VIDEO Peisajele spectaculoase ale şoselei Transalpina, în ziua în care drumul de basm de peste munţi a fost redeschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii se opresc în locurile de popas pentru a admira peisajele Transalpinei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Turiştii se opresc în locurile de popas pentru a admira peisajele Transalpinei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase şosele din ţară, a fost redeschisă oficial, sâmbătă, iar călătorii care au străbătut şoseaua au avut numeroase motive să se oprească în locurile de popas de pe marginea drumului.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat redeschiderea şoselei Transalpina, începând de sâmbătă dimineaţă, după mai mult de jumătate de an în care accesul maşinilor pe acest tronson a fost interzis din motive de siguranţă. Şi în prezent, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă, iar accesul cu maşinile pe Transalpina în timpul nopţii este interzis. De asemenea, nu este permisă circulaţia maşinilro cu masa mai mare de 3,5 tone.

Sâmbătă, pe o vreme capricioasă, locurile de popas de pe marginea şoselei care traversează mai multe creste ale Munţilor Parâng au fost ocupate de călători dornici să facă fotografii sau să se relaxeze în mijlocul unor peisaje impresionante. Ploaia, ceaţa şi cele câteva raze de soare ivite pentru scurt timp deasupra Transalpinei au contribuit la decorul schimbător înfăţişat turiştilor.

Transalpina, numită popular Drumul Regilor, deoarece a fost amenajată în vremea regelui Carol al doilea  este cea mai înaltă şosea din România. Străbate pe creste munţii Parâng, de la Novaci (Gorj) până la Sebeş (Alba), pe o lungime de aproape 148 de kilometri. DN 67 C are punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, unde ajunge la 2.145 de metri. Şoseaua străbate Carpaţii Meridionali de la sud la Nord, traversând Masivul Parâng şi este paralelă cu Valea Jiului şi Valea Oltului.

Transalpina 2016, iunie

Transalpina, 2016

Şoseaua Transalpina, iunie 2016


Transalpina străbate patru judeţe - Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând Munţii Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porţiune de aproximativ 20 de km, în judeţul Vâlcea, unde se prezintă ca o "şosea de creastă", trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpuşa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) şi Muntinu (2.062 m).

Pe Transalpina, iunie 2016

Transalpina, iunie 2016


Vă recomandăm şi:

FOTO Sarmizegetusa Regia şi primii kilometri de asfalt. Şoseaua spre oraşul antic a fost aşteptată două decenii

Principalul drum de acces spre Sarmizegetusa Regia a fost închis traficului rutier din 24 august, când au început lucrările de modernizare. În ultimele două săptămâni, au fost turnaţi primii kilometri de asfalt, iar autorităţile speră ca şoseaua de 18 kilometri spre situl fostului oraş antic să fie finalizată până la sfârşitul anului.

Drumul de marmură spre un sat înmărmurit din Ţinutul Pădurenilor – aşezarea cu biserică şi drum de marmură, dar cu un singur locuitor

Satul hunedorean Alun mai are doar un singur locuitor, însă îi uimeşte pe turiştii care ajung aici nu doar prin liniştea şi frumuseţea locului, dar şi prin drumul de marmură, de aproape zece kilometri, construit în anii ’60, care duce spre localitate.

VIDEO Primele proteste în Retezat, după scandalul de pe Râul Alb: activiştii au căutat locurile defrişate, dar s-au certat pe drum între ei şi cu jurnaliştii

Zeci de oameni au participat astăzi la o acţiune de protest în Parcul Naţional Retezat şi au cerut oprirea defrişărilor din ariile protejate. Protestul ecologiştilor, organizat la o săptămână după scandalul de pe Râul Alb, în urma cărora un om de afaceri a rămas paralizat de la gât în jos iar doi activişti au fost agresaţi, a avut parte şi de incidente.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite