Cât de mult s-au temut turcii de Ioan de Hunedoara: „Diavolul răufăcător şi plin de viclenii, vestit printre ghiauri şi unic prin oastea şi armele sale“
0Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca fiind unul dintre marii apărători ai creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. A fost un duşman de temut al otomanilor, care i-au acordat o mare importanţă în cronicile vremii, chiar dacă l-au descris ca fiind întruchiparea răului.
Ioan (Iancu) de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în campaniile militare, iar iscusinţa sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”. Voievodul a rămas în istorie ca omul care a salvat Belgradul asediat de armatele sultanului Mehmed al doilea Cuceritorul Constantinopolului. Cronicarii turci ai vremii i-au recunoscut meritele, chiar dacă l-au considerat un duşman de temut şi l-au descris într-un mod batjocoritor, relaţiile ţărilor creştine cu otomanii fiind deosebit de încordate.
Ioan de Hunedoara se putea bizui pe o oaste de peste 60.000 de oameni, informau cronicarii turci. El este cel care îi aduce, trecând în fruntea lor, şi este vestit printre ghiauri şi unic prin oastea şi armele sale, în descria Tevarih Ali Osman.
„Şi iarăşi, din aceste părţi, craiul cel blestemat şi Iancu cel afurisit, adunând oşti de la unguri, cehi, austrieci, italieni, germani, lehi, saşi, bosnieci şi de la cei din Ţara Românească s-au înţeles cu toţii şi au atacat. Craiul şi Iancu au venit strângând un număr de vreo 60.000 de ostaşi, ţinând 400 de tunuri şi având şi alte tunuri şi puşti şi zenberecuri (instrumente de aruncat). Ei au venit însoţiţi de necredincioşi îmbrăcaţi în platoşe şi acoperiţi cu armuri”, informa Tevarih Ali Osman, despre oastea cu care Ioan de Huendoara şi regele Ungariei, Ladislau al treilea au pornit într-una dintre cele mai crunte bătălii purtate de Ioan de Hunedoara, în 10 noiembrie 1444, la Varna. Atunci zeci de mii de oameni au pierit în confruntarea dintre armatele regelui Ladislau al treilea al Ungariei, conduse de Ioan de Hunedoara, şi oştile sultanului Murad al doilea. Printre morţi s-a aflat şi regele Ungariei, cel care nu ascultase sfaturile voievodului Transilvaniei, s-a avântat în luptă, şi a fost ucis.
Ultima cruciadă
„După nenorocirea întâmplată cu regele, oastea maghiară fiind speriată, a început să fugă în dezordine. Atunci Iancu de Hunedoara a grăit: <<Noi n-am venit la luptă pentru crai. Noi luptăm pentru credinţa noastră>>. Cu aceasta, încurajându-i pe duşmanii netrebnici, i-a aţâţat la luptă. Ei au rezistat un timp oarecare şi chiar, depunând toate sforţările, au dat de trei ori atacuri asupra oştii islamice. Văzând însă că partea musulmană este puternică şi că partea lor merge spre înfrângere, au ales fuga pe drumul pe care veniseră”, informa cronicarul turc Mehmed Solakadze. Bătălia de la Varna, considerată ultima cruciadă, a fost pierdută de oştile creştine, însă Ioan de Hunedoara a reuşit să scape. Autorul cronicii relata că după înfrângerea armatelor sale, Ioan de Hunedoara a convins mai mulţi comandanţi să pornească din nou războiul împotriva armatelor sultanului Mahomed Cuceritorul.
Bătălia de la Belgrad
O soartă cu totul diferită urma să aibă Ioan de Hunedoara în marea bătălie de la Belgrad, în 1456, când a reputat cea mai importantă victorie împotriva sultanului Mehmet al doilea Cuceritorul Constantinopolului, care a asediat cetatea cu circa 100.000 de oameni. Asediul Belgradului a început la 4 iulie 1456, şi a fost puternic. Însă, potrivit istoricilor, flota cruciată a câştigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea oraşului. Potrivit cronicarilor vremii, la data de 14 iulie 1456, Ioan de Hunedoara, omul providenţial, a ajuns la Belgrad şi a penetrat blocada navală otomană de pe Dunăre, pe care a distrus-o. Ioan de Hunedoara a reuşit să-şi transporte trupele şi proviziile necesare în oraş. În lupta decisivă din 21 - 23 iulie, atacul musulman a fost respins, iar sultanul a fost nevoit să fugă. „Sultanul Mehmet al doilea a pornit cu mari pregătiri împotriva Belgradului şi l-a asediat. Deşi cucerirea era aproape, totuşi a sosit cu oaste mare în ajutor, afurisitul de Iancu Huniade, craiul unguresc, şi atacându-i pe musulmani a împiedicat cucerirea cetăţii”, relata Sahaif Ul Ahbar, un alt cronicar turc al vemii.
Bătălia de la Belgrad i-a adus moartea voievodului. „După aceasta, urmând un iureş asupra cetăţii, afurisitul de Iancu, ce era pe atunci rege, a adus oşti puternice din Ungaria şi le-a aşezat în cetate. Acestea au atacat, la rândul lor, din cetate şi, războindu-se astfel, necredincioşii au obţinut victoria. Sultanul Mehmed han a văzut şi a auzit cum s-au nimicit cele două oştiri, măcelărindu-se între ele. Afurisitul de Iancu, ieşind, a venit şi el însuşi din cetate şi atacând tunul nostru cel mare, s-a dat o luptă crâncenă, încât au murit mulţi oameni şi de la musulmani şi de la necredincioşi. În cele din urmă, neputându-se lua cetatea, şi sultanul Mehmed văzând aceasta, s-a ridicat din faţa cetăţii şi a plecat zicând: <<Aşa a fost să fie voia lui Allah>>. În lupta aceea afurisitul de Iancu a fost atins de o săgeată. Deşi a fost rănit, acest lucru nu s-a ştiut. Turcii neştiind că Iancu este rănit, au plecat din faţa cetăţii. Afurisitul de Iancu a murit din pricina acelei răni”, informa Tevarih Ali Osman.
Ar fi fost ucis de o săgeată
„Diavolul acela răufăcător şi plin de viclenii care era capul rătăciţilor şi al uneltirilor şi căpetenia ghiaurilor răi din fire, plecând din seraiul său de serdar s-a dus şi s-a aşezat la poarta infernului aducător de necazuri şi în timp ce nenorocitul acela umbla printre pedestraşii săi şi vorbea, făcând semne cu mâna celor din faţa sa, un gaziu l-a ochit. Făcând să zboare săgeata sa înaripată ca pasărea, el a nimerit îmbrăcămintea sa aurită şi, trecând prin ea, l-a lovit sub braţ. Zbătându-se timp de trei zile, Iancu a murit în caea de-a patra zi. De ruşine, ascunzând că a fost rănit, s-a răspândit în ţara sa şi în popor zvonul că afurisitul acela a murit de ciumă”, arăta un alt cronicar otoman al vremii.
Istoricii susţin însă că Ioan de Huendoara a murit de ciumă, în 11 august 1456, la doar trei săptămâni după victoria asupra armatei sultanului, în tabăra lui de lângă Zemun. „În lagărul turcesc pătrunse oastea învingătoare. O aştepta o pradă imensă, părăsită de armata otomană în retragere. In mijlocul vălmăşagului cumplit al taberei pustii, printre căruţe răsturnate, corturi, animale rătăcind slobode, răniţi uitaţi în frigurile plecării, se puteau recunoaşte locurile unde stătuseră sultanul şi ceilalţi comandanţi musulmani. Miasme grele pluteau peste câmpul de bătaie, ce văzuse aşternându-i-se, în câteva zile, atâtea mii de cadavre. Începuseră să bântuie molime în rândurile armatei”, scria istoricul Camil Mureşanu. Voievodul a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail, iar pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. După moartea sa, timp de şapte decenii conflictele armate din sud-estul Europei s-au domolit.
Vă recomandăm şi:
Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Elisabeta Szilágyi a fost „doamna de fier” din umbra celor mai mari nume din istoria Hunedoarei
Una dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei şi-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin de Hunedoara, a cărui soţie a fost, şi a fiului său Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.
Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.
Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.
Se încarcă comentariile...
