Mărturisirile unui fost deţinut politic: „Mă băteau cu furtunul de cauciuc până leşinam”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supravieţuitor al regimului de exterminare din închisoarea Jilava, Mircea Negoiţă povesteşte cum i-au distrus viaţa comuniştii. Pentru suferinţa îndurată, gălăţeanul cere statului român despăgubiri în valoare de două milioane de euro.

CITEŞTE ŞI:

Mărturiile unui bănăţean care a supravieţuit "Experimentului Piteşti" care reeduca prin tortură şi dezumaniza intelectualii

Octavian Bjoza a trecut prin cele mai cumplite chinuri în închisorile comuniste

Nicolae Purcărea: „Am petrecut 20 de ani în iadul temniţelor comuniste“

Calvarul pentru Mircea Negoiţă a început în septembrie 1953. Era elev la Şcoala de Mişcare CFR din Ploieşti. Colegul său de cameră, Gheorghe Cazan, a făcut nişte manifeste anticomuniste pe care le-a lipit la gazeta de perete

„M-a pus să-l păzesc în timp ce lipea un manifest. Am acceptat fără să ştiu ce conţine. Abia a doua zi, am aflat că avea un conţinut subversiv. Am reţinut doar o frază: «Noi facem comerţ cu ruşii, le dăm grâu şi ei ne iau petrolul!»”,  povesteşte Mircea Negoiţă.

„Nu mai pleci viu!”

A fost arestat împreună cu alţi şase colegi şi dus la Securitate pe strada „Vasile Lupu” din Ploieşti. „Mi-au pus cătuşe şi ochelari fără lentile. M-au aruncat într-o celulă cu un pat de beton, fără saltea. Când mă culcam eram obligat să stau numai cu faţa în sus, spre un bec. Mâncarea consta dintr-o gamelă cu apă caldă, cu o foaie de varză în ea şi 100 grame de pâine. Mă băteau la tălpi, în cap, în stomac, cu saci cu nisip şi cu furtunul de cauciuc, până leşinam”, povesteşte fostul deţinut politic.

După două luni de bătaie şi foamete, Negoiţă a cerut unui colonel să fie împuşcat. Securistul i-a răspuns: „Ai răbdare, după ce o să ne spui tot, te împuşcăm noi. Nu mai pleci viu de aici!”

Jilava - 7 august 1953     

După trei luni, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la un an şi şase luni de temniţă. Motivul: « redactare şi răspândire de manifeste anticomuniste». A fost dus la Penitenciarul Jilava, în celula cu numărul nouă, sub pământ, unde mai erau închişi alţi 70 de deţinuţi, adevărate „cadavre vii”. „Toate nevoile ni le făceam în aceeaşi cameră. Mirosul de fecale era insuportabil”, spune fostul deţinut.

Având condamnare mai mică, după un an a fost scos la muncă, la bucătărie. Colegii de celulă l-au rugat să le aducă o pungă cu sare. Ofiţerul Ţânţu a observat că are ceva sub zeghe şi i-a rupt punga. S-a ales cu raport la comandantul închisorii.

Neagra -camera condamnatului la moarte

„M-au schingiuit îngrozitor cum au ştiut ei mai bine. Am fost pedepsit cu 10 zile de carceră, fără mâncare. După aceasta am mai primit încă 30 de zile, în celula condamnaţilor la moarte, faimoasa „Neagra” . Aveam un pat din fier fără saltea, din tavan curgea apă, iar pe jos alergau şobolanii”
, descrie ororile pe care le-a trăit Mircea Negoiţă.
 În decembrie 1954, a fost transferat la mina de plumb de la Baia Sprie, lângă Baia Mare. A fost obligat să muncească la 1.000-1.500 metri sub pământ. A fost eliberat la data de 1 februarie 1955.
 
«Aveam mai puţină frică de lupi decât de oameni»   

"Am fost dus la gara din Baia Mare de un securist. Eram pe jumătate dezbrăcat, iar afară era un ger de încremeneau pietrele. Personalul pleca a doua zi dimineaţă şi a trebuit să dorm în gară. A doua zi am luat trenul spre Buzău.

Până acasă a trebuit să merg pe jos 9 km pe un câmp unde cu ani în urmă, lupii au atacat şi mâncat oameni. Aveam mai puţină frică de lupi decât de oameni, cei care m-au arestat şi torturat pentru o faptă pe care nu am făcut-o", ne-a dezvăluit cu amărăciune în glas Mircea Negoiţă.    

Urmărit de securitate timp de 18 ani

Nici după eliberare n-a scăpat de calvar deoarece nimeni nu voia să-l angajeze pentru că «nu corespundea politic». Azi îşi găsea, a doua zi era alungat pentru că intervenea Securitatea. Un dosar plin de note informative, semnate „Horaţiu”, Lefter Ion”, „Gabriel, „Popescu”, stau dovadă că, din patru oameni cu care vorbea, trei erau informatori.

Daune pentru  chinurile îndurate

Pentru câte a pătimit, Mircea Negoiţă (75 de ani) cere statului daune morale de două milioane de euro. În 2008, a înaintat Tribunalului Galaţi dosarul 6.850/121  prin care solicită despăgubiri morale, dosar instrumentat de procurorul Paula Tănase, şi i s-a dat câştig de cauză prin sentinţa nr.28/ 8.01.2009. Inexplicabil, în data de 13.02.2009, acelaşi procuror a făcut apel, pentru anularea acestei hotărâri.

Cu decizia civilă nr.188/A Curtea de Apel Galaţi a anulat prima sentinţă favorabilă.  Din cauza bătăilor şi a regimului de detenţie, fostul deţinut politic este grav bolnav. În ultimul an a suferit opt operaţii chirurgicale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite