Scriitor şi revoluţionar paşoptist, fost ministru în timpul domniei lui Cuza, a murit sărac lipit pământului
0
Dimitrie Bolintineanu (1825-1872) face parte din categoria oamenilor extraordinari cu care soarta a fost una crudă. Scriitor, turist, revoluţionar şi chiar ministru, Bolintineanu este una dintre personalităţile culturii giurgiuvene însă a murit în mizerie, singur şi cu inima plină de amărăciune, uitat de un popor pentru care a luptat toată viaţa.
Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, viitorul scriitor n-a avut parte de o copilărie fericită în ciuda faptului că tatăl său, aromân la origine, era subprefect. Rămas orfan de ambii părinţi încă de la vârsta de 6 ani, a fost crescut de rude şi a fost nevoit să muncească pe rupte de mic pentru a supravieţui.
În paralel cu slujbele mărunte de funcţionar, începe să scrie poezii, iar una dintre ele este remarcată de Ion Heliade Rădulescu, cel care practic îl introduce în viaţa literară.
Scriitor şi călător… în exil
Câştigă o bursă de studiu la Paris, iar în 1848 publică împreună cu Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac mai multe articole patriotice după care se implică activ în Revoluţia Paşoptistă.
Nevoit să trăiască în exil după înăbuşirea revoluţiei, călătoreşte mult, ajungând până în Orientul Apropiat. Publică întâmplările din locurile vizitate, fiind printre primii autori români ai unor jurnale de călătorie.
De la agonie la extaz şi înapoi
După Unirea Principatelor este apreciat de Alexandru Ioan Cuza şi îndeplineşte o serie de funcţii importante printre care Ministru de Externe, Ministru al Cultelor sau membru al Consiliului de Stat.
După îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza se retrage din viaţa politică după care se îmbolnăveşte grav.
„Ampla sa creaţie, risipită în presa timpului, l-a făcut să trăiască în plină glorie literară. Numele său era rostit cu admiraţie, lăsând în urmă mulţi poeţi marcanţi ai vremii. Totuşi, în scurt timp ajunge să fie lipsit de orice mijloace de trai, scrisul rămânând singura sursă de întreţinere. Chiar mărturisea unui bun prieten într-o scrisoare <Scriu amarnic pentru a-mi plăti datoriile>” afirmă profesorul şi scriitorul giurgiuvean Emil Talianu, unul dintre cercetătorii operei lui Bolintineanu.
Umilit de autorităţi
Singurii care îi rămân alături sunt prietenii paşoptişti Vasile Alecsandri, Costache Negri, Cezar Bolliac sau George Sion.
Aceştia încearcă să sensibilizeze autorităţile pentru salvarea lui Dimitrie Bolintineanu din mizerie, însă acestea întorc de mai multe ori spatele acestui demers.
Bunurile scriitorului sunt scoase la licitaţie, însă multe dintre ele sunt returnate acestuia de Vasile Alecsandri şi Costache Negri care le cumpăraseră special.
„Fost ministru, intrat fără haine”
Cea mai mare umilinţă pentru unul dintre eroii în viaţă ai „românismului” a venit în anul 1871, atunci când acesta ajunge la Spitalul Pantelimon. În fişa de internare apare sec: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru, intrat fără haine”.
După o lungă agonie, scriitorul moare în spital „lipsit chiar de pâinea de toate zilele”.
Ultima sa dorinţă (din fericire îndeplinită) este una emoţionantă.
„La 20 august 1872, poetul se stinge din viaţă. Transportat, la dorinţa sa, exprimată testamentar, într-un car tras de boi, poetului i se face o înmormântare modestă, după ritualul ţăranului, în localitatea sa natală, Bolintin Vale, care i-a dat numele sub care a intrat pentru totdeauna în Panteonul de aur al literaturii române” afirmă profesorul Emil Talianu.
„(…)Neamicul cel mai mare al omului e omul. Voi, stânci pe care iarna îşi face-al ei locaş, Colnice, unghiuri sterpe din care creşte pomul, Tu, vulture trufaş, În sânul vostru aspru primiţi a mea fiinţă Ce-a fărâmat-o lumea în tot ce are sfânt, Voi nu-mi puteţi întoarce juneţe şi credinţă; Dar daţi-mi un mormânt!” (Dimitrie Bolintineanu – Deşertul)
Se încarcă comentariile...
