Călătoria fascinantă a lui Nicolae Iorga în Hunedoara anilor 1900. Cum a descris istoricul oraşele în urmă cu un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deva la începutul secolului XX. Ilustrată. Arhivă: Dan Simion Grecu.
Deva la începutul secolului XX. Ilustrată. Arhivă: Dan Simion Grecu.

Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale oraşelor din ţinutul Hunedoarei, pe care le-a vizitat la începutul secolului XX. Oraşele Hunedoarei de la începutul secolului XX au fost descrise de Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”. Istoricul a oferit detalii pitoreşti despre viaţa localnicilor şi frumuseţile Hunedoarei.

Orăştie era, în urmă cu un secol, un bâlci locuit de oameni domoli, cu un port simplu şi sărăcăcios, relata Nicolae Iorga.

„Urmăm întâi un drum lung printre lanuri. Pe margine trec necurmat, pe jos şi călări, săteni din aceste părţi, care se întorc de la bâlciul ce se frământă colo în fund la stânga, pe malul râului Orăştiei. Portul e cu totul deosebit de acela cu care te deprinzi până aice. E mult mai puţin frumos, mult mai lipsit de podoabe. Bărbaţii, cu sau fără chică, poartă pălăriuţe mici. Cămaşa, fără înflorituri, se umflă larg. În locul iţarilor sunt pantaloni albi foarte înfoiaţi. Opincile se întrebuinţează mult. Unele femei se îmbracă tocmai ca la târg, altele cu catrinţe înguste şi o învelitoare simplă în jurul capului. Încep o zi nouă în amestecul de zgomote al bâlciului care s-a deschis sub ferestrele noastre. Aceste locuri cu înfăţişare paşnică şi înflorită, de pare că ar fi pregătite numai pentru lina păşunare a turmelor, ascund în ele fierul tare şi aurul scump. Suntem aproape de munţii agatârşilor şi de sălaşurile dacilor războinici”, informa istoricul.

Haţegul şi căsuţele din lemn înnegrit
De la Orăştie, Iorga şi-a continuat călătoria pe Valea Streiului, ajungând la Haţeg, unde a înnoptat în hanul orăşelului. „Haţegul se vede acum prin ochiurile de arbori, la dreapta, sămănat într-o largă câmpie pe care din toate părţile o înconjoară munţii. Spre el ne coborâm printre vii şi căsuţe de munte, cu lungile coperişuri de şindilă neagră. Apoi, pe străzi foarte tinoase , tivite de la o vreme cu înguste trotuare de asfalt, vin case plăcute. boutari hategO rază de soare mă deşteaptă în odaia de hotel, unde cu lumânarea aprinsă m-am păzit de locuitorii obişnuiţi ai acestor încăperi. Acum văd mai bine piaţa, care e nouă, abia de câteva zeci de ani, în vechiul târguşor românesc al căsuţelor de lemn înnegrit”, scria Iorga.
FOTO: Colecţia Dan Simion Grecu.

iorga hunedoara

Hunedoara, loc de evlavie
Hunedoara era un „loc de evlavie al neamului”, informa Nicolae Iorga, datorită istoriei voievodului Ioan de Hunedoara. „Chiar lângă cetatea lui Matiaş Craiul, cu broboadă tricoloră, se înalţă uriaşele coşuri ale unei topitorii de fier a statului, pe lângă care cea de la Călan e numai o jucărie. Piatra de fier se aduce din Ghelari, pe o linie ferată deosebită. Ici şi colo se află în jurul oraşului, până la marginea pădurii, aşezări de lucrători ocupaţi la această mare muncă metalurgică. Primarul, bunul bătrân Dănilă, e încă în fruntea comunei cu majoritatea de alegători români”, scria Iorga.
FOTO: Colecţia Dan Simion Grecu.

iorga hunedoara

Deva, târgul ceangăilor
Deva avea 8.000 de locuitori, iar în peisajul său pitoresc se distingeau ruinele cetăţii şi comunitatea de ceangăi de la marginea oraşului, scria Iorga. „Cetatea şi-a pierdut cu totul însemnătatea, ajungând numai un adăpost la vreme de nevoie al locuitorilor satului de jos, al Devei. Până ce la 1849 un căprar din oastea moţilor, se zice, s-a furişat aici, jertfindu-şi viaţa, şi a făcut, prin praf de puşcă, să izbucnească pietrele sure ale vechiului cuib de tiranică stăpânire. La intrarea de spre Hunedoara ne-au întâmpinat frumoase case albe în şir, înaintea cărora îşi făceau odihna Duminecii în şir ţărani chiaburi şi femei cu fuste colorate, foarte scurte, fete cu panglici în cozile lăsate pe spate, copii obraznici care strigau după noi, româneşte „cine eşti”, toţi ceangăi, veniţi nu de mult din Bucovina, cu portul şi datinile lor, cu legea lor catolică, vădită prin crucile spinoase de pe coperişuri şi prin crucifixele din marginea drumului, înflorite şi încununate”, informa Nicolae Iorga.

Bradul şi ţinutul aurului
Orăşelul Brad era vestit datorită exploatărilor aurifere, scria Nicolae Iorga. Totuşi, viaţa localnicilor era grea. „Casele de la ţară între care intrăm fac parte din comuna Bradului, care urmează apoi, cu grădini şi verze, cu bordeie în pământ pentru provizii, cu ziduri mai mari ale străinilor şi cu o alee de prăvălioare ca a oricărui târguşor. Acesta este şi un ţinut vestit în aur. Agatârşii au lucrat aici la scoaterea lui din pământ şi au ajuns astfel cei mai bogaţi, dar mai trândavi şi afemeiaţi. Apoi au venit romanii, scotocind pretutindeni după aur. Acum, o companie germană lucrează în gropi, cu lucrători români, care cer­cetează prin adâncuri sau pisează bolovanii cuprinzători de bogăţie, şi astfel se ofilesc zi de zi, până pier de greul unei munci straşnice, plătită cu mizeria unei coroane pe zi. La şleampurile aurarilor nemţi se prăpădesc aşa, în chip nevrednic, trudind şi bând, urmaşii acelora care au făcut din Horea un rege al ţăranilor şi din Avram Iancu arhanghelul răsplătitor pentru cru­zimile vechi şi nouă”, amintea Nicolae Iorga.

iorga hunedoara

Petroşani, oraşul cărbunelui
În Petroşani, Nicolae Iorga a ajuns cu trenul, la finalul unei călătorii de patru ore, pornită din Haţeg. Cu trăsura drumul ar fi fost parcurs în două zile, scria Iorga, însă „trenul duce în patru ceasuri, în care se numără şi opririle nesfârşite pe la câte o staţie de mâna a treia unde se înnădesc şi desfac vagoanele”. Petroşaniul avea în acei ani 8.000 de locuitori, iar localnicii îi spuneau „Petrozseny”. „Din clădirile cele mari şi multe ale gării te afli în mijlocul unei aşezări omeneşti cum sunt acelea din America de Nord, prin locurile unde o mare bogăţie a ieşit la iveală chemând la sine pe doritorii de câştig răpede şi pe muncitorii care primesc munca cea mai grea pentru plata cea mai mare.” Autorul descria mulţimea celor veniţi în Valea Jiului „pentru a stoarce cărbunele pământului din acele două dealuri depărtate”, unde munceau români, maghiari, slovaci şi chiar turci, apoi casele mari ale coloniilor şi cele mici şi curate de la marginea orăşelului şi miezul acestuia, reprezentat de o stradă lungă.


Vă recomandăm şi:

Ultimii ani de viaţă ai lui Avram Iancu, în mărturii sfâşietoare: boala cruntă care l-a aruncat în mizerie şi l-a sfârşit

Erou al românilor din Transilvania, în vremea Revoluţiei de la 1848 – 1849, Avram Iancu a avut o soartă tragică: în ultimii ani de viaţă a suferit din cauza unei depresii profunde, boală care i-a grăbit moartea la doar 48 de ani.

Militarii români în imagini rare din 1942. Cu ce defilau vânătorii de munte înainte de a pleca pe front

Fotografii rare, păstrate în colecţia unui hunedorean, oferă amănunte mai puţin cunoscute despre viaţa ostaşilor români în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Imaginile din anul 1942 prezintă Brigada Vânătorilor de Munte, înainte de a pleca din Deva spre Frontul de răsărit.

Povestea tulburătoare a nopţii petrecute de Alexandru Ioan Cuza într-un han din Deva, înainte de a pleca în exil

Un manuscris păstrat în arhivele muzeului din Deva prezintă povestea emoţionantă a nopţii petrecute de Alexandru Ioan Cuza în Deva, înainte de a lua calea exilului, pentru totdeauna. Alexandru Ioan Cuza a fost cazat la hanul mare al Devei, iar înainte de a pleca din oraş, o mulţime de români i-au venit în întâmpinare pentru a-i arăta preţuirea.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite