Povestea tulburătoare a nopţii petrecute de Alexandru Ioan Cuza într-un han din Deva, înainte de a pleca în exil
0Un manuscris păstrat în arhivele muzeului din Deva prezintă povestea emoţionantă a nopţii petrecute de Alexandru Ioan Cuza în Deva, înainte de a lua calea exilului, pentru totdeauna. Alexandru Ioan Cuza a fost cazat la hanul mare al Devei, iar înainte de a pleca din oraş, o mulţime de români i-au venit în întâmpinare pentru a-i arăta preţuirea.
Manuscrisul care descria şederea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Deva, în noaptea dinainte de pleca, pentru restul vieţii sale, în exil, a fost descoperit în anii 1960 în arhivele Muzeului din Deva. Povestea sa a fost făcută cunoscută publicului, pentru prima dată, în 19 ianuarie 1967, într-un articol din ziarul local Drumul Socialismului.
„În arhiva Muzeului Regional din Deva se păstrează un document de o valoare deosebită. Este vorba de manuscrisul intitulat „Un episod istoric”, conţinând 43 de pagini scrise citeţ, cu cerneală, semnat Constanţa Dunca din Şieu, măritată Schiau, datat „Viena, 1908”. Autoarea scrierii în discuţie s-a născut în 1843 la Botoşani, a studiat în Viena şi Paris, însuşindu-şi mai multe limbi străine. Preocupată de literatură a început să scrie de timpuriu în diferite ziare şi reviste. Constanţa Dunca, după cum însăşi mărturiseşte, a fost martora mai multor evenimente din trecutul nostru, ţinând în propria-i mână „cheia multor mistere”. Una dintre amintirile dragi autoarei pe care o consemnează în manuscrisul menţionat se referă la popasul lui Alexandru Ioan Cuza la Deva, la puţin timp după ce acesta a fost silit să abdice, luând calea pribegiei spre Viena”, informa Constantin Clemente, autorul relatării.
Domnul misterios
Iată câteva dintre relatările scriitoarei Constanţa Dunca, despre una dintre ultimele nopţi petrecute de Alexandru Ioan Cuza în ţară.
„E patrusprezece februarie o mie optsute şaizeci şi şase, trei zile după istoricul atentat din Palatul Domnesc din Bucureşti, săvârşit întru a obţine abdicarea Domnitorului Principatelor Unite Danubiene. Pentru moment, în Deva, cam la marginea Ardealului, înspre Ungaria. În amurgul acestei aspre zi de iarnă, pe când încă se îngâna ziua cu noaptea, o caleaşcă mare de voiaj soseşte repede pe strada principală la uşa hanului decorat cu puţin meritatul nume de «Hotel Bauer». Cu grăbire sare jos feciorul de pe capră; ordinele păreau a fi fost date de mai înainte, urcă cele cinci scări de piatră roase, ce duc la uşa mare, o deschide şi intră în larga sală rău luminată, unde dă câteva dispoziţii proprietarului hotelului cu privire la spaţiul ce urma să-l pună la dispoziţia oaspeţilor. Cafeneaua, până aici monotonă, se însufleţeşte o dată cu apariţia unui domn de mărime ceva peste mijlociu, lat în spate, aproape ascuns într-o manta lungă, a cărui guler de blană scumpă era ridicat peste faţă şi urechi. Domnul, al cărui mers e de om poruncitor, sigur şi îndrăzneţ, este urmat de o damă voalată şi două bone, fiecare cu câte un copil în braţe. După ce li se asigură la etaj una dintre cele mai bune camere din modestul hotel, feciorul transportă sus bagajele, cufere, saci de voiaj, pleduri, coşuri cu provizii”, scria Constanţa Dunca.
A produs rumoare în Deva
Sosirea oaspetelui i-a tulburat pe ceilalţi clienţi ai hanului mare al Devei. „Se aud comentarii felurite, presupuneri aventurioase şi se aud şi discuţiuni. Animaţiunea ajunge la culme, e generală. …singur, tăcut, pe gânduri, într-un colţ izolat al sălii, un om frumos, chipeş, cu barbă neagră, lucitoare, cu ochi scânteetori…, costum cenuşiu închis, la cravată are un bold de aur – rară monedă dacică-romană – la ornic, în loc de lanţ, un cordon tricolor românesc. Cel mai isteţ psicolog, pictorul cel mai genial, cu greu ar fi putut prinde, descurca, ceti lămurit mişcările sufleteşti ce apăreau şi dispăreau succesiv în expresiva şi nobila lui fizionomie. Repeziciunea cu care se schimba diversitatea lor devine din ce în ce mai marcantă, mai evidentă. Desigur, ceva mare s-a petrecut în sufletul acestui om. Ceva neobişnuit zdruncină acest caracter bărbătesc. Ceva puternic se încearcă a combate, a reprima, a înăbuşi”, relata publicista.
Momentul emoţionant al plecării
A doua zi dimineaţa, o mulţime de localnici s-a îndreptat spre hanul unde Alexandru Ioan Cuza şi familia sa au înnoptat, pentru a-i oferi demonstraţie de simpatie celui care a fost primul domnitor al Principatelor Unite.
„Ninge, însă des şi mărunt, de ţi se pare că cerul varsă lacrimi îngheţate şi totuşi careta domnească, sosită înspre seară, stă cu caii prinşi la uşa hotelului. Acum oiştea e spre apus îndreptată. Pe stradă aproape nimenea, în restaurant câteva persoane neînsemnate. Treptele ce duc la primul etaj gem de lume. Lume română. Şir lung de preoţi şi domni pe ambele laturi… vicecomitele Ciaclan, primarul Drăghici, fraţii Piso, fraţii Olariu şi mulţi alţi fruntaşi din Deva. În capul scării, doi protoierei, unul tânăr, altul albit la plete şi barbă. Toţi tac, toţi aşteaptă. O să iasă Alexandru I, domnitorul detronat. El pleacă, va trece. Iată-l… e în manta de drum, căciulă de samur. Elena, Doamna, cu ambii copii de mână. Românii toţi pleacă capetele adânc. Toţi opresc răsuflarea. Perechea princiară coboară treptele, salută în dreapta şi stânga… «Să trăiască», răsună din toate piepturile româneşti de repeţite ori. Înfocate strigăte îi petrec la careta din drum. Biciul surugiului îi pune caii pe goană, spre apus. Zăpada tot cade ca nişte lacrimi îngheţate”, relata Constanţa Dunca Schiau.
Clădirea în care domnitorul a petrecut ultima noaptea înainte de a pleca în exil se află în centrul istoric al Devei, iar o placă memorială dedicată evenimentului a fost aşezată pe faţada ei.
Vă recomandăm şi:
Cum l-au întâmpinat buzoienii pe Cuza în 1859: „torţe aprinse, globuri luminoase“
La mai puţin de două săptămâni de la înfăptuirea unirii dintre Ţara Românească şi Moldova, Alexandru Ioan Cuza avea să îşi petreacă o noapte printre buzoieni. Episodul popasului pe care Prinţul Unirii l-a făcut în târgul de la Curbura Carpaţilor a fost relatat în presa vremii. Totodată, Buzăul l-a mai avut oaspete pe Alexandru Ioan Cuza la împlinirea unui an de înfăptuirea unirii principatelor.
În numărul din 7 martie 1866 al ziarul Temeswarer Zeiting consemna cazarea prinţul Alexandru Ioan Cuza, în drumul său de exil. “Excelenţa sa, Prinţul Alexandru Ioan Cuza, din Bucureşti, în trecere, F. Pissotzky, adjunct al prinţului Cuza, din Bucureşti”.
Desăvârşirea Unirii Principatelor Române
Unirea Mică, care a fost marcată de personalitatea colonelului Alexandru Ioan Cuza, ce a domnit peste Principatele Moldova şi Ţara Românească devenite apoi statul naţional România, de la 24 ianuarie 1859, la 23 februarie 1866, va fi aniversată, de toţi românii, de bună credinţă, la 24 ianuarie 2017, fiind un eveniment nicidecum „comemorat”, termen nefericit folosit de cetăţeanul ce este acum la timona statului român.
Se încarcă comentariile...
