Secretele lui Iancu de Hunedoara, în marile bătălii împotriva turcilor: cum a fost ajutat de mercenari, de popor şi de călugărul Ioan de Capistrano

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei şi un apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Ioan (Iancu) de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în campaniile militare, iar iscusinţa sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”. Voievodul a avut însă aliaţi de bază în numeroasele bătăţii purtate.

Dinastia Huniazilor a dominat istoria Transilvaniei în secolul XV. Ioan (Iancu) de Hunedoara, cel mai de seamă reprezentant al ei, a fost omul pe care însuşi Papa Calixt al III-lea l-a numit „atletul lui Hristos”, pentru modul în care armatele sale au apărat teritoriile Europei creştine de invaziile marilor armate otomane.

Iancu şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii departe de castelul său de la Hunedoara, în tabere militare sau pe câmpul de luptă, iar faima sa a ajuns, spun istoricii, să-l impresioneze chiar şi pe sultanul Mehmet al doilea, cuceritorul Constantinopolului. „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”, au fost cuvintele sultanului, la moartea voievodului din Transilvania.
Despre Ioan de Hunedoara, istoricii susţin că a îmbrăţişat cariera militară de la vârsta fragedă a adolescenţei iar izbânzile oştirilor sale, atât în luptele cu turcii, cât şi în confictele interne din Regatul Ungariei l-au adus în fruntea Transilvaniei.

„Meseria armelor însemna pentru el totul în viaţă. Viaţa de ostaş, spun cronicile, însemna pentru el ceea ce e apa pentru peşti sau pentru cerbii cei iuţi hăţişul pădurilor umbroase”, îl descria istoricul Camil Mureşanu, în volumul Ioan de Hunedoara şi vremea sa.

Armata dinamică a lui Iancu

Un secret al succeselor militare ale voievodului a fost modul în care îşi pregătea armata. Soldaţii erau instruiţi continuu, iar armata era dotată cu numeroase tunuri uşoare, transportate cu ajutorul căruţelor.

„El a fost printre primii, în răsăritul Europei, care a acordat o mare însemnătate luptei infanteriei şi a deprins-o cu mânuirea armelor de foc, ce erau încă o noutate pe atunci. Pentru a putea deplasa cât mai repede infanteria, mult mai puţin mobilă decît cavaleria, el a preluat de la husiţi metoda transportării ei pe căruţe, iar pentru a o întări în luptă, a introdus în dotarea armatei sale şi tunuri mai uşoare, care o însoţeau”, informa Camil Mureşanu.

În acea vreme, tunurile erau folosite în cea mai mare parte doar la apărarea cetăţilor şi ocupau poziţii fixe. Armata sa era instruită să se deplaseze cu repeziciune. În anii luptelor anti-otomane, Ioan de Hunedoara dispunea de o numeroase detaşamente de cavalerie uşoară, care erau aşezate pe flancurile armatei pentru a împiedica atacurile prin învăluire ale duşmanilor.

image

Mercenarii recompensaţi cu pământuri

Un alt lucru care l-a diferenţiat pe Ioan de Hunedoara a fost că avea propria armată de mercenari, iar mulţi dintre cnezii care l-au urmat în campaniile militare anti-otomane, din care s-a întors victorios, au fost recompensaţi cu titluri nobiliare şi proprietăţi. Sub steagul lui Ioan de Hunedoara luptau mercenari cehi, polonezi, nemţi şi unguri. „Pentru a putea duce această luptă ofensivă împotriva otomanilor, el s-a folosit mai cu seamă de armata de mercenari, care, dacă era plătită, îl urma oriunde, în vreme ce nobilii feudali, trebuind să întreţină armata pe cheltuiala lor, refuzau să lupte mai departe de hotarele regatului. Nucleul armatei consta din aşa-zisele banderii regale, compuse din ostaşi plătiţi din veniturile regale, pe care Ioan, ca guvernator, primise dreptul de a le folosi în asemenea scopuri”, informa Camil Mureşanu, autorul cărţii „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”.

Ajutorul primit de la călugărul franciscan

Un alt motiv al succeselor militare ale lui Ioan de Huendoara a fost puterea acestuia de a strânge în jurul soldaţilor de meserie din oştile sale oameni simpli din pătura săracă a comunităţilor din Transilvania şi Ungaria şi din mica nobilime. Reuşea să le insufle dorinţa de a lupta alături de el, atât pentru apărarea teritoriilor invadate de turci şi chiar pentru a ataca şi înfrânge duşmanii din acele vremuri.

ioan de hunedoara

Un personaj rămas în istorie, ca omul care a oferit un ajutor important lui Ioan de Hunedoara în cea mai importantă bătălie a vieţii sale, purtată la porţile cetăţii Belgrad, a fost călugărul Ioan de Capistrano. Capistrano avea 70 de ani în vara anului 1456, când armatele sultanului Mehmet atacaseră cetatea Belgradului.

Înainte de această bătălie istorică, la cererea Papei, Ioan de Capistrano a ajuns şi în Transilvania pentru a propovădui creştinilor pericolul otoman.

Călugărul italian Ioan de Capistrano, trimis în părţile Ungariei ca inchizitor împotriva ereticilor, fu cel dintâi care luă crucea, la 14 februarie 1456, începând predica de cruciadă. La început însă nu obţine prea mari succese”, nota Camil Mureşanu. Predicile sale şi pericolul iminent reprezentat de puternica armată a sultanului i-au motivat în cele din urmă pe oameni să se alăture oştilor conduse de Ioan de Hunedoara. Circa 20.000 – 25.000 de oameni, din toate părţile Transilvaniei şi din celelalte provincii ale regatului ungar, au sprijinit armatele care apărau Belgradul de invazia otomană.

În timpul luptelor din vara anului 1456, de la porţile cetăţii Belgrad, călugărul franciscan a apărut, potrivit legendei, purtând în mână o mare cruce de lemn şi strigând cu o voce robustă, tunătoare: "Fie că înaintaţi, fie că vă retrageţi, fie că loviţi, fie că primiţi lovituri, invocaţi numele lui Isus. Numai El e mântuirea!".

Ioan de Capistrano a murit, câteva luni mai târziu, răpus de ciumă, la scurt timp după ce şi Ioan de Hunedoara avusese aceeaşi soartă. Un turn din Castelul Corvinilor poartă numele călugărului din Capistrano.

image

Generalul deghizat în voievod

Una din marile bătălii purtate de Ioan de Hunedoara a avut loc în primăvara anului 1442, când oastea turcă s-a apropiat primejdios de cetatea de la Alba Iulia.

„În mijlocul trupelor, Simion Kamonyai, îmbrăcat în armura voievodului, părea a conduce atacul. Turcii îl văzură şi, potrivit poruncilor primite, făcură totul spre a pătrunde până în preajma lui. În învălmăşeala care se produse, Simion Kamonyai este ucis, iar turcii se bucurau deja, crezând într-o descurajare şi o fugă grabnică a transilvănenilor. Voievodul însă, în îmbrăcămintea pe care numai ai săi i-o cunoşteau, continua să îndrume cu hotărâre mersul luptei. Departe de a slăbi, atacurile armatei sale se înteţiră. Turcii cedează terenul, rândurile lor se îndoaie, se desfac, izbucneşte panica şi fuga împrăştiată. Mezid beg şi fiul său zac morţi pe câmpul de luptă. Resturile turcilor, împreună cu armata de lângă Sibiu, fug spre Tumu Roşu”, relata istoricul Camil Mureşanu.

Istoria scrisă la porţile Belgradului

În următorii doi ani faptele de arme ale lui Ioan de Hunedoara i-au adus faima în întrega Europă.

”Iancu a dovedit un curaj incredibil care i-a uimit pe toţi atunci când a decis să iniţieze o campanie împotriva duşmanului cu semilună. Este vorba despre ceea ce a rămas în istorie sub numele de <Campania cea Lungă>, derulată între anii 1443-1444, în timpul căreia oastea condusă de român a reuşit să cucerească numeroase oraşe importante ale vremii, printre care şi Sofia. Succesele lui Iancu, care a condus oastea maghiară, au băgat atât de mult frica în turci încât aceştia au făcut ceva ce nu mai făcuseră până atunci cu alte popoare, şi anume au propus creştinilor o pace pe 10 ani cunoscută ca Pacea de la Seghedin. Din nefericire, acest armistiţiu nu a fost unul de durată, fiind încălcat tocmai de către maghiari, adică de către regele Ladislau I, care a început o nouă cruciadă contra turcilor având promisiuni de ajutor din partea Papei de la Roma. Dar cruciaţii au fost rapid învinşi în urma bătăliei de la Varna, înfrângere cauzată în mare parte de faptul că sfaturile lui Iancu nu au fost ascultate de către regele Ungariei care, dealtfel, şi-a pierdut viaţa în timpul luptelor”, afirma istoricul Ion Ivaşcu.

Cea mai importantă bătălie purtată de Ioan de Hunedoara a avut loc în cetatea Belgradului, asediată în 1456, de oastea de circa 100.000 de oameni a sultanului Mehmet al doilea. Cetatea era considerată o poartă a regatului ungar, care o dată cucerită ar fi lasat cale liberă otomanilor în expansiunea lor spre Buda şi apoi spre vestul Europei. Potrivit istoricilor, otomanii au preferat să ajungă prin teritoriul actualei Serbii în Câmpia Ungariei, ocolind Transilvania, considerată greu de cucerit chiar şi pentru numeroasa armată a sultanului. Asediul Belgradului a început la 4 iulie 1456, şi a fost puternic. Însă, potrivit istoricilor, flota cruciată a câştigat bătălia pe apă distrugând flota turcească, ce împiedica aprovizionarea oraşului. Potrivit cronicarilor vremii, la data de 14 iulie 1456, Ioan de Hunedoara a penetrat blocada navală otomană de pe Dunăre, distrugând o mare parte a flotei, după care a încercuit complet oraşul cu flotila sa. A reuşit să-şi transporte trupele şi proviziile necesare în oraş. Lupta decisivă s-a dat între 21 - 23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creştinii atacau tabăra turcilor, forţându-i retragerea.

Cum l-a evocat Nicolae Iorga

„Dintre aceşti ostaşi cu căciula în cap, opincile în picioare şi arcul pe umeri s-a ridicat Iancu, spre cel mai mare viitor pe care l-a avut între străini un român, un ţăran al nostru din Ardeal. S-a bătut lungi ani de bărbăţie, la Poarta de fier a Ardealului, care ar fi fost de lut fără vitejia lui, apoi la izvoarele Ialomiţei muntene, lângă Vlad Dracul din Târgovişte, în sfârşit pe câmpii de luptă ai Balcanilor, până la Varna, în vederea Mării Negre, unde i-a perit regele, pentru nebunia lui uşuratică, luând cu dânsul şi biruinţa oştirii creştine. Şi în pragul bătrâneţii, moartea l-a atins şi pe dânsul, dar nu acasă în cetăţuia de pe Zlaştiu, ci departe, în corturile de supt cetatea Belgradului sârbesc, dinaintea căreia el făcuse să fugă un sultan, unul dintre cei mai mari pe cari i-a avut Turcimea”, relata istoricul Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicat în anul 1906.


Vă recomandăm şi:

Secretele Castelului Corvinilor. Zece lucruri mai puţin cunoscute despre monumentul fascinant al Hunedoarei

Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Elisabeta Szilágyi a fost „doamna de fier” din umbra celor mai mari nume din istoria Hunedoarei

Una dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei şi-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin de Hunedoara, a cărui soţie a fost, şi a fiului său Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.

FOTO Hunedoara anilor 1880 în imagini rare. Cum se mândreau austro-ungarii cu Uzinele de fier şi minele din Hunedoara

Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.

„Adevăratul castel al lui Dracula”. Cum a schimbat reportajul celebrei Aline Mosby istoria castelului din Hunedoara

Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite