.           

Conştienţi de faptul că atacul asupra justiţiei reprezintă începutul alunecării României către un sistem oligarhic, iliberal, în care întreaga putere va aparţine unui grup restrâns de persoane, după modele deja consacrate în ţări din estul Europei, America Latină, Africa şi Asia, subsemnaţii fac un apel public către cetăţenii României de a se implica, prin mijloacele legale şi democratice garantate de Constituţie, în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a valorilor europene.

Semnatarii petiţiei şi-au arătat chiar de săptămâna trecută intenţia de a protesta împotriva legilor propuse de rectorul suspendat al UAIC.

Citiţi şi:

Profesorii de la „Cuza“ se revoltă faţă de rectorul suspendat Tudorel Toader. Protest anunţat pe treptele universităţii

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite