O tânără a fost rănită grav pe pârtia de schi. Jandarmii i-au venit în ajutor

O tânără a fost rănită grav pe pârtia de schi. Jandarmii i-au venit în ajutor

FOTO: IJJ Hunedoara.

O tânără a ajuns în spital după o coborâre riscantă pe pârtia de schi. Jandarmii i-au venit în ajutor femeii, în Staţiunea Parâng.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jandarmii din zona montană Parâng au auzit ţipete în timp ce patrulau în staţiune, în zona intrării pe Pârtia B.

Jandarmii s-au deplasat spre zona respectivă unde au găsit o tânără accidentată, în urma unei căzături de pe schiuri, în timpul coborârii pârtiei.

„La faţa locului a sosit un echipaj SMURD. care a preluat victima şi împreună cu echipajul de jandarmi şi un membru voluntar de la Serviciul Salvamont au transportat-o la ambulanţa SMURD. Victima, în vârstă de 34 ani a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani”, a informat Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea ascensiunii interlopilor care au îngrozit Hunedoara în anii 2000, oraşul ajuns sub asediul mafiei fierului

Procesul grupărilor acuzate că au pus umărul la jefuirea combinatului din Hunedoara nu s-a încheiat nici măcar la zece ani de la arestările din 2006, care au dus la destructurarea reţelelor mafiote. Ancheta oferă detalii despre ascensiunea fulminantă a reţelelor de hoţi care au terorizat oraşul în anii 2000.

Secretele temutului interlop achitat de o condamnare de 10 ani: cum funcţiona reţeaua de teroare a lui Cristian Litera

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar de înşelăciune în care Cristian Litera, fostul bodyguard al lui Alin Simota, judecat împreună cu acesta într-un dosar al DIICOT şi martor în dosarul fostului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, primise, la judecarea dosarului pe fond o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Litera a fost achitat, însă mai este judecat într-un alt dosar, pentru infracţiuni grave.

Interlopii care au transformat Valea Jiului în „Valea Pumnului”: „gorilele” Palesică, Simota şi Litera, protejate chiar de oamenii legii

Recidivistul Sorin Palesică a fost arestat preventiv după ce a a năucit în bătaie o tânără salvamontistă şi mai mulţi clienţi ai unui local din Straja, sub privirile jandarmului cu care se aşezase la băut. Cazul interlopului care a terorizat Valea Jiului nu este singular.

 

 

citeste totul despre: