Frizeria Domnească a murit, trăiască Florăria Amaryllis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai vechi frizerii din oraş - o adevărată pagină de istorie a urbei - a fost desfiinţată, locul ei fiind luat de o florărie. Frizeria Domnească a fost ani de-a rândul locul în care numeroase personalităţi ferchezuite ale oraşului mergeau să se tundă.

De câteva zile, panoul pe care scria mare „Frizeria Domnească” a dispărut de pe panoplia clădirii din imediata vecinătate a Hotelului Galaţi. Geamurile erau tapiţate cu hârtie albă, ceea ce însemna că localul era în renovare. Am intrat şi am întrebat o vânzătoare unde s-a mutat frizeria. „S-a desfiinţat!”, mi-a răspuns fără să schiţeze niciun gest. Acum, tot corpul este invadat de flori - s-a extins Florăria Amaryllis.

Din informaţii neoficiale am aflat că acel spaţiu a fost, în ultima vreme, ţinta unor litigii. Nu se mai ştia al cui este! Acum, se pare că litigiul s-a stins, atât timp cât Frizeria a dispărut.

Înfiinţată în anii de glorie ai comunismului, Frizeria Domnească a fost locul în care bărbaţii care conduceau oraşul sau judeţul mergeau să-şi aranjeze părul. Chiar fostul primar Dumitru Nicolae era client fidel al acestei frizerii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite